Cururi şi bune maniere

Un reportaj axat pe cururi de la Zilele Bucureştiului.

Nu mă omor după sărbători populiste, cu mici, bere şi transpiraţie, gen Aniversarea Gurii Beliei, Festivalul Berii de la Adunaţii Copăceni sau, de ce nu, Zilele Bucureştilor. De aceea mi-a luat ceva până să mă decid să mă urnesc duminica asta în Parcul Herăstrău.

Am făcut-o în momentul în care m-am prins că în spatele unei asemenea acțiuni există o semnificație mai cuprinzătoare decât celebrarea alături de o gloată de oameni cu care n-am nimic în comun: să surprind esența Bucureștiului contemporan, sub formă de fotografii cu cururi şi lecţii de bune maniere, pe peliculă, pentru eternitate.

Read the rest at Vice MagazineCURURI ȘI BUNE MANIERE – Vice la zi (şi nu uitaţi jos „next page” cu 2, 3 şi 4).

48 de gânduri despre „Cururi şi bune maniere

  1. Întâi am văzut poza ta furculiţând nişte dumicaţi invizibili şi mi-am zis, uite dom’le, criza presei, au ajuns să dea fursecuri microscopice câinelui de pază.
    Apoi am văzut că şi pentru alea a trebuit să plăteşti tot tu.
    Dacă aşa ar fi fost serviţi Cristoiu, Dinescu, Pielea Pulii şi Doruleţ imediat după 90, oare cum le-ar fi arătat batistuţa acum?
    Rebenciuc a încercat ceva în 22 decembrie 89, le-a oferit un fel de batistă înainte de a se reaşeza la masă, dar n-a avut spor.

        • las-o pe tamara, omoară-te pe tine. e simplu, te urci pe un bloc mai mare, de 10-12 etaje, şi sari. dă-i drumul. spor!

        • auzi, nu te-ai gîndit că poţi muri şi altcumva decît de moarte naturală? clădirile înalte îţi plac? dar căile ferate? ai vizitat turnul eiffel? ce zici de pasajul băneasa? ai încercat vreodată să stai 10 minute sub apă fără să respiri?

      • hai să mori cu vaca de mă-ta legată de gît. cînd eu îţi spun că mă piş pe cum îţi petreci tu timpul tău de mîncător de căcat, ce nu înţelegi? că mă interesează? nu interesează pe nimeni, bă. hai pişa-m-aş pe amintirea ta cît mai curînd.

        • poate are timp s-o-nveţe pe mă-sa să scrie, că tot e în concediu. că analfabeta aia nu poate citi nici subtitrarea la telenovela preferată.

        • Boeriule, trebuie să spunem tuturor adevărul, tu mă urăști atâta pentru că eu sunt tatăl tău! Tu ești fiul meu nedemn!

          În clasa a V-a, când aveam 12 ani, am fost într-o tabără în Oradea și am avut o aventură cu mama lui Boeriu, care era ca o roșcovă pe vremea aia. Mi-a spus, după ce am rămas gravidă, că dacă nu o iau de nevastă, își va face copilul notar și cronicar sportiv, un dublu blestem! I-am răspuns, bineînțeles, că vreau să mai copilăresc.

          Fiule, Dane, știu că ești mic, cu măinile mici, ai totul mic, nu semeni cu mine, și, ceea ce e mai rău, ești notar și cronicar sportiv, dar asta nu am vrut-o eu, a vrut-o bunăciunea de maică-ta, ca să se răzbune pe mine! Ei trebuie să-i ceri socoteală!

  2. Eu am fost în prima seară, vineri, eram hămesit după job, așa că am dat iama în cârnați și mici, care nu merg fără bere.

    Tipii ăia, cu ”Roaba de cultură”, sunt cam de la începutul verii pe acolo, pe dreapta, seamănă a anarhiști. 🙂 Amatorii dau concerte și prezintă spectacole în fiecare seară, aproape.

    Interesante pozele, mi-a plăcut în mod deosebit aia cu ursul care părea s-o muște de sân pe respectiva.

    • băi, bășinos pe gură, tu nu înțelegi că ni se rupe pula de ce faci tu în timpul tău de căcat? de scîrna pe care o mănînci? de gusturile tale curlinare? ni se rupe pula – trosc! trosc! – pe bune, încetează.

        • cred că ai nevoie de viermi. sau viermii au nevoie de trupul tău. marş la zilele oraşului şi lasă-ne pe noi cu ale noastre, mînca-te-ar muştele verzi.

  3. Acestea fiind zise, îi la pe cei doi labagii, Onaniu și cu Nefututul,doar sunt concediu, trebuie să ies și eu! Poate dacă tot se like atât și-o trag și la lorgean, că la gagici slabe șanse!

    Asta, cu Boeriu și Nedormitul, care se like, mi-aduce aminte de un banc cu frații Vintilă:

    Marius Vintilă și George Vintilă merg la un bordel.

    – Vrem și noi să futem o fetiță aici, se adresează ei peștelui.
    – Bine, dar câți bani aveți? îi întreabă acesta.
    – Păi 100 de euro.
    – Bă, cu banii ăștia să vă futeți voi doi în cur! le zice peștele.

    Cei doi frați pleacă supărați, iar după o oră revin.
    – Uite o sută de euro. Ne-am futut în cur.

    Dacă îi înlocuiești pe frații Vintilă cu Boeriu și Nedormitul, transformi bancul în realitate (palpabilă).

  4. bogdan: am dat iama în cârnați și mici
    nedormitul: pişa-m-aş pe amintirea ta
    danboeriu: huuuuuuuge like, nedormitule!
    bogdan: A., a venit și labagiul Boeriu! Du-te, bă, în pula mea
    nedormitul: se rupe pula – trosc! trosc!
    bogdan: te fut in gura, ma boule!
    nedormitul: nevoie de trupul tău
    nedormitul: fii iertat, mînca-mi-ai pula!
    bogdan: Care pulă, mă?
    nedormitul: aia că de-abia aveai ce pune pe-o măsea

    Banc !
    Cearta intre doi homosexuali:
    – Du-te ma dracu!
    – Du-te ma in pizda ma-tii!
    – Te fut in gura, ma boule!
    – Aaa, vrei sa ne impacam!

  5. Da, asta lipsea Zilelor Bucureștiului. Paradoxal, trollajele de mai sus sunt ontopic. Nenea ăla cu cizma aia extravagantă se uita prin fundul paharului la obiectiv; păcat că nu e clară.

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s