Îmi e frică de dentist. Şi de păianjeni. Şi de cărăbuşi de mai. Şi de gesturile prea violente. Şi de oameni care nu îmi respectă spaţiul intim. Şi de serile în care nu pot să adorm. Şi de oamenii în vârstă împietriţi în prejudecăţi (de cei liberi la minte nu!) Şi de proiectele despre care nu ştiu foarte sigur cum vor ieşi. Şi de maşinile care vin în viteză spre mine pe stradă. Şi de coridoarele întunecate. Şi de câinii vagabonzi cu spume la gură. Şi de visele cu Michael Jackson, pe care le-am avut fără încetare, noapte de noapte, de când a murit. Şi de ziua în care motanul meu va muri. Şi de acele zile în care mă trezesc obosită, fără chef de lucru, sau lipsită de inspiraţie. Şi de acele zile în care am prea multă treabă, şi simt că mă transform încet, dar sigur, într-un robot. Şi de momentele în care simt că un lucru mă depăşeşte. Şi de momentele în care descopăr că un pantalon care îmi era larg se încheie mai greu: îmi pierd pe loc pofta de mâncare. (mai mult…)
S-a stins Magdalena Boiangiu marţi, Iun 30 2009
Uncategorized 8:12 pm
Scuzaţi, vă rog, izul de pagină de anunţuri mortuare care începe să vi se înfiltreze în nări de la această adresă de web, dar nu am cum să trec peste decesul unuia dintre cei mai importanţi oameni de teatru din România. Mă refer la doamna Magdalena Boiangiu. Unul dintre (prea) puţinii critici români care nu înfierau sau preamăreau spectacole prin prisma numărului de beri băute cu directorul x sau a conflictelor personale cu actriţa y. Un om cu o impresionantă cultură, care se pricepea să îşi fundamenteze argumentele pe principii estetice solide, nu pe “nu-îmi-place-deci-este-o-tâmpenie”, şi totodată, se concentra mai mult, în momentul în care scria o cronică, pe limpezime şi acurateţe, nu pe dorinţa de a impresiona cititorul prin numărul de “-isme” şi “-ologii”.
O persoană în etate, dar cu o gândire înviorător de tânără. Un condei-model, o plăcere a lecturii. Uite cum scria Magdalena Boiangiu (şi am ales în mod special un text despre un spectacol, respectiv despre actori pe care nu îi cunosc, pentru a evita orice bănuială de subiectivism).
Păcat că oameni de valoare ai culturii noastre trec în nefiinţă, iar fauna mediocră a semidocţilor plini de fiere prosperă netulburată.
Artistul arcurilor scârţâitoare ale patului nostru luni, Iun 29 2009
Uncategorized 3:33 pm
Ştire aici.
Citat care ne-a făcut să ne tăvălim pe jos:
“Spre încântarea publicului feminin, artistul supranumit şi “trubadurul inimilor” a dialogat cu publicul, a dat mâna cu admiratoarele şi a primit flori, efuziunea sentimentală fiind anticipată şi prin zecile de concursuri tv din ultima perioadă, care au avut ca scop, printre altele, alegerea celui mai frumos copil conceput pe muzica lui Michael Bolton.”
analiza pe text:
lorena lupu: bah, frate!
grigoriu george: dap
lorena lupu: cum sa faci concurs tv sa alegi cel mai frumos kopkil conceput pe muzica lui bolton?
lorena lupu: e penibil
grigoriu george: 
grigoriu george: stiu
grigoriu george: e lumea plina de simpatici
lorena lupu: si cum demonstrezi ca l-ai conceput chiar pe muzica lui b?
lorena lupu: trimiti o inregistrare cu muzica lui b si gemetele tale orgasmice?
lorena lupu: sau trimiti si o caseta cu muzica lui b, stropita cu sperma tatalui? (mai mult…)
Să-i facem dreptate lui “Filth and Wisdom”, zic duminică, Iun 28 2009
Uncategorized 11:41 pm
În clipa în care Madonna s-a hotărât să debuteze în regia de film, criticii s-au năpustit asupra ei ca nişte vulturi însetaţi de sânge proaspăt. Şi a început să plouă cu lozinci, traductibile pe scurt prin “vezi-ţi, făh, de cântatul tău, dă-te dreq.” Pentru că oamenilor le place să-i judece pe cei din jur conform cataloagelor deja existente, şi sunt îngroziţi de posibilitatea de a se lăsa surprinşi.
Bun, trebuie să vă mărturisesc că, din punctul meu de vedere, Filth and Wisdom este cea mai reuşită comedie pe care am văzut-o de o bună bucată de vreme. În clipele în care nu încearcă să ne explice că trebuie să ne facem fraţi cu dracu până trecem puntea – momente de teoria chibritului care lăbăr(esc)ţează acţiunea – ci îi prezintă pe oamenii respectivi în varii situaţii mai mult sau mai puţin cretine, într-o Londră multietnică şi colorată, e de un umor fabulos. Şi nici nu îmi dă senzaţia de poantă răsuflată şi pleoştită, cu care mă întoxică în ultima vreme gaşca Ben Stiller. (mai mult…)
Is This Really It? sâmbătă, Iun 27 2009
Uncategorized 8:19 pm
De când am citit pe CNN confirmarea faptului că Michael a dat colţul, nu reuşesc să îmi revin din stupoarea cu accente lemnoase. Cum vine stupoarea cu accente lemnoase? Păi uite aşa: Stau şi mă uit în monitor, precum curca în lemne.
