Fifty Shades of Stupid

Internet, te urăsc. Te urăsc pentru că, prin ura ta incoerentă şi fără sens, m-ai făcut să văd un film de duzină, doar ca să ştiu despre ce vorbesc.

E la modă să urăşti Cincizeci de nuanţe ale lui Grey, cartea. Femeile o urăsc pentru că povestea unei prostănace fade care pică în plasa unui băiat cu bani şi rămâne remorcă toată viaţa contrazice toate progresele egalităţii dintre sexe. Bărbaţii o urăsc pentru că remarcă printre rânduri condiţia sine qua non a abandonului: un munte de bani şi disponibilitatea să-i trimiţi uneia un laptop aşa, dintr-o toană.

În fond, e o poveste a femeilor slabe care, deşi nu au nimic care să le califice, visează la băiatul de aur, exact cum Bebe Mihăescu scrie pentru graşi care vor să fută fotomodele. N-ai cum să te superi pe nevoia de compensaţie a cuiva decât dacă încearcă să şi-o exercite direct asupra ta. Dacă grasul care vrea să fută fotomodele sau urâta care vrea băiatul de aur te stresează / pisălogesc / agasează direct, da, merită un picior în freză şi un zbor lin deasupra a minimum o sută de cuiburi de curci, să nu te-ncurci. Dacă îşi deapănă liniştiţi insatisfacţiile între două coperţi, e complet inuman şi nemilos să te bagi să le strici jucărica. Let them dream. Dreaming is free. Dakota-Johnson

E şi mai la modă să urăşti Cincizeci de nuanţe ale lui Grey, filmul. Şi atunci toţi retardaţii incapabili să lege două idei contribuie la ura obştească cu ce pot. Exact ca ţăranii la răscoală, care cu furca, care cu bâta de la oi a lu’ bunicu’, care cu coasa. Ce rezultă?  Înjurături stupide şi fără substanţă, cu fabulosul argument „filmul e prost pentru că eroina are păr la pizdă”, cu generalizări machiste, cu „scenaristul nu ştie să scrie şi nici regizorul să regizeze”, zise de cineva care nu ştie să evalueze nici una nici alta, iar pus să-şi argumenteze afirmaţia devine agresiv, ba chiar cu pseudocronici care nu înţeleg regulile elementare ale unei poveşti. Iaca link. Zice aici un flăcău:

„CONTRACTUL – în tot acest dezmăț plin de o scandaloasă decență (am un prieten identificabil, care a mărturisit că a adormit dus tot filmul), să revenim o clipă asupra ‘contractului’. Acest gen de înțelegeri se practică în lumea BDSM. Oameni întregi la cap, dar cu înclinații aparte, își stabilesc de comun acord reguli ce vor fi respectate și limite ce nu vor fi niciodată depășite în fanteziile care-i unesc. Nu stă nimeni să se tocmească două ore de film asupra unor rahaturi de detalii!” 

Păi, băi, pulică. Orice poveste începe printr-un accident care răstoarnă normalitatea. Doi bdsm-işti normali semnează contractul şi trec la persecuţie. O intrigă – încurcătură – plot, nutritivă pentru o poveste, apare odată ce se iveşte ceva ce perturbă numita normalitate. Faptul că una nu vrea să semneze contractul, de exemplu. Şi se fasoleşte la infinit. Nu mai scrieţi cronici dacă nu aveţi înţelegerea de bază a construcţiei unei poveşti. Mergeţi la sapă.

Apoi apar penibilii care plâng că nu i-a satisfăcut sexul din film. Şi numiţii uită că nu vorbim despre un sex minunat şi ravisant între suflete pereche, ci un sex stresat şi supus presiunilor, dintre una care caută să treacă rapid de la nivelul zero la master of the game şi unul care vrea să-şi impună propria agendă sexuală. PLM, ar fi fost dubios să fie perfect.

Dacă vreţi sex perfect, mergeţi pe xhamster. Sexul din filme e tributar definiţiei personajelor dintr-o poveste şi stărilor acestora. Şi aici chiar mi-a plăcut faptul că sexul din acest film NU E O SOLUŢIE. Aşa cum nici în viaţă nu e o soluţie. Doar în filme clişeu oamenii şi-o trag şi sexul rezolvă tot.

E adevărat, nu e un scenariu spectaculos de bun. Dar e cea mai decentă chestie care se putea scoate din lătura aia de carte. Şi, spre deosebire de personajul penibil, monoton şi siropos din roman, personajul feminin din film are suişuri şi coborâşuri de om normal.

E adevărat, protagonistul e un clişeu. E imaginea stereotipă a omului cu bani din mintea cuiva care a mâncat cartofi prăjiţi cu ouă ochiuri jumătate de viaţă. Dar după cum spuneam la început, nici măcar nu e o poveste realistă. E o poveste de compensaţie. O poveste despre cum şi proastele au vise. Despre proastele care visează ca un tip cu bani să le trimită o maşină cadou pentru privilegiul de a le sexa. Iar actorul n-are ce juca, e în disconfort evident, e adevărat. E greu pentru un actor viu să joace „idealul masculin” sau „idealul feminin”, din simplul fapt că nu are de ce detaliu uman să se cramponeze.

E adevărat, imaginile cu multe maşini sau cu casa eroului par copiate din reviste glossy şi  reclame. Dar e un demers coerent cu acela de „ideal masculin” din paragraful de mai sus.

