Jurnal de festival (VI): Despre pictori şi câini

Vă povesteam acum două zile că mi se părea remarcabilă interpretarea lui Carell în Foxcatcher. De aceea m-am dus la Mr. Turner, filmul premiat pentru cea mai bună prestaţie actoricească masculină, special pentru a vedea ce poate face britanicul Timothy Spall pentru a-l bate pe Carell la puncte.

Ca film, Mr. Turner, regizat de Mike Leigh, poate fi descris cu un singur cuvânt: „exasperant”. Exasperant în exact acelaşi mod în care era exasperant Lincoln al lui Spielberg, acum doi ani.

Adică: se porneşte de la un fenomen istoric – cultural local. Despre care un grup de savanţi ştiu tot şi au impresia că toată lumea ştie la fel de mult ca ei. Se ia un regizor / scenarist super doxă şi mega pasionat de subiect. Iar ăla încearcă să recreeze în trei ore cât mai mult din viaţa subiectului, înghesuind cât mai multe personaje fuşerit caracterizate, care intră şi ies fără să-şi construiască o miză pe ecran, pentru că oamenii ăia presupun că tu, pulică din sală, ştii despre ce e vorba şi zici: aha, ăsta e congresmanul cutare / pictorul cutare.

Greşit, dacă mă întrebaţi pe mine. Orice operă artistică trebuie să pornească de la premisa că gogu alunimeni nu ştie nimic şi să te seducă treptat. Altfel, iese o varză creaţă cu multe foi suprapuse, pe care o premiază în draci cunoscătorii subiectului şi restul lumii mimează aprecierea să nu pară proastă şi incultă dacă recunoaşte că i s-a fâlfâit sinistru de optzeci la sută dintre personaje.

Faza cu definirea insuficientă a personajelor îmi aminteşte de o întâmplare din anul II. Jucam în spectacolaşul unei colege de la regie teatru, un Cehov. În anul II, toată lumea făcea Cehov, pentru că aveau impresia că e realism psihologic. Şi intră colegul care juca rolul Dorn, zice ce avea de zis şi iese. Domnul Alexa Vissarion o întreabă pe colegă:
-Cine a fost ăsta?
-Dorn! exclamă indignată colega. Doar ştiţi foarte bine piesa!
Şi Vissarion, distins, frumos şi grizonat, ne-a privit lung pe toţi şi a zis:
-Eu o ştiu, măi copii, dar publicul nu o ştie. E treaba voastră s-o ştie, nu a lor.

Toţi aceşti băieţi care înghesuie personaje de-a valma în filmele şi piesele lor, uniforme şi îmbrăcate în redingote vag similare, ar trebui să fi fost prezenţi la acest schimb de replici.

Revenim la întrebare: ce face Spall în plus faţă de Carell? Răspuns: Spall concurează în cu totul altă ligă.

E foarte uşor să excelezi şi să fii minunat de uandărful într-un film care face mişcare de rotaţie şi de revoluţie în jurul personajului tău. Şi-ţi amplifică fiecare băşină să pară tunetul lui Zeus. E foarte uşor să pari geniul absolut al actoriei când jumătate din film e prim-plan cu tine. Mult mai uşor decât când joci în ceva conceput ca un întreg, unde personajul tău e doar o rotiţă a unui mecanism bine sudat. Deci, da, e mai uşor să iei un premiu de actorie cu Mr. Turner decât cu Foxcatcher. Dar nu din vina actorului, ci din conjunctură.

Şi a sosit seara închiderii. Cu filmul a cărui echipă se prezenta la Cannes aşa.

Este vorba, evident, despre câştigătorul secţiunii Un Certain Regard, filmul unguresc White God, al lui Kornel Mundruczo. Un film în care au jucat 200 şi ceva de câini şi cel mult 40 de oameni.

Ideea filmului i-a venit realizatorului când a auzit un proiect de lege retardat, discutat de nişte politicieni unguri care au izbutit astfel performanţa de a fi chiar mai cretini decât ai noştri, deşi nu e uşor: să se pună impozit pe câini, unul mare pe corcituri, unul mai mic pe rase pure şi scutire pe vijle şi alte rase ungureşti. Înainte să vă faceţi cruce, e de menţionat: mulţi unguri sunt complet idioţi când vine vorba de animale. Şi nu doar ungurii din Ungaria. Maică-mea, în Sfântu Gheorghe, Covasna, oraş cu primar unguresc, plăteşte taxă lunară pe câine, prevăzută la tabelul de întreţinere. Şi dacă aduni 12 luni ale anului, plăteşte taxă mai mare pe câine, decât pe locuinţă. Când te duci la Primărie să întrebi de ce, ţi se trânteşte pe un ton de Crenguţă nazistă că taxa e pentru curăţenia oraşului, pentru că respectivii câini se cacă. „OK”, am întrebat eu, „dar dacă proprietarul îşi face câte o poză pe zi cu el adunând în pungă, cu lopăţica, fecalele câinelui?” „N-are importanţă, oricum trotuarul trebuie spălat. Şi dumneavoastră trageţi apa după ce vă faceţi nevoile, nu?”, m-a expediat Krengutza nazistă unguroaică de la primăria Sf. Gheorghe.