Nu, Jackson nu mi-a fost membru de familie. Nu l-am cunoscut personal, şi eram un copil prea sărac să îmi pot permite să cumpăr bilet la concertele lui, în 1992, respectiv în 1996. În schimb, a fost un adevărat creator. Un om al experimentului. A lucrat cu atâţia artişti mari, s-a reinventat / remodelat / reconceput de nenumărate ori, îmbibându-se de stilul lor. Fiecare nou album al lui Michael era o sursă de surprize. Pentru că nu aveai de unde să anticipezi ce îţi mai rezervă Regele Popului. Fiecare videoclip era o capodoperă din punct de vedere vizual şi auditiv. Pentru că Regele Popului investea tot, fără rezerve, în fiecare nou proiect. Sume fabuloase, energie infinită, inventivitate. A lui, şi a celor mai buni artişti ai lumii, cu care lucra.
Jackson a fost un om frumos. Un om frumos atât în candoarea cu care a compus o melodie pentru un şobolan pe nume Ben:
A murit Michael Jackson? vineri, Iun 26 2009
Uncategorized 1:30 am
LATER EDIT IMPORTANT! Azi, vineri, la ora 18.00, se organizează in memoriam Michael Jackson. Ăia care aţi urlat maicăăăăl pe la concerte sau pe la voi prin baie – cu alte cuvinte, fanii – veniţi în faţa ambasadei Statelor Unite, pentru un moment de reculegere.
Aşa zice TMZ. Aşa zice şi LA Times.
Să fie un hoax macabru? Îndrăznesc să cred că nu se poate glumi cu aşa ceva. Ce premoniţie a avut omul la ultima lui conferinţă de presă, când repeta cu atâta insistenţă “This Is It!”
(mai mult…)
M-am îndrăgostit de unu de 73 de ani! joi, Iun 25 2009
caseta_cu_bijuterii 3:04 am
Mă refer la nenea ăsta, mânca-i-aş wikipedia. Da, Alan Alda. Vi-l amintiţi probabil pe doctorul simpatic şi atât de uman, iubit de infirmiere şi de camarazi, plin de umor şi personalitate, din serialul MASH? Bine, dacă v-aţi uitat numai la “Tânăr şi neliniştit” sau la “Marimar”, întrebarea e ridicolă. Dacă nu, apelăm tot la Vicky. Acum, securamente vi-l amintiţi.
Eh, ceea ce nu ştiaţi – poate – e faptul că nenea ăsta mai şi scrie. Şi scrie frumos rău, nu aşa. I-am cumpărat jurnalul “Never Have Your Dog Stuffed” (apărut la Humanitas cu titlul “Să nu-ţi împăiezi niciodată câinele”) acum câteva zile, la Bookfest. Şi-l citesc aşa: cinci pagini la cafeaua de dimineaţă, cinci în metrou pe la prânz, cinci în timp ce tronez seara. Adică, puţintel-puţintel, că nu am timp de (mai mult…)
Maxim de iunie marţi, Iun 23 2009
anunţuri 7:30 pm
Bonus: un deodorant Nivea Silver Protect for Men şi un Ghid de Supravieţuire B’ESTFEST
Din cuprins:
-un making-of cuprinzător al festivalului B’ESTFEST
-4 pagini de Eros Show, pe care le-am experimentat pe pielea mea, special pentru voi
-nişte blonde, din acelea pe care le preferă gentlemenii
-un material incendiar cu Artan, solistul formaţiei Timpuri Noi
-rivalităţi care au făcut istorie
-străzi haioase din Bucureşti
-fetişuri, examinate cu lupa (tema din această lună a editorialului meu)
Restul îl veţi descoperi la chioşcurile de presă. Distracţie plăcută!
Mr. Bean la Placebo marţi, Iun 23 2009
Uncategorized 11:04 am
Ştiţi celebra scenetă a lui Mr. Bean? Aia în care îl apucă răceala şi nu are batistă? Sau cel puţin cred că era Mr. Bean, şi cred că nu avea batistă. Şi îşi ştergea nasul pe furiş de tot ce se nimerea.
Asta am păţit şi eu la concertul Placebo, unde m-a înhăţat brusc un val de gripă aproape porcină, înceţoşându-mi ochii şi transformându-mi nasul într-un robinet fără sfârşit. Astfel că îngerul păzitor al lui Molko l-a ajutat să scape nehărţuit şi neurmărit. Pentru că nu puteam ieşi în calea lui ţinându-mă de nas.
Concertul Placebo – cred eu – a fost plasat greşit la 4 zile după Gogoli. Pentru că mititelul şi păpuşelul Molko nu are cum să se compare ca nivel de energie şi ca intensitate a dăruirii cu multietnicii, şi se şi încălzeşte greu – că deh, e British.
În plus, vocea lui nazală şi afectată, fără nuanţe, e perfectă pentru melodii tari, pentru muzică explozivă, ritmată, dar total impropice pentru balade. După mintea mea, o baladă trebuie să sune aşa Sau aşa. Sau fie, chiar şi aşa. Şi mă refer strict la interpretare: la tandreţea şi sensibilitatea pe care le presupune o baladă. Dacă nu ai organ pentru aşa ceva, e mai simplu stai în banca ta, unde eşti beton. (mai mult…)
Dialog la Bookfest duminică, Iun 21 2009
Uncategorized 12:17 am
Michael Haulică e omul căruia îi datorez o bună parte din ceea ce am realizat pe plan literar. Nu, nu mi-a scris el cărţile, în schimb a fost redactor şef al editurii cu care am semnat contractul pentru primele cărţi, s-a ocupat ca lumea de ele înainte să le trimită pe piaţă, şi este omul pe care îl urmez, pe plan profesional, prin faptul că îmi scot cărţile la editurile cu care alege să lucreze. Cu alte cuvinte, ne leagă o amiciţie veche, care naşte dialoguri precum cel care urmează. (mai mult…)
