Cum am redescoperit eu roata

Zilele trecute, ajungând super obosită acasă, am dat drumul televizorului. Trebuie să menţionez: stau cu chirie într-o casă dotată cu un televizor strămoşesc frumos, ca un exponat de muzeu. Un bibelou imens al altor vremuri. Eu nu mă uit niciodată la televizor, dar de data asta, aveam chef să mi se spună minciuni dulci…

Despre plăcerea şi imensa bucurie de a nu trăi

Nu e ca şi cum aş încerca să mă scuz pentru conţinutul celor de mai jos,

De dragoste

Cred că cea mai bună măsură a iubirii cuiva este

…utere

Ieri au fost premiile Uniunii Teatrale din România care se sigluieşte de una singură UNITER, dar care, cum bine remarca cineva, ar trebui să se sigluiască UTR. Sau, la lectură, …utere.

Premiile …utere au fost cât se poate de… (aici nu găsesc o rimă, vâna poetică mă părăseşte. Unde eeeeeşti, vână poeticăăăăăă? Nimic nicăieri? OK. N-avem rimă. Deci, suntem douămiişti.

Dezminţire

Nici autorul numit Patrick Hillsburry şi nici una din operele sale nu există.

Lumea ca nişte banane

Una dintre cărţile care mi-au încântat cel mai mult toate simţurile, de la simţul estetic până la cel tactil, îi aparţine celebrului autor englez Patrick Hillsburry, care a mai fost tradus la noi cu cartea lui de teorie literară- „O săptămână în balon cu Roland Barthes” şi romanul „Lolita la cules de perle”. Acum a apărut şi la noi „Neprihănirea lui Jamie, Păcătosul” (The righteousness of Jamie, the Sinner).

Recviem pentru un destin etern

“Şi am văzut şi am auzit glas de îngeri mulţi, de jur-împrejurul tronului şi al fiinţelor şi al bătrânilor, şi era numărul lor zeci de mii de zeci de mii şi mii de mii” (Apocalipsul Sfântului Ioan Teologul 5:11)

Întrebări fără rost în engleză…

De câteva zile, mi-e o lene penală să scriu (deh, gânditul doare ), şi, când era să mor io definitiv de ruşine pentru că stagnez, vine simonarrr şi îmi dă o magnifică leapşă, constând într-o serie de întrebări deştepte în limba engleză, care nu folosesc nimănui cu nimic, nu spun nimic nou şi… pur şi simplu sunt o pierdere de vreme daaaaar… praf în ochii cititorilor care aşteaptă o nouă postare. Deci, să dăm frumos un clickulete pe numele ei din blogroll, copy/paste, delete răspunsurile ei şi GO!

Discuţie reală între trei babe, în metrou

-Eu vreau să arăt bine în coşciug. O să zic s-o cheme pe doamna Măriuţa, să-mi pună părul pe bigudiuri.

-Aaa, eu am dat comandă la Avon, să-mi iau creion de sprâncene. Am aşa sprâncene urâte şi albe, măcar la groapă să fie frumoase.

A treia stă, cugetă o clipă…

Vălul pictat

“Nu ridicati voi vălul cel pictat…”

(Percy B. Shelley)

Jane Eyre. La rascruce de vanturi. Golful francezului. Adam si Eva. Patul lui Procust. Toate acestea sunt carti despre care multi spun ca ar fi de dragoste. Nici superbul roman “Vălul pictat” al lui Somerset Maugham nu face exceptie de la aceasta catalogare facila. Cele mai multe recenzii pe care le-am citit, atat despre carte, cat si despre  ecranizare, vorbesc despre un cuplu care intelege sensul iubirii abia dupa ce trece prin numeroase greutati.