Despre prieteni şi văicăreli

Întotdeauna am avut o reputaţie de fată discretă cu lacăt pe buze. Nu, nu mă invidiaţi.

Partea bună e că o mulţime de oameni aleg să-mi spună secretele lor, şi aşa aflu lucruri despre alţi oameni, iar asta mă face să ştiu dedesubturi şi să realizez de ce se întâmplă chestii care, altminteri, par generate de forţe oculte.

Partea proastă e că o mulţime de oameni aleg să-mi spună secretele lor, şi aşa devin martorul neputincios ale unor chestii care mă enervează peste măsură.

Şi iată de ce.

Eu sunt genul de om care rezolvă probleme. Se strică un bec în casă? Îl înlocuiesc. Simt o durere neplăcută pe stânga? Mă duc la doctor. Nu mai merge amoarea ca la început? Vedem ce putem face şi dacă nu putem face nimic, luăm pauză de publicitate. Pe scurt, nu stau să transform o problemă în companioana vieţii mele, până când moartea ne va despărţi.

Şi-mi irosesc o grămadă de timp valoros ascultând cu drag şi empatie problemele prietenilor. De câte ori pot, intervin pentru rezolvarea lor. Când nu, ofer minimum o vorbă bună şi eventual un ceai.

Partea enervantă începe când omul care se vaietă nu face nimic să rezolve problema de care se vaietă. Cu alte cuvinte, se complace porceşte în ea, abuzând la infinit de timpul şi răbdarea celui dispus să îl asculte. Ba, dimpotrivă, de la un punct în colo ai zice că plăcerea maximă e pe abuzul de timp şi răbdare, iar dacă printr-un miracol i s-ar termina problema curentă, ar găsi repede alta, doar ca să aibă plăcerea de a seca nervii cuiva.

Ai doi prieteni şomeri, să zicem. Unul merge la interviuri de joburi, încearcă să facă chestii, nu i se potrivesc, eşuează, încearcă iar. Povestea nu devine niciodată plictisitoare, pentru că vezi în mod clar eforturi concrete, insistente, ferme, de a face ceva. Celălalt o ţine una-ntruna cu piaţa de căcat şi bagpulaînromânia asta şi soro nimeni nu mă merită şi dă-i dreacu de hoţi. Iar şi iar şi iar şi iar.

De ce să-mi mănânci scurtul timp al fiinţării pe pământ să-mi povesteşti exact ce mi-ai povestit ieri, când sunt atâtea cărţi minunate pe care nu le-am citit şi atâtea filme pe care nu le-am văzut?

11 gânduri despre „Despre prieteni şi văicăreli

  1. Văicăreala e ca şi rugăciunea. Te plângi cât mai mult şi poate printr un miracol divin se rezolvă problema. Avantaj Dumnezeu, că nu e obligat să răspundă cu înțelegere.

    • sheet, a reapărut accidentul ăsta biologic în „blogosferă”.
      eu ard recoltele, otrăvesc fântânile şi emigrez.
      rog stăpâna blogului să mă ierte pentru ieşire, dar dacă are puţin ghinion – ceea ce nu-i doresc – se va lâmuri că-i întemeiată.

        • De unde se poate concluziona ca informarea e un lucru foarte mare. Si apoi, simularea nu este obiectul meseriei tale? Presupun, ca de aici si aprecierea umorului meu. Vorba ceea: slightly annoying 🙂

  2. Da, tu încerci să-i ajuți și ei nimic. Mai mult, dacă tu n-ai probleme majore sau încerci să le rezolvi rapid, după principiul „te duci imediat la doctor când ești bolnav sau aplici un tratament”, îți pun piedică, ori îți creează ei probleme. 😀

  3. Pfff cum adica sa-mi „rezolv” problemele? Adica sa fiu io un agent activ al propriei existente? Sa imi asum chestii??! Asta suna greu. Esti tu insensibila, nu-mi intelegi sentimentutele complexe de om sensibil.

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s