Proştii care nu ştiu când să renunţe

Atâta timp cât vor exista oameni insuficient băgaţi în seamă, va exista şi solicitare de atenţie. Ceea ce nu e neapărat rău. Toţi am cerut chestii, pe unele le-am obţinut, pe altele nu, iar oamenii echilibraţi au zis „asta e, mergem mai departe” şi şi-au văzut de vieţile lor.

Apoi, există milogii. Milogii sunt ţăranii hrăniţi doar cu bombeu de bocanc, sau, mai grav, cu călcâi de opincă. Retarzii care n-au suficient respect pentru vieţile lor încât să le umple cu oameni pe care îi simt compatibili, cu care au chestii în comun şi cu care se pot simţi bine, cu care pot face chestii mişto împreună şi cu care se pot distra, şi atunci, fac câte o fixaţie bolnăvicioasă pentru cineva care îi trimite repetat şi ferm în morţi de mumă. Iar cei mai hidoşi dintre aceştia sunt milogii agresivi, zişi şi „proştii care nu ştiu când să renunţe”.

Eu nu-s femeia hard to get. N-am nevoie de jocuri de genul ăsta, pentru că am suficiente resurse interioare încât să-mi măresc acţiunile prin ceea ce fac, când e cazul. Iar dacă am spus o dată „flit, în morţii mă-tii”, e joc de hard to get doar în minţile cocalarilor retarzi care nu-s în stare să citească laolaltă literele „n” şi „u”.

Şi atunci, cocalarii retarzi au senzaţia că persuasiunea / intimidarea va funcţiona. Şi încep să scrie căcaturi penibile, sperând că asta le va atrage atenţia mea sau gen. Ceea ce e ca şi cum te-ai duce la magazinul de pâine şi ai spera că, dacă o înjuri cu adevărat violent pe vânzătoare, îţi va da pâine.

Poate dacă vânzătoarea e o fraieră picată din pom, n-are pază şi nici tastele 1 şi 2 la telefon şi tu eşti un malac sinistru de 3 metri, ai şanse. În cazul meu însă lucrurile n-au funcţionat niciodată aşa. Dar ce zice prostul: „Intimidarea nu merge? Ia să încerc ŞI MAI MULTĂ INTIMIDARE”.

Voi, dacă o să faceţi cancer – ceea ce vă doresc din toată inima – o să ignoraţi faptul că aspirina e nefuncţională şi o să vă fete mintea următorul raţionament: „Ia să încerc ŞI MAI MULTĂ ASPIRINĂ”. Şi o să faceţi intoxicaţie, borându-vă creierii şi poate crăpând avant la lettre. Ceea ce, din nou, vă doresc din toată inima.

Între timp, lătraţi căcaturi despre mine cât vreţi. Asta nu vă face mai puţin penibili, dimpotrivă.

56 de gânduri despre „Proştii care nu ştiu când să renunţe

  1. Hmm. Părerea mea? Proştii sunt previzibili. Proştii pun placa pe repeat. Alta n-au, cu aia merg înainte. Sau în cerc. Uneori, proştii manifestă şi umor. Involuntar, e drept. Proştii se cred genii, deoarece a realiza că eşti prost este deja o dovadă că ceva-ceva mişcă acolo. Iar în cazuri destul de dese proştii mai şi mint de-ngheaţă apele. Proştii sunt nişte oameni goi pe dinăuntru.

      • Am uitat să zic că proştii nu sunt niciodată singuri. Oricât de prost ar fi cineva, se vor găsi întotdeauna alţii mai proşti ca el care să-l urmeze şi eventual să-l divinizeze. Dar, chiar dacă nu sunt niciodată singuri, ei sunt întotdeauna singurii oameni. Restul fac parte din regnul animal în concepţia lor. Deci da.

        • Ba, ori ca ai fost fin ironic, ori ca ti’ai facut o autodescriere, nici macar nu conteaza, dar e fix schema dupa care functioneaza blogu’ asta. Chestie care e foarte amuzanta.

        • Pe de-o parte eu nu scriu pe blogul ăsta (decât comentarii), pe de alta mie mi se pare cam neverosimil ca cineva să se auto-înjure printr-un articol pe blogul propriu. Dar, vorba ta, nici nu mai contează…

        • Faptu’ ca m’apuc si comentez nu ma face fan. Deocamdata nu m’ascund dupa visin si ma lansez in aluzii pe care io le cred subtile, nu comentez cu alte cinspe aidiuri si nick’uri ca sa par interesanta. Desi ma amuza toate astea pentru ca numa tu poti crede ca toata lumea pune botu’ la vrajeli. Nu vreau nici sa te fut, nici sa fiu prietena ta, nu vreau sa fac nici vreo colaborare, sa’mi citesti poezii moca la ceainarii. Nici nu te’njur. Cam in opinia ta, de ce crezi ca vin eu aici?

