Unde ne ducem?

Mă uit la mine în oglinda retrovizoare. Nu înţeleg ce caut în această maşină, cu acest om. Îi arunc şi lui o privire: modul în care schimbă staţiile de radio, înjurându-le pe fiecare în parte, e atât de atipic pentru cineva ca el.
— Unde ne ducem?
— Nicăieri.
— Nu, serios, unde ne ducem?
— Nu, serios, habar nu am. Pur şi simplu, am simţit impulsul de a te lua aşa, pe sus, şi de a pleca
undeva.
Nu ştiu ce să-i răspund. Că nu mă aşteptam la una ca asta? Ar fi fost o minciună. Pe undeva, în subconştient, ştiam că mă pot aştepta la orice din partea lui. Că ştiam că îmi coace ceva? Şi asta ar fi fost o minciună, habar nu avusesem că îmi mai acordă atenţie. Singurul adevăr era acela al prezenţei noastre într-un cartier mărginaş, singuri în noapte, după geamurile fumurii.
— Voiam să fim singuri, îmi spune.
— Voiam să fim singuri, îi spun.
Se apleacă spre mine şi mă sărută. E mult spus că mă sărută; abia îşi atinge buzele de ale mele. Ne trece pe amândoi acelaşi fior; stomacul mi se contractă, nu mai pot respira.
— Mi-a fost dor de tine.
— Cum adică „ţi-a fost dor de mine“? Ne-am văzut destul de des. Deocamdată…
— Nu ne vedem aşa cum mi-ar plăcea să ne vedem.
Îl îmbrăţişez, îmi lipesc nasul şi fruntea de gâtul lui; el mă trage spre sine şi mă ţine strâns, de parcă ar vrea să se absoarbă prin porii mei. Şi ne oprim. Parcă şi timpul se opreşte. Ne respirăm unul pe altul, ca doi aurolaci.
— Dacă am fi într-un film, aici s-ar face fade-out, în timp ce el ar trage-o deasupra lui, şopteşte cu buzele lipite de gâtul meu.
— Dacă am fi într-o carte, aici te-ar suna cineva şi ar trebui să pleci urgent, răspund. Apropo de chestia asta… Cum de eşti aici? Unde ţi-e…?
Îi ating fruntea fierbinte cu bărbia. Alt contact care ne scurtcircuitează pe amândoi.
— Abia acum înţeleg dragostea platonică, spune el, râzând crispat. E genul de dragoste în care oamenii
sunt mult prea copleşiţi unul de celălalt pentru a se putea fute.

(Fragment din Dona Juana. Lansarea ediţiei a doua, aici. Nu vă dau invite, ca să veniţi doar dacă veţi considera că merită.)

7 gânduri despre „Unde ne ducem?

  1. Eu nu am sa pot ajunge ,dar am comandat-o la editura.Tare mi-ar placea sa le am pe toate.Mai caut.Poate le gasesc si pe celelalte.Am primit mail.Cred ca pana miercuri ajunge.Presimt o lectura la fel de febrila cum a fost si cea a romanului „Arta conversatiei” pe care l-am citit,recitit,rerecitit de fiecare data cu aceeasi placere.

  2. Distinsa domnita!

    Ce ar fi daca v-ati pune cartile pe Amazon? Asa am putea si noi din diaspora sa le cetim si sa avem o satisfactie mica, dupa buget coane Ponta (nu am gasit alta rima – blame the election queues). Si ati primi in schimb dolari (sau $daci dupa preferinta) pe care sa ii cheltuiti cu pisica dumneavoastra (e o scumpete, pe cand un YouTube channel?) la Poincare sau cum ii zice la mall-ul cu pricina.

    Dar ma rog, poate sunt (sic) unii care apreciaza the uber-tantalization si se multumesc cu un fragment – banuiesc ca sunt aceiasi care se bucura de pozele dumneavoastra in tacere fara a incerca sa dea piept cu realitatea. Eu unul nu.

    Un viitor fan.

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s