Trebuie neapărat să fac o însemnare cu acest titlu, pentru că specificul poporului român: neştiinţa combinată cu tupeu şi idei fixe riscă să dea în clocot în comentariile la postarea anterioară, şi să se lungească într-un şir de văicăreli care mă irită, şi nici nu spun nimic nou. Faptul că sunt dictatoare, răutăcioasă, nesuferită, şi alte asemenea lucruri mi s-au tot repetat de către spammerii acestui blog, deci nu mă impresionează să le aud încă o dată. Situaţia este următoarea, nenicule: scrii tâmpenii pe felia mea de Internet? – te expui răutăţii, cruzimii, totalitarismului şi plăcerii mele de a umili proştii. Dacă ştiai asta de la bun început, de ce nu ţi-ai ţinut inepţiile acasă?
Bun. Subiectul nu era însă comentatorul care abera, ci castrarea animalelor. Un lucru foarte important. Pentru că site-urile de „donaţii de animăluţe” sunt pline de „am găsit 3 / 4 / 5 căţei / motănei, cine îi ia?” sau „suntem 7 puiuţi, familia nu ne poate ţine, nu ne vrei?” Şi chiar dacă se anunţă pretendentul X., nimic nu-ţi garantează că ăla o să hrănească animalul cum trebuie, că o să-i facă vaccinurile, şi n-o să-l arunce într-o bună zi în stradă, să moară de foame.
Îmi aduc aminte de mişto-ul crâncen făcut de toţi neinformaţii în momentul în care Traian Băsescu, pe atunci primar, a adoptat o măsură extraordinar de inteligentă şi justă: a pus să fie adunaţi şi castraţi câinii fără stăpân. Reacţii mai vehemente şi mai penibile – faţă de o măsură cât se poate de corectă, care nu afecta cu nimic sănătatea castraţilor, ba dimpotrivă, şi oferea un control al natalităţii lor – rar am văzut. Şi de ce? Pentru că bărbaţii, obişnuiţi să gândească cu alt cap decât cel prevăzut cu creier, intră într-o panică soră cu isteria, atunci când aud de castrare. De parcă ar vrea cineva să îi castreze pe ei. (Deşi, între noi fie vorba, cei care lasă genul ăsta de panică să le domine raţiunea ar merita castraţi pe bune. Să nu se înmulţească.)
Pentru că, dragi susţinători ai ideii „castrare = maltratare”, am o noutate pentru voi: dacă animăluţele de sex masculin sunt castrate după ce depăşesc o anume vârstă şi greutate, în două zile îşi revin. La fetiţe e mai complicat, pentru că ele trebuie operate. Dar după ce se vindecă rana, şi băieţeii şi fetiţele redevin veseli/e, jucăuşi/e, şi nu apar probleme de sănătate de nici un fel, care să justifice isteria voastră de masculi loviţi în sfintele clopote.
Animalele necastrate, pe de altă parte, dacă nu au o viaţă sexuală corespunzătoare, pot face cancer. Sau alte boli. Chiar azi, o amică şi-a operat bichonelul necastrat – de milă – dar nescos la „aer”. Starea animăluţului e încă incertă. Dacă îl castra la timp, acum l-ar fi avut sănătos.
Bun. Acum o să îmi veniţi cu teoria „de ce nu îl laşi în parc, unde sunt atâtea căţele / pisicuţe?” După cum toţi ştim, aceste căţele / pisicuţe sunt cea mai râvnită ţintă a luptelor între masculi. Şi poate motanul meu pufos, aristocrat, care doarme sub plapumă seara, sau un bichon buclat şi alb să facă faţă unor jigodii învăţate cu viaţa de stradă? Sau vor fi rupţi în dinţi de cum apar? Las onor’ publicul să dea răspunsul evident.
