De când am citit pe CNN confirmarea faptului că Michael a dat colţul, nu reuşesc să îmi revin din stupoarea cu accente lemnoase. Cum vine stupoarea cu accente lemnoase? Păi uite aşa: Stau şi mă uit în monitor, precum curca în lemne.
Nu, Jackson nu mi-a fost membru de familie. Nu l-am cunoscut personal, şi eram un copil prea sărac să îmi pot permite să cumpăr bilet la concertele lui, în 1992, respectiv în 1996. În schimb, a fost un adevărat creator. Un om al experimentului. A lucrat cu atâţia artişti mari, s-a reinventat / remodelat / reconceput de nenumărate ori, îmbibându-se de stilul lor. Fiecare nou album al lui Michael era o sursă de surprize. Pentru că nu aveai de unde să anticipezi ce îţi mai rezervă Regele Popului. Fiecare videoclip era o capodoperă din punct de vedere vizual şi auditiv. Pentru că Regele Popului investea tot, fără rezerve, în fiecare nou proiect. Sume fabuloase, energie infinită, inventivitate. A lui, şi a celor mai buni artişti ai lumii, cu care lucra.
Jackson a fost un om frumos. Un om frumos atât în candoarea cu care a compus o melodie pentru un şobolan pe nume Ben:
Frumos şi în furia şi vehemenţa cu care protesta împotriva atacurilor la persoană care au început în deceniul trecut, când încă avea forţa de a lupta:
Frumos şi în enigma pe care a ştiut să o ţeasă în jurul personajului său ambiguu, nici-alb-nici-negru, nici-bărbat-nici-femeie. Păcat că de la un punct încolo, a pierdut hăţurile. Păcat că, o bună bucată de vreme, şi-a pierdut încrederea. Echilibrul. Păcat că nu a ştiut să ceară ajutor la timp, şi păcat că n-a putut beneficia de genul de ajutor de care ar fi avut nevoie. Păcat că nu a avut un strop din ambiţia egocentrică şi tupeul indiferent al Madonnei, colega lui de generaţie, care e mai interesantă acum, la 50 de ani, decât era la 20. Jackson – un om nepământean de talentat, dar atât de vulnerabil şi şubred. Madonna – o pipiţă impertinentă, cu un obraz de 30 de centimetri grosime şi o voinţă fabuloasă de a parveni. Şi de a munci, hai să nu fiu nedreaptă. Unul e în coşciug, cealaltă în culmea gloriei.
Vorba ardeleanului din banc: ‘poi să nu-ţ’ baj pula?
Dragoste la prima cafteală 
M-ai terminat cu sobolanul…am indurat vreo juma de melodie si dupa aia au inceput sa-mi siroiasca lacrimile dupa Onigiri…
Cu Michael si Madonna…Asta e, fiecare cu viata si experientele proprii… toti avem un inceput si un sfarsit, precum si posibilitatea de a revenit, sub o alta forma, pentru a completa ce lipseste…zic eu.
Ce-mi sta in minte la Michael e ca maica-sa e inca in viata (ce trebuie sa fie in sufletul ei, amarata) si ca a lasat in urma niste copii care vor trebui sa se adapteze nu numai la o viata destul de diferita de cat au fost obisnuiti, cu niste oameni care probabil nu-i vor iubi nicioadata la fel de mult…
Din nou, asta e viata, fiecare isi are lectiile lui si orice ai face nu scapi de ele.
E ca şi faza aia cu artistii de carton care au disciplină şi ceilalţi realmente geniali, care nu au disciplină din cauza asta, acuma sunt ori sub pământ ori la rehab.
Nu îmi vine un răspuns inteligent, aşa că zic pas. 😦
In astfel de situatii nu prea exista raspunsuri inteligente.
Cered ca Michael ar fi avut niste chestii de invatat de la Madonna; adica- femeia aia stie cum sa spuna „Da-i in ma-sa”. Michael n-a stiut – si din cate am observat eu, foarte multi oameni talentati/valorosi nu prea stiu- si tocmai de aia a pierdut haturile. Tin minte- aveam o vecina care imi spunea cand ma enervam: „Nu le mai pune pe toate la suflet; mai pune=-le si la cur”. Uite, daca i=ar fi spus cineva asta lui Michaerl Jackson al momentul potrivit poate ar fi fost altfel… si e asa de pacat sa vezi oameni cu o asemenea forta creatoare pur si simplu distrugandu-se…
sincer Madonna este una dintre preferatele mele tocmai din capacitatea ei de schimbare. A reusit sa se adapteze, sa se schimbe si cred ca este cam singura care a avut succes in toate decadele…
da, si ma miram de ce imi place de tanti asta
bine, madonna a făcut, a dres, etc. acum vă rog un singur lucru: daţi-mi un singur link unde ea să cânte cu sinceritatea lui michael din melodia „ben”.
Adevarul ca sunt multi artisti talentati, dar ce avea omul asta era sufletul lui mare, cald, inocent, de copil etern, pentru care cred ca l-am iubit cu totii si care se vedea in fiecare melodie si in fiecare spectacol. A fost un om care credea in ceva, avea idealuri frumoase si a facut tot ce-a putut sa-si aduca aportul lui la a face lumea mai buna. Si nu stiu daca lumea in general a facut-o mai buna, dar pe a mea in mod sigur…Imi pare enorm de rau ca s-a dus, dar enorm de bine ca a existat.
Eu am crezut ca sunteti rude ca mai ales cu palaria asta in cap semanati.