A greater point

Pe cei mai mulţi inşi care mă stresează cu „am un manuscris aşa şi pe dincolo, poate vrei tu să-l citeşti” îi expediez cu plonjeu. Know-how-ul se plăteşte, sau măcar se recompensează, nu se subînţelege că-l merită tot gigelul de pe net pentru că ţi-a dat un like ipocrit la două poze.

Dar sunt copiii care mă caută să-mi ceară susţinere şi pe ăştia n-am cum să-i refuz, pentru că am fost şi eu copil şi am primit la rândul meu susţinere de la diverşi oameni care ştiau să facă lucruri, şi fără ei n-aş fi evoluat.

Copiii îmi trimit texte – unele scrise cu talent – dar care imită literatura de azi. O imită în ce are ea bun – în lipsa de emfază şi în realismul detaliilor, dar o imită şi în ce are ea mai prost. Şi anume lipsa desăvârşită de relevanţă.

Ceea ce lipseşte multor texte de azi, şi asta le face foarte uşor de uitat, este „the greater point”. Pe româneşte, miza. Pe şi mai româneşte, durerea subtilă care leagă totul într-o chestie unitară şi îi insuflă un sens mai înalt şi mai profund decât acela de „el o iubea, dar ta-su era împotrivă, apoi a venit cineva şi avea mai mulţi bani”.

Romeo şi Julieta nu e o capodoperă care a străbătut secolele doar pentru că ne povesteşte cum un băiat iubea o fată, dar au murit amândoi pentru că n-au aprins lumina să se organizeze. Romeo şi Julieta e o capodoperă pentru că vorbeşte despre cât de stupidă şi inutilă e rivalitatea între oameni care ar trebui să formeze o comunitate. Şi e valabilă pentru români vs. unguri, cehi vs. polonezi, arabi vs. evrei şi orice alte grupări etnice care aleg să pună mai mult preţ pe un un smoc de idei preconcepute decât pe oamenii de lângă ei.

Prin asta nu încerc să spun că literatura ar trebui să ţină morţiş să demonstreze ceva. De câte ori s-a încercat asta, s-a ajuns la proletcultism penibil şi jenant. Sau la „Puiul” lui Brătescu – Voineşti, care să ne înveţe să ascultăm de mămica, că altfel murim pe mirişte. Spun doar că, dacă te apuci de scris, trebuie să ştii DE CE scrii exact chestia aia şi nu alta. „Pentru că vreau să impresionez femei şi să obţin felaţii gratis” nu e un răspuns. De asta s-a apucat să scrie Dan Alexe şi iată rezultatul.

Tot gândindu-mă la asta, mi s-a revelat şi sensul religiei. Nu Dumnezeu are nevoie de noi. Fiind o entitate abstractă, nu are nevoie de foiţă de aur pe nimb, să pară mai bazat. Noi suntem cei care avem nevoie de Dumnezeu ca să conferim un sens mai profund traseului nostru cotidian, exact aşa cum un text care are un Dumnezeu al lui este mai valoros decât unul care descrie mecanic acţiuni.

Şi nevoia de Dumnezeu este folosită prost de mulţi. Cretinii îl transformă în autoritate punitivă, fixistă şi plină de preconcepţii, exact cum sunt ei. Lacomii îl transformă într-un jăpcar ahtiat după foiţă de aur, exact cum sunt ei. De fapt, e vorba de „a greater point”. De ceva care să te ghideze pe un traseu mai valoros decât acela al banalităţii tale absolute şi absolut irelevante.

What’s your greater point?

13 gânduri despre „A greater point

  1. My greater point is: Înainte de „a avea nevoie de dumnezeu” = a ne închipui că va scoate el castanele din foc pentru noi, avem nevoie de noi înşine, ca să scoatem cumva castanele, fără să ne prăjim prea tare, ori să le lăsăm să se prăjească şi să o luăm la sănătoasa, pentru a ne salva pielea.

  2. Legand ce ai scris tu de ce vreau io sa zic:care e mareatza idee din Rondo Capricioso?Incepuse bine pt. mine toata povestioara cand am intrat intr-o ceatza deasa de lesbianism sau ,cel putin, confuzie in privinta orientarii……….prin ceata.The Greater point:fetele bune se marite intre ele.Sau era ce ne privea pe toti ca natie, etnie , specie si io am trecut pe langa………..Sau poate e o poveste clasica despre neadaptare……….

