De ce trag clopotele, Tatiana Niculescu-Bran?

Într-un interviu pe Liternet, datat aprilie 2012, doamna Niculescu-Bran povestea așa:

…spre toamnă mi-a adus scenariul pe care se pregătea să-l depună la concursul CNC. L-am citit cu inima cât un purice, dar mă temusem degeaba.
Era foarte bine scris şi respecta desfăşurarea evenimentelor din carte (deşi avea şi câteva scene noi). Pe Cristian Mungiu pare să-l fi preocupat un suflet colectiv. Mie asta mi-a plăcut când am văzut filmul în varianta lui de prim montaj: nu e un film cu un personaj principal, ci are mai multe centre de atenţie şi un suflet colectiv care îţi transmite sentimentul de neaşezare, de dezorientare, de resemnare fizică şi metafizică al personajelor.

Acuma, brusc, doamna Niculescu alege să facă surfing pe valul de popularitate al filmului După dealuri, cu o lamentație lungă și dezlânată pe contributors.ro. În care se vaietă că nu e menționată și nu e suficient împinsă în față, deși numele ei există atât pe afișul filmului, cât și pe imdb sau wikipedia.

Şi, bineînţeles, e pomenită şi pe trailerul filmului:

Eu am cunoscut limbrici plagiatori care vor să își asume toate meritele pentru munca unui om. Și da, îi detest dincolo de cuvinte. Le-aş da foc fără să stau pe gânduri, dacă n-aş şti că libertatea mea personală e mai valoroasă decât viaţa unor limbrici plagiatori şi că, oricum, sunt cele mai nefericite fiinţe din lume. Dar unul care vrea să-ți fure munca și să-ți nege implicarea nu te pune exact pe imaginea principală a filmului, respectiv în primele trei surse pe care le verifică orice om care caută info despre film. Fie uită complet să te pomenească, fie te trece undeva, ilizibil, sub omul care făcea curat. Și nu e ok ca un om care a procedat corect să fie băgat în aceeași oală cu ciorditorii de rând, doar pentru că o cucoană are pandalii, iar toate maimuţele lumii culturale româneşti preferă s-o forwardeze, fără să pună şi ei puţin creier la contribuţie. Pur și simplu nu e ok.

Ce acuză cucoana în scrisoarea ei?

A) că nu e suficient menţionată.
B) că Mungiu spune ba că s-a inspirat din cărţile ei, ba că din realitate.
C) că el a modificat povestea, dându-i sensurile pe care le voia el.

–-

A) Stimată tanti, EŞTI suficient menţionată. în fond, după cum ai zis chiar matale, a venit omul cu scenariul gata scris, ţi-ai dat acordul, ai semnat că nu vrei bani – dacă-i voiai, puteai să-i fi cerut înainte, şi gata. Nici măcar nu are exclusivitate pe poveste sau ceva. Pot alţi cinci regizori să bată mâine la uşa matale şi, în semn de răzbunare, să le ceri lor câte zece mii de euro. Numai în interviul meu cu Mungiu eşti menţionată juma’ de pagină. Ce te caci atâta pe dumneavoastră?
L-ai văzut cumva pe Andrei Şerban, la fiecare nouă Livadă cu vişini: „Mulţumesc fabulosului Cehov pentru fabuloasa sa operă, plină de fabuloşenie”.? Nu. A menţionat autorul pe afiş şi gata.

B) Am o veste. Nouă şi incitantă. Şi matale te-ai inspirat din realitate. Aşa, ar putea să-ţi scrie şi personajele reale scrisori matale că le-ai violat intimităţile expunând cazul, dacă e să ajungem la paroxismul arătatului cu degetul. Deci, indirect, şi autorul unui film care s-a inspirat din non-fiction, s-a inspirat din realitate. S-A INSPIRAT. Nu a copiat-o get beget.

C) Încă o veste. Nouă şi incitantă. Încă ţin minte scandalul Lizoancăi, când toţi semidocţii şi falşii intelectuali i-au sărit în cap Doinei Ruşti, cu limbajul lor de lemn cu care-şi ascund incultura: „Păi să ne zică, e inspirat din realitate sau e ficţiune.” Răspunsul corect: „E ficţiune inspirată din realitate”. Orice operă literară, cinematografică, dramatică, e ceva de sine stătător. Autorul ei poate lua din altă parte ce vrea, şi reinterpreta conform propriei viziuni, DACĂ MENŢIONEAZĂ DE UNDE S-A INSPIRAT.

Deci, dai dovadă de tot semidoctismul din univers când te vaieţi că „nu s-a respectat dimensiunea spirituală”. Orice student de anul I teatrologie îţi va spune că un regizor care montează o operă scrisă e liber să dezvolte sau să ignore taman ce dimensiune vrea el. Că aşa e: spectacolul / filmul sunt diferite de text. NU E CAZUL SĂ VINĂ AUTORUL SĂ-I SPUNĂ REGIZORULUI CE SĂ RESPECTE ŞI CE NU. Poate el nu voia să desprindă concluzia la care ai ajuns dumneata, poate a mers pe cu totul altă linie.

Să luăm un alt exemplu, care mă interesează pe mine acum. Mitul lui Don Juan. Să mor eu că voi scrie pe copertă: „Inspirat de opera lui Tirso de Molina”, ca să fim corecţi din punct de vedere al copyrightului. Dar garantez că va fi ceva radical diferit. Nu, pe bune, cum ar fi fost să se ducă fantoma lui Tirso de Molina la Nicolae Breban, să-i dea coşmaruri pentru că n-a respectat partea cu statuia Comandorului?

De ce oameni culţi din ţara asta se poartă ca nişte retardaţi fără cunoştinţe minime de teorie a literaturii?