        • deci ea îmi spune că sunt proastă – eu şi restul lumii, în afară de ea, desigur – apoi tot ea, după două commenturi, spune cu seninătate că nu înjură.

          femeie, NU EŞTI CALIFICATĂ SĂ ÎMI EVALUEZI OBIECTIV PROSTIA SAU INTELIGENŢA. Din gura ta, „eşti proastă” e o simplă injurie de maidan.

        • Marghioala: scuze că te întreb, dar ce zici tu are legătură cu ce? Şi cu ce alte nick-uri comentează Lorena, nu cumva şi cu Lotus?

      • Ma, io n’acuz pe nimeni ca gandeste in gura. Asta e, unii nu pot mai mult si le convine sa fie tratati ca atare. Da’ sa ma scuze stimatii telespectatori daca nu subscriu.
        Lotuse, tu esti inofensiv. Pe tine nu te’ar banui lumea nici ca nu te’ai spalat pe maini dupa ce’ai fos’la buda

      • Restu’ lumii de’aici, ca daca sari parleazu’ lucrurile nu mai stau la fel. Restu’ lumii nu se limiteaza la cei trei aplaudaci ai tai.
        Care parte din „nu subscriu” n’ai inteles’o? Sau ai fost amuzanta? Ai fost cumva haioasa? Aimăăă.

        • Marghioala: tu ai avut o copilărie nefericită, gen? Acuma nu te supăra pe mine. Dar mă intrigă persoana ta. Comentariile tale emană tristeţe parcă.

        • lotuse, cel mai uşor e să inventezi un troll de tip marghioala. intri pe orice postare de la oricine şi trânteşti o acreală lipsită de haz, de mătuşă bătrână, cu basca de lână. comentariile ei nu emană tristeţe ci ciufuţenie. cred că e mai simplu să inventezi o marghioală decât o coramică.

        • nu, fetiţă, tu o tot declami pă aia cu „nu subscriu”, dar dacă te ia omul la bani mărunţi, nici tu nu ştii la ce nu subscrii. Deci, un huiduitor din inerţie şi un aplaudac din inerţie sunt lafel de proşti, pentru că nici unul nu pune creierul la contribuţie.

        • Lotuse, dupa analiza asta psihologica, daca ma asez pe canapeluta ma dai si cu ben gay pe sale, faci si’o frectie la talpi?

          Mamă dragă, tot ai impresia ca io caut sa te persecut. Ca’ti zic niste chestii nu’nseamna ca te huidui. Inseamna ca nu cumpar marfa contrafacuta. Tu oi fi fata faina in viu, asa cum nici io nu m’as apuca sa te scuip daca te’as intersecta prin carfur la cumparat de hartie igienica. Numa ca ce vad nu prezinta consistenta pentru mine.

        • tocmai că n-am impresia că ai căuta să mă persecuţi, am impresia că arunci acreli random.

          ia, dezvoltă enunţul: „Numa ca ce vad nu prezinta consistenta pentru mine.”

        • bine că n-am prea citit-o, dar io am aşa senzaţia cu comentariile ei: lumea e rea şi proastă, universu-i degeaba şi ce rezolvi cu postarea asta? crezi că ştii tu mare brânză? las’ că ştiu io mai bine… şi pe lângă asta o umplutură de aluzii fără cap şi fără coadă.

          Marghioalo: lumea-i aşa cum suntem noi.

        • Lotuse, unde chilu’ maritii am folosit io aluzii? In fine, tu cre’ca vrei sa te bagi cumva in seama, nu stii cum, si’o dai in analiza miezului. Pana una’alta m’ai prins doar aici. Asa ca da, parerea ta nu prea conteaza.

          Lorena, nu toata lumea sta sa inventeze identitati pe net. Asta o fi specialitatea ta si alu’ nedormitu’.
          Ce vad, adica ce citesc. E doar o spoiala ieftina cu care atragi mustele la cacat.

        • bun, deci un om care le repetă obsesiv tuturor că părerile lor nu contează îmi spune mie că-s dictator pe net. hai că m-am liniştit.

          dezvoltă o frază nu înseamnă zi-o cu alte cuvinte, înseamnă argumentează.

        • Marghioala: da nici nu mă interesează cât de mult contează părerea mea. Dar dacă tot am ajuns să conversăm, ca urmare a faptului că tu m-ai abordat, sau mi-ai dat un reply, întreb şi io ca tot omul. Acuma discutăm liber, nu?

          „Pana una’alta m’ai prins doar aici.” – ăsta nu-i limbaj aluziv? Păi dacă te-am prins aici, hai să discutăm aici, on topic. Că în altă parte, vorba ta, nu te-am prins. Uite, de exemplu, ce ai tu cu Lorena sau ce îi impuţi? Secundo, ce ai de zis la postarea asta? Că nu eşti pe subiectul postării deloc. Sincer, nici nu ştiu pe ce subiect eşti. Bine, normal, nu îi treaba mea, normal, nu îi musai să îmi răspunzi, am văzut că ai făcut-o, mă puteai băga undeva, dar zic aşa, io nu înţeleg ce vrei să zici. Eu de ex mai intru aici că îmi plac unele articole de-ale Lorenei, pe care o văd o fată sensibilă, faină şi care gândeşte. Nu zic că n-are defecte. Dar io de asta intru. Eşti de acord, nu eşti de acord, asta îi opinia mea. Tu de ce intri? Concret.

