De când am citit pe CNN confirmarea faptului că Michael a dat colţul, nu reuşesc să îmi revin din stupoarea cu accente lemnoase. Cum vine stupoarea cu accente lemnoase? Păi uite aşa: Stau şi mă uit în monitor, precum curca în lemne.

Nu, Jackson nu mi-a fost membru de familie. Nu l-am cunoscut personal, şi eram un copil prea sărac să îmi pot permite să cumpăr bilet la concertele lui, în 1992, respectiv în 1996. În schimb, a fost un adevărat creator. Un om al experimentului. A lucrat cu atâţia artişti mari, s-a reinventat / remodelat / reconceput de nenumărate ori, îmbibându-se de stilul lor. Fiecare nou album al lui Michael era o sursă de surprize. Pentru că nu aveai de unde să anticipezi ce îţi mai rezervă Regele Popului. Fiecare videoclip era o capodoperă din punct de vedere vizual şi auditiv. Pentru că Regele Popului investea tot, fără rezerve, în fiecare nou proiect. Sume fabuloase, energie infinită, inventivitate. A lui, şi a celor mai buni artişti ai lumii, cu care lucra.

Jackson a fost un om frumos. Un om frumos atât în candoarea cu care a compus o melodie pentru un şobolan pe nume Ben:

Frumos şi în furia şi vehemenţa cu care protesta împotriva atacurilor la persoană care au început în deceniul trecut, când încă avea forţa de a lupta:

Frumos şi în enigma pe care a ştiut să o ţeasă în jurul personajului său ambiguu, nici-alb-nici-negru, nici-bărbat-nici-femeie. Păcat că de la un punct încolo, a pierdut hăţurile. Păcat că, o bună bucată de vreme, şi-a pierdut încrederea. Echilibrul. Păcat că nu a ştiut să ceară ajutor la timp, şi păcat că n-a putut beneficia de genul de ajutor de care ar fi avut nevoie. Păcat că nu a avut un strop din ambiţia egocentrică şi tupeul indiferent al Madonnei, colega lui de generaţie, care e mai interesantă acum, la 50 de ani, decât era la 20. Jackson – un om nepământean de talentat, dar atât de vulnerabil şi şubred. Madonna – o pipiţă impertinentă, cu un obraz de 30 de centimetri grosime şi o voinţă fabuloasă de a parveni. Şi de a munci, hai să nu fiu nedreaptă. Unul e în coşciug, cealaltă în culmea gloriei.

Vorba ardeleanului din banc: ‘poi să nu-ţ’ baj pula?