Una peste alta, „Fifty Shades” nu mi se pare cu nimic mai prost decât un film obişnuit de mall. Film de popcorn şi cocalari. Coerenţă are, sens are, iar arta nu intră în discuţie în cazul acestui gen de film. E chiar de apreciat că încearcă un demers pe alocuri critic asupra aberaţiilor din carte, nu înghite toată logoreea aia mediocră pe nemestecate. Nu mai lătraţi a imbecil doar ca să fiţi de acord cu opinia publică. Habar nu aveţi câtă prostie hâdă, neagră şi densă etalaţi când faceţi asta.

12 gânduri despre „Fifty Shades of Stupid

  1. Da, am fost sa-l vad. Motivele nu conteaza. Oricum nu aveam de gand sa comentez la adresa lui fara macar sa-l vad. Realitatea este ca in momentul in care s-a lansat, si atunci cand m-am dus eu la cinema sa-l vad, avea 3.1 pe iMDb. Asta m-a speriat. Nu am vazut niciodata un film cu un rating asa mic, dar imediat dupa ce l-am vazut mi-am dat seama ca oamenii i-au dat rating fara ca macar sa il vada. Nu stiu daca merita mai mult de 5 pe iMDb, dar 3 chiar nu merita.

  2. Inca ceva: in 2002 a aparut filmul The secretary, acolo personajul principal se numea tot Grey si tot in stilul ala BDSM era. Adica Fifty e film facut dupa o carte din 2012 facuta dupa un film din 2002. Asta e voma absoluta.

  3. Nu am vazut filmul iar dupa comentariile pe seama lui nici nu o sa ajung sa il vad. De citit nici atat, caci spre rusinea mea, de o vreme nu mai citesc 😦 …decat bloguri 🙂

  4. Ok, inteleg ca aici se vorbeste despre operele artistice. Daca imi permiti, as vrea sa abordez din prisma impactului social. La modul ca atatea duse cu capul se innebunesc dupa mizeria asta sado-maso incat a ajuns un meme si este posibil ca masculii, marea majoritate, (ca cei de calitate se gasesc mai rar) sa creada ca asta e norma.
    Si te trezesti ca vine un jeg uman cu pretentii de dominator “ca asa vrea femeile”. Ceea ce inseamna efort si nervi in plus sa contracarezi aberatiile si sa explici retardatului.

  5. Am citit cronica lui Victor Morozov la care faci referire cind spui „Apoi apar penibilii care plâng că nu i-a satisfăcut sexul din film” si nu mi s-a parut deloc penibila. Autorul cronicii nu sugereaza nici un moment ca scenele de sex ar fi trebuit sa fie minunate si ravisante. E absurd sa sugerezi asa ceva, cliseul asta e doar in mintea unei femei.
    El spune ca scenele sint rau jucate si ca stirnesc un ris involuntar, ca „sexul este grăbit, jalnic şi forţat” si ca Jamie Dornan joacă foarte slab avind o figura inexpresiva si terna. Sint intru totul de acord, Jamie nu este dominator, nu lasa sa se citeasca pe fata lui placerea de a domina, expresiei faciale ii lipsesc trasaturile desfigura(n)te, actorul controleaza stingaci jocul erotic si lasa impresia unui om jenat de postura sa autoritara. Ceea ce inteleg eu din cronica lui Victor Morozov vazind filmul, este ca scenelor le lipsesc dramatismul, incordarea si tensiunea specifica unui act sexual transgresiv si pervers. Ar mai fi o interpretare a lipsei de reactiune a actorului dominator si anume aceea ca sufletul sau incapabil de afectiune incepe sa simta si atunci exacerbarea pulsiunilor sexuale lasa locul remuscarilor sentimentaliste. Dar asta, cred ca e doar in mintea mea, sentimentalista.
    Altfel, cred ca ai fi jucat perfect rolul dominatoarei, ti-ar fi venit ca o manusa de piele cu tinte. Pe cind o carte „Fifty shades of Lorena” ?

  6. Lorena, eu cartea nu am citit-o, ca mi s-a parut suspect de groasa pentru subiect – descrierile lungi cu gindire multa dar subtire si absconsa ma obosesc; poate ochii, poate virsta…:) La film am rezistat din curiozitate si pentru ca fata Dakota chiar face un rol foarte bun – seamana bizar cu tac’su, in zilele lui de mare crai, de aici si farmecul discret de bagaboanta. Baiatul Grey, cu cele 50 de umbre ale sale – eu cred ca titlul era mai corect tradus 50 de nuante, dar probabil parea pretentios si necomercial – adica actorul, nu pare capabil de toate cite zice el ca le-ar face cu fetele, pe contract. Pur si simplu nu-l crezi, n-are nici o urma de subtilitate – sa nu zic perversiune, ca se interpreteaza – si nu lasa in nici un caz impresia ca ar avea macar 5 nuante din alea 50 cu care-l pricopsira, wishfull thinking, aia de l-au pus pe ecran. Ce mi-a placut insa, a fost replica lui, venita cam tirziu, ca rabdarea mi se dusese de mult – si degeaba – „I’m 50 shades of fucked up”. Asta era titlul, despre asta era vorba! In alta viata, poate – in asta insa, e un baiat cu bani si gata povestea.

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s