Nu scriu gratis şi e programatic

De câte ori cineva mă întreabă dacă mă interesează să scriu gratis pentru publicaţia x sau siteul y, replica mea e ceva de genul „hai mai bine să rămânem prieteni”. Unica excepţie sunt blogurile prietenilor, pentru că şi ei îmi dau texte uneori şi în contextul ăsta, scrisul gratis e ca berea. Ai da o bere lui Vasile, dar n-ai da o bere redactorului şef de la revista Contentprostşidegeaba sau corporatistului Facpeiubitorulartelor pentru că înpulamea, are bani şi să-şi ia şi singur.

Nu scriu gratis şi e programatic.

„X ne scrie gratis, dar el are venituri din…” Şi eu am venituri din alte chestii. Nu despre asta e vorba. E vorba că dacă n-ar fi existat primii proşti care să scrie gratis bazat pe veniturile din altă parte, nu s-ar fi devalorizat atât de mult scrisul ca activitate. Mai nou, nimic nu e tratat mai la futu-i mă-sa, mai lipsit de respect şi mai luat peste pulă ca scrisul de calitate. Orice analfabet care trânteşte un blog cu texte de a patra crede că ştie să scrie. Orice impostor are impresia că un autor profesionist se poate înlocui cu un ciumpalac picat azi din copac. Ai bani doar de ciumpalaci picaţi din copac? Să-i stăpâneşti sănătos, calitatea contentului se distinge de la sine.

„Scrie pentru glorie”.

Mă întreb cum ar răspunde instalatorul dacă l-ai chema să-ţi repare maşina de spălat pentru glorie. Sau cosmeticiana dacă i-ai cere să-ţi pună mască hidratantă pentru că în epiderma ta impecabilă va dăinui forever truda mâinilor ei dibace. Nu, nu mă întreb. Ştiu. Ţi-ar râde în nas cu zece rânduri de dinţi. Gloria nu plăteşte facturi, gloria nu plăteşte nici măcar cafeaua pe care o bei să ţi se accelereze neuronii, nici electricitatea pe care o consumi, nici uzura calculatorului. Şi, dat fiind că n-am văzut la televizor decât autori moşi, gloria din scris, cel puţin pentru tineri, e o minciună nesimţită.

„Păi da, dar n-avem”

Toţi cei care „n-au”, au de plătit facturi de orice altă natură, de la tipar şi până la chirii. Şi le plătesc. De ce factorul uman e singurul neglijat? Pentru că factorul uman e prost şi înduioşabil? Oh, well. Hai, factor uman, nu mai fi tâmpit. Nu mai pune botul la vrăjeală. Scrisul e muncă. Cere-ţi drepturile.

Şi ca să punctez şi mai limpede evidentul, hai să luăm exemplul Brad Pitt. În mod cert, are mai mulţi bani decât poate duce. Şi în mod cert, are glorie de nu încape de ea. Şi în mod şi mai cert, ajută câte un studenţaş amărât, dacă vine cu miloaga. Dar ştirile care anunţă noul film al lui Brad Pitt zic vreodată: „Film făcut moca pentru că Brad consideră că are destui bani şi destulă glorie?” Niciodată. Ştirile anunţă câte milioane primeşte pentru noul rol.

Iar dacă Brad Pitt, la gloria şi banii lui, încă cere onorarii pe fiecare apariţie, în mod cert, eu care sunt cu mult în urma lui, o să cer onorarii. Pentru că am nevoie ceva mai mare de bani decât el.

10 gânduri despre „Nu scriu gratis şi e programatic

  1. te felicit pentru că mai scrii din când în când despre asta. mai scriu și pe subiectul asta și o să scriu până când o să o iau razna. nu înțeleg ce e cu oamenii care fac asta. nici împușcat în cap nu o să înțeleg.

  2. De când lucrez în domeniul privat am observat că românul e dispus să plătească mai scump pentru moca decât pentru un tarif standard. Îi faci azi,mâine unuia un favor și îți lasă 10 lei de o ciocolată. Ajungi la concluzia că de la atâta ciocolată ai să dai în diabet și îi pui omului tarif fix de 5 lei. Ăla începe să urle: cum 5 lei? e prea scump! Îi zic că el dădea 10 lei când era moca și acum evident e mai ieftin. Replica: da, dar atunci îi dădeam eu, nu îi cereați voi. Te înveți minte și impui avans pentru serviciul prestat. Apare mocangiul: aha cereți înainte ca la curve!

    • Păi e simplu, le dai un test de personalitate înainte. Celui care pică pe tipologia mocangiului îi spui că-l rezolvi la anul, adică îl duci cu zăhărelul, n-o să se supere că-i pe limba lui, celui doritor să se revanșeze sincer nu-i ceri nimic, iar celorlalți le pui tarif fix. Și în zilele când n-ai timp de test, în prima categorie îi bagi pe hateri și nesimțiții (cei pe care-i cunoști), în a doua pe prieteni iar în ultima pe toți restul, incluzând necunoscuții.

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s