E surprinzător cât de multă lume confundă aceşti doi termeni şi cât de greu intuiesc oamenii nuanţa care le diferenţiază.
Tocmai de aceea, o să încerc să punctez câteva aspecte.
Demnitatea presupune să îţi cunoşti propria valoare şi să refuzi compromisuri degradante.
Orgoliul presupune să nu fii foarte sigur de propria valoare şi să refuzi tot ce mişcă, iar dacă nu mişcă, să-i dai un ghiont.
Demnitatea presupune să nu te mulţumeşti cu puţin, pentru că ştii că poţi face lucruri frumoase cu mai mult.
Orgoliul presupune să nu te mulţumeşti cu puţin, doar ca să dai peste nas cuiva.
Demnitatea e într-o perpetuă concurenţă cu sine, căutând să se perfecţioneze.
Orgoliul e obsesia concurenţei cu alţii, chiar în domenii în care orgoliosul e puţă de furnică iar celălalt îl ia din avion.
Demnitatea e generoasă.
Orgoliul e hrăpăreţ.
Demnitatea înseamnă să ştii să laşi de la tine, când omul din faţa ta o merită.
Orgoliul înseamnă să calci peste cadavre.
Demnitatea nu se simte mai mică şi mai proastă când recunoaşte calităţile altuia, dimpotrivă.
Orgoliul moare puţin pe dinăuntru de câte ori trebuie să admită că există viaţă în univers şi în afara propriei persoane.
Demnitatea dăruieşte (când vrea, nu când i se pretinde!).
Orgoliul nu ştie decât să ceară.
Şi un exemplu practic:
Demnitatea e să aştepţi cu răbdare, milă şi înţelegere când baba din faţa ta, de la coadă, îşi scoate înceeeet produsele din coş şi se caută o oră de bani, în timp ce se vaită de pensie, de viaţa scumpă şi de Elena Udrea.
Orgoliul e să ţipi la ea: „Hai, mamaie, ne mişcăm mai cu talent?”
Reblogged this on cristian dinulescu and commented:
Lorena Lupu, o fată cu (multă) minte! Mulţumesc!
Mulţumesc. :*
Citind postul tau, ma apuca nostalgia! ma gandesc la anii din liceu si generala.. aveam acolo niste profi orgoliosi pana la tavanul clasei… si trebuia sa-mi calc pe demnitate pentru a le gadila orgoliul.
Mă leg și eu puțin de orgoliul masculin deoarece tare a mai ieșit la suprafața zilele astea. Tot nu înțeleg eu, cum Gigel cel Mare se poate lăuda și în ziua de azi că el e cel mai tare, prin simplul fapt că e bărbat. Prin asta, evident, superior pentru că înaintașii de gen au descoperit teoria relativității și alții au pictat frumos etc. Clar Gigel cel Mare nu i-a șoptit prin somn lui Einstein ce să scrie și nici măcar nu au ținut în mâna pensula lui Picasso pentru a avea motiv de laudă, dar el tot se simte îndreptățit să-și asume meritele altuia. Atunci Gigel cel Mare, după logica ce îl ghidează, nu ar trebui să se supere că altul face sex cu nevasta lui și îi oferă cel mai tare orgasm, până la urmă tot un bărbat a satisfăcut-o.
Nu te superi doar daca nu te face de ras nevasta:
”
– Vasile, am fost in Turcia la all inclusive, exceptional: mananci cat vrei, bei cat vrei, cu bar la piscina, lux mare.
Da’ sa vezi ce faza patesc: ma duc intr-o dimineata la micul dejun, Maria mea ramane in camera.
Cand ma intorc, ia-o pe Maria de unde nu-i. O caut peste tot, ma panichez, ma duc la receptie si aflu ca e in camera la Antonio Banderas.
Ma duc acolo, bat la usa, deschide Antonio. Antonio, barbat bine: inalt, frumos, plin de muschi, brunet, ochi albastri, fara pic de burta.
Cand colo, iese Maria mea dezbracata din baie: cu t*tzele vai mama ei, c*ru lasat, cearcane… Ba, mi-a fost o rusine de omul ala…
„
banderas are ochii căprui închis.
Inseamna ca a pacalit-o unul pe Maria si s-a dat Banderas doar ca sa profite de ea.
Uhuh…
Ce logo la counterul de blog (coloana din dreapta, vizibil din pagina principală/home):
‘V-AŢI DELECTAT CU MINE DE
2,417,866 ori (şi tot nu vă ajunge, nesătuilor!)”
plus (la widgetul zelist):
„ÎN CE POZIŢIE STĂM ACUM:”
Gosh… 😳
Excelent articol! Și mult adevăr!
Pingback: Despre demnitate şi orgoliu | Util și plăcut