Azi am trimis la tipar TABU de iunie. Un număr în care am reuşit INTERVIUL PERFECT şi REPORTAJUL PERFECT.
Interviul meu cel mai apropiat de perfecţiune a fost, cred, ăsta. Şi, deşi viitorul meu intervievat, Cristi Puiu, a fost mult mai zgârcit cu pozele, ceea ce înseamnă că veţi avea un material mult mai sărac la nivel de ilustraţie (nefericirea art directorului), din punct de vedere al content-ului e, pur şi simplu, INTERVIUL PERFECT.
Iar reportajul meu cel mai apropiat de perfecţiune de până acum a fost, evident, ăsta. Dar acum am făcut un altul, tot pe social, care bate tot ce am scris până acum. Subiectul vi-l spun când iese revista de la tipar, că mă ştiţi paranoică şi bântuită de coşmaruri cu plagiatori. Hint: numărul de iunie având ca temă copilăria, este o poveste despre copilărie. Şi, din punctul meu de vedere, e nu doar REPORTAJUL PERFECT, ci, totodată, cel mai frumos lucru pe care l-am scris până acum. EVER-EVER.
Dacă aş fi genul care se sinucide, în seara asta aş fi zis că am trimis în tipar nişte chestii pe care nu ştiu dacă le voi egala vreodată şi aş fi înghiţit un tub de somnifere cu un pahar de vin, să mor în momentul în care am dus la bun sfârşit nişte materiale absolut glorioase. Dar nu-s genul care să se sinucidă, deci am doar o depresie postpredare.
Dragoste la prima cafteală 
In insulele Canare asteotam cu totii sa vedem numarul din iunie de Tabu,:D
şşşşşt.
Deci, postpartum. Depresie postpartum e termenul stiintific, medical.
iar predare e termenul ştiinţific, medical, pentru trimiterea la tipografie. 😀
Nu, nu!
Partum e termenul stiintific, latinesc. De-i mai zic englejii neardeleni delivery.
Iar post e ca in postcoitum (alta sursa de depresie), nu ca in Postul Pastelui. Da banui ca asta stie toata lumea.
nţ, nţ, intelectuală mică ce eşti.
oau, cristi puiu? ăsta are faima de hard-to-get dude, de tip dificil, arogant şi cu ifose. dacă ai reuşit să-l îmblânzeşti, eşti tare.
nu că ar fi durat mult.
hop si eu 🙂
interviul cu andrei serban e f. fain- il recitesc des. 🙂
cred ca pornind de la el am avut niste idei foarte faine si m-am dus la mall (era inainte de craciun) sa imi cumpar mie si lui jelly queen 2 marionete, plus mie o pudra alba ca sa imi estompez sprancenele- vroiam sa imi fac machiajul lui divine cu sprancenele pe frunte si in acelasi timp aveam in minte afisul ala de la un film- doi oameni perfecti se numea el- cu un politist (cred- robert deniro) si un travestit- incredibila expresia (faciala) a travestitului- nu poate fi exprimata in cuvinte…
si tot visam la chestia aia cu marioneta care prin miscari si gesutri, vine din alta lume. (o sa scriu despre asta si pe tumblr).
si cred ca i-am povestit-o colegei de apartament- tzutzi- de vreo 10 ori. de fiecare data cand povestim despre vraji si magie si alea si ea spune ca psihologia moderna (clinica) nu accepta supranaturalul, hop vin eu cu marioneta si cu „lumea care nu se vede” – si ne trezim ca e 12 noaptea si eu nu mai termin…
am angajat o fata noua la noi la firma- tare dulce- si din prima zi de munca i-am povestit despre andrei seban saracu atunci cand a mers la chelsea hotel si a dat acolo peste warhol care tocmai turna un film cu drag queens- si aia aveau rochii scurte si fumau marijuana…
*gesturi
faza aia cu chelsea hotel a rămas în mintea tuturor. 😀
stai să vezi cum s-a jucat puiu de-a tatuatorul amator, cum a recoltat cranii din gârlă şi cum a pictat fake-uri de aivazovski.
Pe langa lucrul foarte bine facut, se simte o sensibilitate aparte in abordarea subiectelor si personajelor, care tine probabil de vocatia ta artistica. Pe mine m-ai convins. Il iau in iunie.
Felicitari.
poate că ţine de respectul meu pentru fiinţa umană. 🙂
poate ţine pentru respectul meu de curva răpănoasă de mă-ta, idiotul dracului, etc. etc
vorbeam despre oameni, nu despre surogate nereuşite de.
cred că nu m-ai văzut vreodată având reacţia asta decât faţă de gunoaie.
Când îl bagă la chioşc?
încă nu ştiu.
sunt o vită proastă şi sug pula. latru ca un retardat care se minte că e câine. rog mui multe, bârzoete şi îmbujorate la mailul meu de snob figurant băşit ultimautopie@yahoo.com. (l-am ales doar pentru că ultimamuie era deja luat de către mama.)
îngăduie-mi să semnalez o contradicție în ceea ce spui. dacă ultima muie a fost luată de mama ta (sărutări de mîini, doamnă!), atunci solicitarea ta (către noi?) ar putea fi zadarnică. încearcă să-i ceri mamei tale să îți cedeze una, eventual cu o contraprestaţie.
cred că era mai mult metafora aia: trăieşte fiecare muie de parcă ar fi ultima.
atît de sublim, atît de poetic… dacă-mi permiţi să adaug că respiră prin ultimii pori ai pulelor de mai.
Sug pula în continuare. La acelaşi mail.