Aşadar, pornind de la ideea cu impozitarea capetelor de câine, Mundruczo a inventat o poveste fantastică, în care o mulţime de oameni îşi abandonează de-a valma câinii la azil, din zgârcenie, iar aceştia scapă, fac o armată justiţiară şi încep să-i rupă în dinţi pe ticăloşii din poveste, pe cei care-i băteau şi pe cei care-i traficau pentru lupte de câini. Cam ca în fanteziile noastre cu Răzvan Băncescu.

O parabolă de genul Animal Farm, un mix de fantasy, horror şi satiră politică, care reuşeşte totuşi să capteze impecabil şi micile nuanţe de barbarie cotidiană ale comportamentului celor care nu iubesc animalele.

Eroina poveştii e o fetiţă adorabilă, posesoarea unui câine mare şi auriu. Are părinţii divorţaţi, şi maică-sa o lasă trei luni în grija lui taică-su, un personaj definit mai mult decât suficient: un bou calic. Ăla n-are chef, evident, să plătească taxa pe câine, deşi vede cât de mult ţine copilul la el – da, şi educaţia asta ultranazistă, complet oarbă la visele copilului, e ceva des întâlnit la unguri, te iubesc, mamă – şi-l aruncă-n drum. De aici, încep o serie de orori care transformă blândul şi tandrul căţel de apartament într-un luptător de gherilă. Şi rolul e jucat mai bine decât toate filmele lui Jean Claude Van Damme la un loc.

După film, Kornel Mundruczo a intrat în vorbă cu publicul de pe Skype.


Cămaşa asta îmi aduce aminte de copilărie.

Şi ne-a povestit că avea casa vizavi de un adăpost de câini. Zi de zi, se întâlnea cu nişte ochi mari, blânzi şi trişti. Azi aşa, mâine aşa, a simţit cum se adună pasiunea în el, şi a scris scenariul. A folosit 200 de câini din adăpost. N-a menţionat dacă adăpostul era ăla sau altele. 200 de câini trecuţi toţi în genericul final al filmului şi adoptaţi toţi datorită condiţiei lor de actori de film.

Desigur, în sală s-a nimerit şi tradiţionalul boişor. Nu, nu bou. Un bou e un animal cu greutate. Un pulifrici care debitează tâmpenii se încadrează la boişori. Şi boişorul l-a acuzat pe Kornel că A) umanizează animalele B) vrea să educe prin frică – vezi Doamne, cineva ar putea lua în serios ideea că vreodată câinii vor face o armată şi se va purta mai uman cu ei de spaimă.

Kornel a zâmbit şi i-a zis: „Domnule, da, umanizez câinii, pentru că nu mă interesează realismul. Dacă vreţi realism, citiţi ziare. Filmul e o operă de artă şi e liber de regulile realismului. Iar eu nu educ, că nu sunt profesor. Eu spun poveşti”.

Ne-a povestit cum a fost să lucreze cu două sute de animale. „Evident, ne-am dat seama destul de repede că vom modifica pe ici pe colo scenariul, pentru că, pe de o parte, câinii nu făceau mereu ce ar fi trebuit, şi pe de alta, făceau multe lucruri mult mai bune.”

Şi, cel mai important: a fost primul cineast care a vorbit despre felul în care a fost modificat el, ca om, de creaţie: „Filmul acesta mi-a deschis o poartă în suflet. Am devenit mai sensibil la problemele animalelor şi vreau să mai explorez domeniul. Încă nu ştiu cum”.

E un film care ar putea deschide porţi în sufletele multora. Dacă şi-ar urni ciolanele la cinema.

3 gânduri despre „Jurnal de festival (VI): Despre pictori şi câini

  1. o întrebare pe care n-am mai mai apucat să o pun la articolul în cauză – cât de comedie e „Leviathan”? şi cum se prezintă în comparaţie cu „Elena”, celălalt film al lui Zviaghinţev (care e nemaipomenit)?

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s