Bun. Şi dacă îl las să însămânţeze o pisicuţă vagaboandă, ce se întâmplă cu încă şase pui fără stăpân, pradă pericolelor străzii? Dacă pisica-femelă ne vine acasă gestantă, trebuie să ne batem capul să găsim stăpâni pentru tot atâţia pui? Şi dacă puii pe care îi naşte nu sunt atât de frumoşi, încât să cucerească atenţia eventualilor doritori? De câte ori aud: „Vreau pisică, dar să fie frumoasă!” Nu era mai simplu să controlăm lucrurile castrând animăluţul din timp?
Şi dacă şi voi v-aţi ţinut animalele în apartament, ca mine, şi le-aţi învăţat să doarmă pe perne, să se joace cu şoricei de jucărie şi, după ce obosesc, să toarcă leneş în fotolii pufoase… cum să îi lăsaţi pradă străzilor, traficului infernal, haitelor de câini înfometaţi, focarelor de infecţie, cretinilor care prind şi chinuie animale – dacă mai ştiţi filmul ăla de acum vreo trei ani, când trei dobitoci din Bacău au prins o pisică şi au lovit-o, au izbit-o cu picioarele şi au dat cu ea de pământ până a murit? Apoi au pus filmul pe youtube, mândri de „jmekeria” lor? Câţi nu sunt ca ei? Acum vreo doi ani, yours truly a intervenit printre patru ţigănei care chinuiau o mâţă şi se distrau de ţipetele ei. Le-am luat pisica – ea a rupt-o la fugă – şi întâi le-am făcut o criză de isterie, apoi le-am dat de un suc şi le-am explicat prieteneşte că sufletele animalelor pe care le ucid vin sub formă de strigoi să îi urmărească în coşmaruri, şi să le sugă sângele. În fine, am fost puţin cabotină la faza aia. 
😈
Ideea e: cum să îmi las motanul neantrenat cu aceste pericole să hoinărească liber în lumea asta nebună în care trăim? În fond, când îl văd că se freacă, la trei ani după castrare, de rufele care miros a Lenor – deduc că sensibilitatea lui sexuală e localizată în penis, nicidecum în testicule. Şi încă o simte. Dar o simte fără să-şi pună viaţa în primejdie, fără să facă vreo formă de cancer, şi fără să dea naştere unor pui sortiţi unui destin nesigur. Şi cu asta cred că am epuizat subiectul.
PS: Pisica neagră a unei prietene a fătat recent cinci pui. Organizăm casting: căutăm potenţial proprietar de pisoi.
Dragoste la prima cafteală 
Sunt deacord(mai ales cand vine vorba de animalutze fara stapani). M-am saturat sa vad de doua ori pe an, cotroboind prin gunoaie, noi serii de pisici slabe cu pui la fel de slabi.
Uneori am senzatia ca cei care cred in castrare=maltratare sunt de cele mai multe ori aceeasi cu cei care trec pe langa un caine scheletic si muribund in fata unui mall si nu au nici o reactie de parca nici nu e acolo.
Motanul parintilor mei are 8 ani si pare foarte fericit si asa castrat. Si el a fost vazut intretinand diferite activitati cu matzele din vecini lucru care la inceput a socat. Se comporta ca orice motan. A ramas la fel de „mascul alfa” al zonei. Nu s-a schimbat nimic inafar’ de faptul ca nu ne-am mai trezit cu strada plina de matze care dadeau spre birmaneze(el fiind singurul birmanez din zona).
A! Si nu mai marcheaza mobila, peretii si gardurile(cel putin nu prin varianta puturoasa).
Al meu e prea mic acum.
Am auzit ca cei castrati traiesc mai mult. Aviz celor cu doua perechi…
De acord cu tine
ok, pipăl. acum mă aştept să vină vulpe vânător cu o părere contrară, doar aşa, „să fie alta decât a interlocutorului”, sau nenea claudiu, care şi-a permis să abereze cum că nu îmi iubesc pisica, dar care are o listă de întrebări la care nu a dat răspuns. şi să reluăm ultimul răspuns pe care i l-am dat:
cred că ne e dator cu răspunsuri la lista de mai sus.
