Idei false despre feminitate

Feminitatea nu e piţigăială. Nu e totuna cu vocea subţiată fals, cu ifosele studiate, cu romantismul de paradă, cu gândurile truiste şi clişeice despre frumuseţea apusului de soare, vânticelul ce adie primăvăratic şi băşini trandafirii cu irizaţii. Feminitatea nu e efortul exagerat şi agasant de a mima o delicateţe de suprafaţă şi o sensibiloşenie care acoperă, de cele mai multe ori, fuga de responsabilitate.

Feminitatea nu e piţiponceală. Nu e totuna cu tocuri înalte, colecţie de farduri şi rujuri, dietă eternă de slăbire, bulimie, anorexie, ţoale de dantelă imposibil de purtat iarna, acid hialuronic, coenzima Q-10, botox, silicon. Nu e faţadă. Nu e nevoia de a epata cu gene lungi de-şi pun tătarii corturile la umbra lor şi nici cu buze dezechilibrat de mari comparativ cu restul feţei.

Feminitatea nu e obedienţă. Nu e obligativitatea de a fi o „finuţă” (în traducere liberă, o diplomată negociind supus un armistiţiu dezechilibrat) cu orice imbecil sinistru, prost ca noaptea, care mimează superioritatea fără să se bazeze pe nimic concret. Nu e acceptarea supusă a oricărui abuz, verbal sau fizic, din partea oricărui jeg uman care se nimereşte pe acolo. Nu e acceptarea supusă a oricăror idei despre viaţa ta, emise de oameni care nu dovedesc cu nimic că ar şti măcar s-o trăiască pe a lor.

Feminitatea nu e renunţare la sine. Nu e despre a-ţi abandona proiectele, visele şi prietenii pentru că vrea un bou oarecare, care mâine te va părăsi pentru alta independentă şi sigură de ea. Nu e renunţarea la a fi ce vrei tu, pentru a fi ce vrea mă-ta, tac-tu, puletele sau orice altcineva. Am auzit ieri în metrou o discuţie între două fete: „Dai la actorie?” „Dacă zice Gabi să dau, dau”. Nu e despre a face chestii doar cu acordul lui Gabi, Ionel şi Costel. Nu e despre a fi mereu pe ultimul loc în propria ta viaţă.

Feminitatea nu e slăbiciune. Feminitatea nu e nevoia de a cerşi aprobare. Feminitatea nu e laşitate.

Nu mă mai îmbâcsiţi cu ideile voastre retardate despre feminitate.

Eşti femeie? Defineşte-ţi propria versiune de feminitate. Una în care să te simţi liberă şi în confort cu tine. La mulţi ani de 8 martie!

39 de gânduri despre „Idei false despre feminitate

  1. Corect ce spui.
    Ce nu-mi place în schimb pe la noi, este felul în care feminismul a fost înțeles, adaptat și aplicat.
    Feminismul este despre demnitatea femeii, egalitate de șanse și luptă pentru o atitudine de normalitate, de a oferi femeii toate drepturile, pe care legile și bunul simț le oferă tuturor cetățenilor. Și în ziua de azi o observ, tu mai bine ca mine, că ești femeie și te lovești de tot felul de ciobani, care trăiesc cu senzația că le datorezi ceva și au rămas cu mentalitatea strămoșeasco-balcanică, că femeia e cetățean de mâna a doua și trebuie să se supună bărbatului, indiferent de motiv, că așa a învățat el de la mă-sa aia proastă.
    În satele de undeva de la periferia Argeșului și Vâlcei, am auzit mereu chestia: femeia e o juma de cruce și bărbatul o cruce întreagă.
    Ca dârlău, dus ca musafir și cu limba ascuțită, am aflat detalii despre femei bătute cu lanțul de la drujbă și colorate ca zebra, cozi de sapă, aruncat cu barda după ele, etc.

    Un alt aspect al feminismului neaoș, înțeles de femeia proastă, este tentativa muierii de a i se urca bărbatului în cap și de a epata prin orice, pe motiv că e femeie și i se cuvine: drepturi peste drepturi și fără pic de responsabilități. Arma femenistei de cratiță și a muierii proastă este aruncatul cu căcat și a striga-n gura mare că bărbații-s misogini.
    Sunt și misogini, din cauza educației precare, sunt și ciobani, sunt proști și gherțoi, scuipători de sămânță și băgători în seamă, cum văd constant pe pagina ta de Facebook și atunci sunt complet de acord, că proștii ăia merită o sapă-n cap și să fută o viață numa strâmbe ca Marghioala sau să fie condamnați la labă veșnică.

    Dacă ar avea mentalitatea ta, multe, ar fi mai respectate, mai apreciate și ar fi privite altfel, când stau umăr la umăr cu purtătorii de pulă. Nu au spiritul ofensiv, nu au nici argumentele, ca să muiască proștii, să-i fută-n gură și să le dorească veșnice vagoane de pulă de negru. Și pentru asta-mi vine să le bat.
    Nu-s feminist, nu susțin feminismul dâmbovițean, că nu-mi place cum e aplicat și înțeles, dar sunt și oaze de femei ok, care îmi sunt dragi și pe care le-aș monta, pentru că-s mișto și au creier.

  2. Recunosc; îmi fug ochii după prospeţimi de 18-19 ani, dar „almost always I have a boner” când văd dame de 38-40-42-45 de ani care ştiu ce vor de la viaţă (te-ar lua şi te-ar deşira ca pisica un ghem, rrrrrrrrrrr…) – pantaloni mulaţi, cizme sau sandale sexy, atitudine, mers felin, privire insinuantă, corp „lucrat”. Ba mă mai uit şi la inelar, după verighetă. 😉

    Ziceam „prospeţimi”, adică fete care îşi ştiu farmecul natural şi nu se încarcă cu cosmeticale sau alte extravaganţe, cum fac… prospăturile.

  3. Fain, Lorena, brava. Ai spus multe tare din ce simt eu si mai mult, inca, din ce n-am stiut ca stiu :)) . Multam’, deci .
    Dogger, just ! De-a’ cui esti? ? tare bine zici, da-mi-ar Dumnezeu un artagos ca tine ! :))
    Cu de-astia ca voi, mi-e drag in lume. chiar si-n asta virtuala.

  4. Eu am înțeles că mulți domni doresc frumuseți semiretardate și frumos ambalate, până la urmă gusturile nu se discută. Ceea ce mă uimește pe mine e modul în care o femeie extraordinar de deșteaptă se transformă, în proximitatea unui bărbat într-o tută, ce nu poate lega două cuvinte, pentru că așa îi place lui.

  5. In primu rand felicitarile de rigoare cu ocazia zilei femeii, La multi ani!

    In al doilea, feminitatea e opusul masculinitatii, unde nici masculinitatea (psihologic, social vorbind) nu poate fi definita prea clar.
    Femeia moderna este din ce in ce mai stoarsa de feminitate in fiecare deceniu, devine mai barbata. Acuma eu nu stiu daca e un lucru bun sau rau sau indiferent, whatever makes you happy cum s-ar spune,
    Dar eu zic ca femeile au dreptul sa-si retina trasaturile traditionale, naturale, si mi se pare o aberatie egalizarea asta cu tavalugul feminist, frate cu al proletar. Dar au dreptul, nu obligatia.

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s