Vită, te avertizez: cât timp vii să mănânci rahat, rahat vei primi. Nu pentru că m-ar speria în vreun fel cocălărelile tale de retardat, ci pentru că:
a) cine naiba eşti tu? un târâie-muci. iar un târâie-muci nu are nici un drept să mă înjure.
b) bărbatul care stă pe bloguri de femei şi speră să le impresioneze cu talentul lui de mitocan injurios, dar fără urmă de argument e un ţopârlan prost şi cu pula mică.
mai ia o muie şi taci în morţii mă-tii.
… ai o părere, văd, foarte bună despre tine. Dar te crezi şi victimă. A cui sau a ce, numai tu ştii.
Pănă ieri habar nu aveam că exişti. Cum, probabil, nici tu nu ştiai că exist eu. Sare de peste tot în ochi convingerea ta cum că eşti deja buricul pământului. Blazată, însă, până peste cap. Se explică de ce. Înconjurată numai de mameluci, şi ei, la fel: cu pretenţii de rarităţi, eşti suficient de sinceră să recunoşti în secret că nu e aşa. Cum nici tu nu eşti ceea ce vrei să pară că eşti. O femeie dură, adică.
Dacă ţii neapărat, îmi cer scuze pentru tonul primului meu comentariu. Dar eu sunt un om cinstit. Şi aşa vreau să rămân. Afirmaţiile făcute, şi care te-au inflamat, vizau strict o realitate. Aceasta că pe site-ul tău sunt vorbe goale, făţarnice, plictisitoare. Interviul cu nulitatea aceea, vedetă pe plai, îl citisem cu mare atenţie. Nu depăşeşte vechiul şi omniprezentul cadru: sporovăială pompoasă, infatuări de ambele părţi, prin etalarea de veleităţi numai bune de impresionat pe acel Jean din citatul tău preferat. Faptul că se aminteşte, la un moment dat, de Meryl Streep, ţine şi asta de speculaţia destinată proştilor (eu tare-aş vrea să ştiu dacă Meryl Streep îşi mai aminteşte că ar fi lucrat cândva cu ăla).
Dar, desigur, tu rămâi să crezi în genialităţi iluzorii, şi rămâi să te prezinţi grosolană, în ideea că ai descoperit marea cu sarea. Ce tristeţe! O femeie atât de frumoasă, atât de sensibilă, se încăpăţânează a purta războaie, deşi îi repugnă.
Îţi fac complimente, vezi?, şi nu ca să capăt nu ştiu ce în schimb. Spun, pur şi simplu, ceea ce văd. Nu aştept, nici nu am nevoie de o revenire a ta la mai bune gânduri. Sunt destul de trecut prin viaţă, pentru ca să mai am naivitatea de a crede că disperarea ta mai poate fi modificată cu vreo virgulă. Doar te compătimesc.
N-am citit nimic din ceea ce scrii, ca şi literatură. Dar dacă ai scrie cel puţin egal cu frumueţea şi impulsivitatea pe care le ai, posibil să fii de admirat. Din păcate, mă cam aştept că literatura ta dă pe dinafară de ceea ce este mai urât şi bleg în tine.
Când am dat de site-ul tău, habar nu aveam că este unul de femei, cum ai afirmat. Nici nu urmăream să-mi impun masculinitatea. A fost doar evaluarea obiectivă, comportamentul sincer – şi, desigur, nici nu visam că dau de efecte atât de tragic-comice. La urma urmei, eu aş putea să laud, să mă tăvălesc pe jos, spăşit, cu declaraţii cum că, iată, devreme ce am descoperit cine eşti, adică: o notorietate la nivelul aşazisei culturi româneşti; îmi cer iertare, îmi rectific impresia primă. Ce folos? Tu însăţi eşti conştientă că acestea, cum şi atitudinile în general pe care le au preţioşii din sfera în care te mişti, nu sunt decât falsuri.
Personalităţile alea în rândul cărora observ că stai, pe mine mă lasă rece. De la ei îţi vin complexele în mare măsură. Deşi depinzi mult, prea mult de ele. Eşti cu nimic divers de Tanţa cea fumoasă, visătoare, din satul uitat de lume, glodos şi plin de inşi gregari. Trandafir de mahala, ca în cântecul acela – asta eşti tu. Cu tot cu efemeritatea mulţumirii tale, a celorlalţi de teapa ta, cum că sunteţi mari scule în baza prafului suflat în ochii de boi ai românilor. Când rămâneţi cu voi înşivă, sunteţi vrednici de milă. Nişte rataţi. Mansturbagii.
Dacă ai fi avut orgoliu sănătos de femeie, ai fi acceptat comentariile mele, şi m-ai fi lovit în faţă, cu demnitate, nu pe la spate, ca o măgăriţă. Oricât de dură ai fi fost, ţi-aş fi admirat curajul de a rosti cuvântul. Dar tu, sigur, îţi spui că ţi se freacă de admiraţia unui anonim ca mine… Deh!
băi, eşti hidos de prost. dar realmente hidos de prost.
da, am o părere bună, bazată pe tot ce am făcut în viaţă.
faptul că fut în gură un cocalar retardat (adică tu) care vine să tot înjure, ca unică formă de educaţie dată de mă-sa nu înseamnă că mă cred victimă ci că te informez sumar să-ţi măsori cuvintele când vorbeşti cu mine, pentru că eşti un zero barat cu figuri în cap.
Apoi: mă doare-n cur că un cocalar cretin avea sau nu habar că exist sau nu. nu tânjesc după validarea unui ratat. pari mult prea prost să poţi emite o judecată de valoare. dincolo de asta: cert e că tu eşti ăla care cerşeşte atenţie la poarta blogului meu, nu invers. şi foarte prost te-a făcut mă-ta dacă ţi-a zis că atenţia se cerşeşte cu cocălăreală.