Si eu vreau sa castrez o catea si o catelusa .
Cateaua a facut multe serii de pui , si in sfarsit mi-a facut un caine care sper sa traiasca si sa fie sanatos , iar catelusa nu vreau sa faca pui , pentru ca nu am nevoie .
Cred ca daca ar fi castrati mai multi motani si mai multe mate , ca de altfel toate anumalele fara stapan , cu timpul s-ar rezolva si problema animalelor fara stapan .
cu căţeaua nu cred să ai probleme, cu căţeluşa e bine să întrebi un veterinar bun dacă a atins vârsta potrivită. Şi să faci lucrul ăsta într-o perioadă în care are cine să fie alături de ele, acasă, pentru că vor avea nevoie de atenţie şi grijă în primele zile.
şi evident, dacă animalele ar fi castrate după ce nasc numărul de pui cărora le poţi asigura un cămin, străzile noastre ar fi mult mai liniştite.
şi să ştii că am scris această postare pentru că şi eu am avut mari îndoieli înainte de a-l castra. acum, la trei ani după ce am făcut-o, pot garanta că decizia a fost cea corectă.
Eu chiar am dorit sa-mi fete cateaua un caine si am un caine negru superb .
A facut doar unu ,parca a stiut ea ca nu ne trebuie decat un caine .
Este un caine foarte destept .
Un singur lucru as vrea sa subliniez: dacă se face că nu vede haitele de câini de oriunde îți întorci privirea, poate lumea își aduce aminte că la orice drum făcut cu mașina, în orice direcție și pe orice distanță, între două localități, se pot vedea cel puțin unul-doi câini împrăștiați cu toți creierii pe asfalt. De obicei proaspăt uciși, ca să-ți „însenineze” ziua.
Câinii aceia apar tot din „dragostea” dintre doi câini, nu? Că doar n-or fi zămisliți în eprubetă…
Vulpe vanator nu mai vine, nu il mai asteptati. GATA ! PUNCT !
romania inedit: să-ţi trăiască.
cell61: uite, de asta uitasem!
vulpe vânător: oh, vai, ce ieşire de dramoletă. cu majuscule şi semne de exclamaţie, nu aşa.
părerea mea e că puteai alege varianta infinit mai elegantă de a nu mai apărea, pur şi simplu, sau de a recunoaşte bărbăteşte: „nenică, am şi eu câteva obiceiuri uşor iritante, aşa e.” dar dacă o dăm în istericale ieftine, nu pot decât să îţi urez: călătorie sprâncenată.
cred ca reactia barbatilor la castrare poate fi ca atunci cand vezi la TV un om lovit in coae si simti asa un fior pe sira spinarii 🙂 (cel putin mie mi se intampla). In rest alte motive logice nu exista, mai ales pentru castrarea animalelor fara stapan. Din pacate au fost si femei care si-au aparat animalele aciuite pe la blocuri: „Vai mama sa nu il castreze pe Misulica ca il streseaza si nu poate dormi noaptea”. Da stiu ca nu este tocmai o placere pentru animale castrarea dar este facuta tocmai pentru sanatatea lor. Eu am avut o pisica (da, imi plac pisicile) si din pacate puiutul ei a murit in burtica (era cam iresponsabila si tot sarea dupa sifonier si cred ca aceasta a fost cauza) si a trebuit sa o operez. Si s-a chinuit foarte mult. Daca o castram evitam aceasta problema, nu?
Sunt multe lucruri de discutat dar daca incercam sa aducem pareri obiective si logice poate ajungem la un consens. Daca insa ne „fura” discutia si apelam la tot felul de tampenii nu ajungem nicaeri si Lorena draga cred ca mai deschizi alte topicuri 🙂