O femeie în staţia de autobuz

O femeie care tace. Înaltă şi slabă. Şatenă, cu părul scurt, ochi căprui, obraji rotunzi de copil. Poartă o geacă verde, blugi gri şi pantofi cu toc mediu. Şi o poşetă mare, genul în care încap de toate şi nu-ţi găseşti nimic.

Stă cu privirea în pământ şi tace.

Oare unde se duce? Face vizită familială de duminică? Are o întâlnire relaxată de ora şase cu un gagiu, cu care vede un film şi şi-o trag? Iese la o cafea cu o prietenă. Se duce la un spectacol? Se duce să se certe cu cineva şi să-i spună că noi nu – niciodată – nu în această viaţă?

Oare de unde vine? O fi muncit azi? Tura de zi a unui magazin? Vreo bătrână în îngrijire? O fi maseuză erotică, ca fata asta care mi-a preluat un text şi tocmai a vizitat un client? O fi soţie adulterină şi tocmai şi-a vizitat iubitul secret? O fi fost la vreo mătuşă singuratică cu vreun chec pe care ea cu mâna ei l-a cumpărat de la magazin?

Oare la ce se gândeşte? „Vreau un job”. „Vreau un job mai bun” „Vreau o firmă proprie”. „Vreau copii”. „În care punct al vieţii mele am greşit de mă aflu aici acum?” „Îl iubesc pe Gicu şi el nu ştie.” „Îl iubesc pe Gicu şi el ştie, dar nu-l interesează”. „Nu-l iubesc pe Gicu şi vreau să-l părăsesc, cum îi spun?”

Fiecare om care trece pe lângă tine pe stradă e o poveste pe care n-o vei afla niciodată.

5 gânduri despre „O femeie în staţia de autobuz

  1. Hmmm si eu mai faceam acest exercitiu de imaginatie din cand in cand. Am vazut asta intr-un film candva, sau poate in mai multe filme; era vorba despre doua persoane care discutau despre posibilele povesti ale trecatorilor, analizand limbajul corpului, vestimentatia, privirea, incercand sa-si dea seama ce intentii au… Mi se pare interesant, nu neaparat faptul ca iti pui la incercare spiritul de observatie, ci mai degraba, ideea ca fiecare om e un univers, fiecare are o poveste, o suma de cunostinte, experiente si trairi valoroase, eventual chiar unele experiente pe care sa le fi trait si tu, si uite asa poti sta langa cineva care are o gramada de lucruri in comun cu tine, dar nimeni sa nu stie.
    Imi place(a) sa cred ca pot sa empatizez cu oamenii, dar mi-am dat seama ca de multe ori ceea ce citesc in ei e de fapt ceea ce ma framanta pe mine despre propria persoana.

    Tocmai i-am aratat si prietenului meu postarea si aceasta a fost replica lui, mult mai optimista: „unele povesti poti sa le afli. :)”

  2. Cât mă privește, marea parte a oamenilor care trec pe lângă mine pe stradă sunt povești pe care nici nu țin să le aflu vreodată.
    Despre text: plăcut, bine scris, banal.

  3. cred ca toti ne-am gandit la subiectul asta cel putin odata in viata …deloc banal …mai degraba foarte interesant…
    Sunt sigur ca ochii aceia caprui despre care spuneai ca stau pironiti in pamant exprima multe despre ce simte in acel moment persoana descrisa de tine. Cu siguranta „universul ei” nu e tocmai roz si poti taia linistit de pe lista cateva din ideile expuse.
    Nu stiu de ce …dar imi imaginez povestea ei ca fiind una comuna, in care ne putem regasi cu usurinta multi dintre noi ….

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s