  3. Pe cine ajuți în de-ale literaturii postate/ tipărite e decizia ta, desigur, la fel cum, in mod cert, vei fi sâcâită in continuare cu astfel de cereri cu preludiul like-ului de tine , de a citi diverse scriituri.( maculatură sau nu)

    Pe mine m-ai incurcat(iar) ; e drept ca n-am licență in Filologie, dar ca tot omul, cititor de rând adică, mi-am făcut o idee despre ‘Romeo si Julieta’, iar tu mi-ai dat-o peste cap- ai dat cu tăvălugul peste ea. Eram intr-o convingere deplină că acolo Shakespeare ne zice de dragoste, ca temă a piesei, unul dintre motivele dragi și tot reluat de literatură. Că ei , Romeo si Julieta, se iubeau mult de tot, asta fuse limpede , insă mi-aduc aminte că au incercat și să se organizeze- nu le-a ieșit, si abia atunci s-au sinucis. Iubirea lor nu suferea amânare, compromis sau substituire, Eroii sunt foarte tineri, apartin unor clase opozante, dar puternice in acea societate, au toate privilegiile materiale si ale educatiei din epocă respectivă. Shakespeare dramatizeaza până la extremis acestă emoție, creându-le un climat nefavorabil relației lor de iubire- parcă in mod voit, parerea mea- iar printr-un joc aproape diabolic al hazardului, le taie șansa de a truca moartea și îi pune in situația de a trăi sau nu, unul fără celălalt, intr-o alegere reală , asumată si decisivă. Cam așa vedeam eu treaba…
    Cu ‘Puiul’ sunt pentru! În primul rând, trebuie scos din programa școlară- este strict o răutate a unui adult, dpmv fără vreo aplicație educațională.

    Revelația religiei ține de fiecare individ, zic eu. Acest Zeu, conform religiei ortodoxe, este creatorul nostru. Asta nu inseamnă că are nevoie de noi(neapărat), dar implică o anumita relație, un oarece scop al creației sale divine. Motiv care, până in prezent, nu a fost deslușit și s-au incercat doar speculații, intr-un raport de subordonare din partea speciei umane, incă din start, un fel de slugă/ stăpân. Iar de la celebra sintagmă că am fi fost creați după chipul si asemănarea Zeului, am personificat( unii oameni, desigur, nu toți) unitatea abstractă și intr-o mișcare de translație lentă, dar precisă i-am atribuit toate păcatele, carențele firii umane, doar ca el e cel mai mare și mai tare. Suntem de tot râsul… a plâns.
    My greater point este să ne adunăm odată, sa lasăm miturile și sa facem ce putem: pentru început, sa ne educăm -la școli, in bilblioteci- în ideea că un om cult nu poate fi rău, egoist sau laș. Să ne acceptăm banalitatea, pateticul existenței noastre pe această planetă, dar să nu abandonăm, un fel de muncă sisifică, insă continuată si susținută cu speranța, desigur- măcar la ea avem toți dreptul- in cercetările științei. Literaturii, valoarea i-o dă cititorul: atunci, cum poți scrie un text profund, valoros când nu are cine să te citească?…

    • Hei „kenzaburo”! Ai scris mai mult ca lorena.si numai din carti. Daca un fizician facea un comentariu la romeo and julieta vorbea despre relativitatea relativitate s.a. un filozof zicea despre lipsa de perenitate omului pe terra. Dar aveau ceva original. Ca si lorena. ERA FIX PAREREA LOR.

  4. My greater Point: idioții din Moldova și cum se comportă ei într-o situație de criză indusă artificial. Și cum își schimbă principiile, ideile și-și asumă roluri de salvatori ai comunității, datorită lipsei de comunicare reale.
    E normal know-how-ul să fie contracost, chiar contracost să decizi tu cui vrei să-i iei banii. Iar asta pentru respectivul/respectiva ar trebui să fie un compliment.

  5. Bubalus, din ce cărți? Ideea finală este a lui Camus, insă nu e un citat.
    M-am întins cam mult, sorry, si sigur că e fix părerea fiecăruia cum vede o operă literar. Numai criticii o țin p-a lor, că doar ei știu tot ce-a vrut autorul să ne zică. Eu așa am vazut ‘Romeo si Julieta’, de unde si confuzia mea… E drept că am citit o traducere și cam demult.

    • pe mine nu mă interesează să vă conving de evident, prieteni.

      dacă vouă nu vi se pare evident din faptul că întreaga poveste e a două clanuri rivale, Montague şi Capulet, că ăştia se cunosc pe furiş la un bal de capuleţi unde Romeo intrase mascat, că tot ce fac e pe şestache, să nu se prindă nici Montaguii, nici Capuleţii şi că Romeo e exilat FIX PENTRu CĂ UCISESE UN CAPULET. pierdem timpul.

      filosofeală plăcută în continuare.

  6. Tonul face muzica.. . Eu, cu Dumnezeu am cateva probleme, in cazul de fata o nelamurire..nu crezi ca rugaciunea e cumva normal sa semene cu omul respectiv? Altfel parca ar fi o transcendenta timpurie..

  7. Mi-am amintit cartea asta a lui Alexe. E aia unde m-am contrazis cu „tot internetul” ca nu se poate face sex in pozitia aia cu pantalonii pe tine. Cu Dumnezeu este ca si cu barbatul/femeia perfect; credem toti ca nu exista dar indoiala iti da elenul sa mai bagi o fisa.

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s