        • Daca zici ca ai urmarit cat de cat ce scriu, inseamna ca ori nu’ntelegi, ori chiar vrei conversatie cu orice pret. Intru aici ca ma amuza. Ma amuza prefacatoria si ipocrizia asta cre’ca usor naiva. Nu, lu Lorena nu’i plac prostii, da’ le raspunde la toti. Ea e o doamna, cu pretentii de doamna, da’ sta si se cocalareste cu toata lumea. Nu, n’o intereseaza prostii, sunt sub nivelu’ ei, da’ posteaza juma de metru de opinie pe tema asta. Nu, nici pe mine nu ma suporta, ma desconsidera si ce mai face ea acolo, da’ tot imi raspunde. Daca nu vin, baga posturi despre mine, daca vin ca de ce vin. Si altele. Tu daca vezi un sens in ce se scrie pe’aici, vreo valoare de adevar, te strict priveste. Io nu vad decat o posibila caterinca.

        • dacă vine martoru lui iehova să-ţi bată la uşa casei, îi răspunzi, măcar să-i zici „nu ne interesaţi, la revedere”. dacă vine un cocalar beat să-ţi dea pumni în uşă, îl alungi. dacă vine factura la lumină, deschizi şi plăteşti. trei exemple de oameni care nu îţi plac, dar le răspunzi.

          plm, nu interacţionăm în viaţă doar cu cine ne place. nici pe blog.

        • @Marghioala

          No bun, ok, în sfârşit ai dat un comentariu mai clar. Şi da, am reluat comentariile tale din acest articol, ai început cu o întrebare la subiect şi apoi te-ai dus uşor-uşor spre aluzii care sugerau cam ce spui acum. Că ar fi ipocrită.

          Faptul că răspunde tututor ţine de-o anumită abordare pe care o are ea şi ţi-a şi răspuns în sensul ăsta. Eu personal merg mai mult pe ignore, cred că e mai de efect. Însă, chiar presupunând că modelul ei e inferior, nu văd în ce măsură felul în care îţi tratezi comentatorii are impact asupra calităţii scrierilor tale. Care scrieri uneori sunt şi serioase, sau chiar dacă sunt pe un ton mai glumeţ, nu sunt neserioase, că există o diferenţă.

          În sfârşit, tu mergi pe o linie critică, de a-i căuta nod în papură. Eu merg pe o linie apreciativă, acolo unde consider că există calitate. Cred că depinde de privitor şi de ce doreşte el să citească. Dacă mă înşel, mea culpa.

  2. Mai multe opinii nesolicitate!!!

    Lotuse, esti insipid prin chinul tau de a-ti justifica parerile. E ok, stai linistit. Esti un tip normal si previzibil. Nu mai insista.

    Lorena, semeni foarte tare cu Lotus, doar ca tu iti mai bagi „pula” in martii si mamele celorlalti, asa… de amorul artei. Apreciez totusi traducerile din Playboy.

    Marghioala, ai fost in inferioritate, dar doar din punct de vedere cantitativ.

  3. fara sa ma cac prea mult pe mine o sa va arunc unul din citatele mele preferate , se lipeste aici ca pliciul pe musca !

    Great minds discuss ideas; Average minds discuss events; Small minds discuss people.
    Eleanor Roosevelt

    so who’s the fucktard in this … this …futile ever going nonsense polemic ? mirror mirror on the wall who’s the most stupid of them all ?

    eu SUNT un prost, acreditat de mine insumi ; citez mai mult decat citesc but at the end of the day am un suflet bun , sunt frumos si fascinant pe dinauntru , sunt un prost deosebit …

    nu aprob aceasta limitare in denominarea si clasificarea prostilor … prostia poate fii contextuala , trecatoare , intentionata s.a.m.d.

    prostia nu e o boala nu e material genetic obosit , e un virus care loveste cu salbaticie in omenire de cand lumea , arata compasiune fata de cei afectati… in principiu …. sunt victime ….

    suntem fel si fel de prosti pe ‘ceasta lume idioata , asa ca daca faci o treaba , fa-o toata !

    fa o lista cu prosti !

  4. Ohhh muica ce de comentarii, ce tevatura. Mi-ar placea si mie din cand in cand sa ma mangaie o manuta prin parul de pe piept. Dar daca nu se intampla, n-am sa injur toate manutele din lume, chiar daca asa as avea chef. Bineinteles ca si comentariul meu se traduce simpu: baga-ma in seama! Sau nu? Mmmm….Ma dau batut. Asta o insemna ca sunt destept sau doar obosit?

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine