De ce e o idee cretină să-ţi transformi blogul în carte

Scrii simpăticuţ, ai 15 followeri, dintre care unul e mă-ta şi celălalt un labagiu care te adulează sub 14 nickuri false şi insistă toţi 15 că ar trebui să publici o carte. SUPERB. Fă-o. O viaţă ai, n-ai de ce să nu treci şi prin experienţa asta. DAR NICIODATĂ, NICIODATĂ NU CEDA TENTAŢIEI DE A-ŢI TRANSFORMA BLOGUL ÎN CARTE. Va ieşi ceva sinistru de prost.

Argumente:

1. Pe net scrii mult mai neglijent decât irl.

„Aşa, şi?” Păi, pe ecranul calculatorului, preţ de şase paragrafe, merge. Pus în pagină, pe 300 de foi care vin necruţător unele după altele, îţi face ochii să sângereze cu cheaguri. Nu glumesc. Prima menstruaţie oculară s-a înregistrat după ce primul blogăr şi-a publicat o carte.

2. Pe net scrii multe chestii care-s actuale în momentul postării şi-şi pierd complet valoarea emoţională în trei luni. Într-un an uită toată lumea de ele. În doi, sentimentul dat de citirea aluziei respective e un WTF blazat.

3. Eşti redundant cu spume.

Azi te enervează userul Pulică Gigel că te întreabă în privat dacă te fuţi. Scrii o postare furibundă despre bărbaţii din ziua de azi. Dau like 133 de gagici agresate de alţi gigei şi 50 de băieţi care speră că remarci like-ul şi-i fuţi fără să te întrebe.
Mâine te enervează Sulică Costel, că te întreabă în privat dacă la tine sau la el. Scrii încă o postare furibundă despre porci ordinari care au impresia că merge aşa. Dau like 133 de gagici agresate, 233 de prietene ale lor şi 67 băieţi care speră.

Şi merge.

Zile diferite, lumea a băut între timp cafele, a mâncat, a spălat rufe, s-a futut, s-a culcat, e ok.

Ei bine, în carte redundanţa vine după sine însăşi. Lungă, slabă şi zăludă, botezând natura udă cu-n mănunchi de ciumăfaie. E oribilă. Te face să pari nu un autor prost ci un prost pur şi simplu.

4. N-ai structură.

De câte ori îi povestesc unui neiniţiat în ale scrisului că am writer’s block, începe să ragă: ăăă, că trebuie să faci exerciţii, că-ţi stimulezi inconştientul, etc.
Coae, inconştientul se stimulează pe texte mici. Textele scurte se pot ţine din talent. Textele mari se ţin din ştiinţa structurii. Textele mari sunt arhitectură pură. Cu temelie, piloni de susţinere, etaje, fronton, horn pe acoperiş. Altfel iese o labă.

Textele mari trebuie să aibă structură, continuitate şi totodată imprevizibil. Nu compari un castel de nisip cu Castelul Peleş.

Iar dacă iei o înşiruire de castele de nisip şi le tufleşti random unele după altele, NU îţi iese Castelul Peleş. Decât dacă ai fumat ceva extrem de bun înainte.

NU MAI PUBLICAŢI BLOAGE. BLOAGELE NU VOR FI NICIODATĂ LITERATURĂ, AŞA CUM CINCI ONE NIGHT STAND-URI LA RÂND NU DAU O POVESTE DE DRAGOSTE! DACĂ VREŢI SĂ PUBLICAŢI CĂRŢI, SCRIEŢI CĂRŢI!

43 de gânduri despre „De ce e o idee cretină să-ţi transformi blogul în carte

  1. stiu macar un exemplu de autor care si-a publicat postarile de pe facebook – mugur grosu in „status” e placuta de citit tocmai pentru ca nu a alunecat in niciuna din greselile pe care le-ai enumerat. dar, la o adica, omul a avut din start abordare de scriitor, nu de blogger

  2. Este un mod de a privi realitatea destul de dur exprimat si taios
    Nu trebuie sa retezi elanul sa sugrumi speranta si visul unor nebuni care scriu
    O sa iti fie dor de scriitori amatori si cititori impatimiti.
    Statistica spune ca populatia scade dramatic si numarul analfabetilor creste dramatic. Atunci scriitorii pentru cine mai scriu?

  3. ei uite eu vin cu un contraexemplu
    a scris unul o carte dintr-un blog cred ca se cheama „Scrisori catre Rita” sau ceva de genul.. si chiar se potrivesc postarile ca si capitole in cadrul cartii

  4. a, si mai nou vad ca s-a facut si o dramatizare, mai sa fie, ideea ramane, tot de la un blog a pornit

    @Zorin Diaconescu: eu as recomanda noilor generatii sa nu mai citeasca carti. nimic, deloc, e o pierdere de timp si indoctrinare gratuita, mai bine sa scrie!

      • nu vezi cati copii sufera la bac? pentru ce? pentru ca niste pseudointelectuali nu si-au putut tine pentru ei elucubratiile si s-au gandit ca e bine sa le asterne pe hartie! eu de ce le-as citi ? si sarmanii copi de ce sa fie obligati sa le citeasca? la ce le-au folosit toate lecturile DUPA ce si-au luat bac-ul?
        nu trebuie sa fi cineva ca sa-mi dau seama de aste, ajunge sa gandesti un pic mai departe de „ce a vrut sa spuna autorul”. …si nu!…analfabetismul nu are nici o legatura cu asta, nu poti fi numit analfabet daca nu citesti aberatiile altora

        • intrebarea mea ramane: la ce le foloseste DUPA bac ?
          si gandesc si nu
          mai mult, am incercat si sa vrajesc o tipa vorbindu-i de Eminescu si a sarit de parca am ars-o cu tigara, mai ca n-a zis date-n pula mea!

        • Sunt oarecum de acord cu Linn dick, de aceea intreb: ce mai inseamna educatia in ziua de astazi?

          Ok, nu vrem oameni prosti, vrem oameni care sa viseze idealuri, sa realizeze acele lucruri si sa viseze in continuare. Credeti ca pentru asta trebuie sa-i fortam sa citeasca/inteleaga niste chestii/legi/reguli pe care tocmai cei care ii educa nu le respecta?

        • Ai dreptate, poate am fortat un pic cu termenul fortat. Insa ideea ramane. De ce trebuie copilul sa stie a, b si c?, niste chestii pe care insisi adultii le propovaduiesc si nu au fost in stare sa le inteleaga, din contra, au esuat in a le aplica, fiindca viata de zi cu zi se rezuma la cu totul alte chestii, pe care nu le spunem copiilor, ii mintim, ii amagim. Nu e de mirare ca acesti copii nu vor sa asculte de nimeni. Suntem exact in situatia aia de atunci cand eram elevi si ni se parea ca metodele de educatie erau depasite, iar pedagogii erau acolo ca sa ne spele pe creier, fiindca noi stiam mai bine ca ei ca noi suntem oameni noi la vremuri noi cu cerinte si aspiratii noi. Si asa a fost. Suntem cam de aceeasi varsta, stim despre ce vorbim.

          Orice analfabet de azi lasat in pace si fara sa i se agate o eticheta la piept, poate fi un geniu maine. Chestie stiuta, sunt n exemple.

  5. Sustin ideea Lorena. Dar, pentru ca fara acest dar, totul ar fi linear si derizoriu, cand te apuci sa scrii un roman sau un volum de poezii, fa-o artistic. Spun asta fiindca m-am saturat de autori necunoscuti care intra in uniunea scriitorilo cu tot felul de poezii (chipurile erotice, dar si pornografia plange cand le aude) sau cu povesti care vor creea cosmaruri pana si copiilor. Si asta in conditiile in care autorul isi „angajeaza” agaricii uitati prin facultati cu mari valeitati de critica literara si numeste „placheta” scriere academica ce l-ar speria si pe Nichita Stanescu sau Marin Preda.

  6. Psihologia ta legata de scrisul online este precară, deși ai sclipiri spirituale.
    Dacă ai talent, ai talent si pe budă, și-n vârf de barză la cuca scamii, și-n beții la buza călimării. Principalul e să te setezi în starea de grație necesară
    a. diferențierii de ce s-a mai scris deja și …
    b. construirii unei arhitecturi de cuvinte/idei solide, cum bine scriai undeva.
    Unde ai dreptate, însă: cei ce se simt în stare să scrie cărți au blog doar pentru a menține un contact cu publicul lor. Pe blog publică doar fragmente din cărțile lor sau diverse recenzii ale altora despre cărțile lor.
    Eu (care nu am talent la scris pentru a deveni scriitor, dar sigur aș scrie mai bine decât mulți scriitorași care au câte 1-2-3 cărți sponsorizate din banii rudelor/cunoștințelor) sunt oarecum împotriva scrierii de cărți pe blog, deoarece blogul ar trebui să fie un mediu în care să primeze concizia și percutanța spirituală, nu să mustească de râuri de povești greu de urmărit pe net.
    Totuși, eu voi încălca sugestia ta la un moment dat. Pentru că nu voi publica niciodată cărți cu bani, o voi face exclusiv online, la vedere.
    Și, daaa! Știu bine că probabil acest mesaj va rămâne prin spamurile tale, ca și altele din trecutul apropiat, așa că punct.

    • ce distractiv e când îşi dau cu părerea despre scris oameni care-l practică doar la nivel de textuleţe amatoriceşti. ia să merg şi eu să le povestesc unor chimişti cum să facă experimente, c-am spart şi io o eprubetă-n liceu.

      • Îmi place consecvența ta, isteațo ca un antiverb! Peste doar două zile, vei participa la lansarea unei cărți începute pe un blog și terminate în tipografie. Da, la tărășenia despre amanți mă refer. Sper că iei și articolul acesta cu tine. Și-i vei spune autoarei, spășită pe fond, dar semeață cu forme, ca o săgetătoare incontinentă zodiacal, că ea(autoarea) este excepția care confirmă regulatul public al blogărilor amatori (nu că majoritatea n-ar merita-o!…).
        În ciuda celor scrise, sunt unul dintre admiratorii nervului tău a(cto)ricesc, dar și spirituanimalicesc. Păcat că se-neacă prea des în fiere. Nervul.
        Polemica_cu tine e o plăcere blocată-n preludiu. Pentru că trecerea la actul polemic în sine nu poate fi decât fie o explozie de dejecții erotice, fie o insuportabilă (dar improbabilă) euforie. Și tre să fii suicigaș să te riști în așa hal.
        P-asta ți-am servit-o pe tavă, replica usturătoare o ai la îndemână, dar știu că nu vei coborî la nivelul meu decât, eventual, ca să recuperezi o parte din sputa risipită instinctual pe mine.

  7. Da, ai dreptate. Blogul trebuie să rămână în nişa lui fix din motivele pe care le-ai enumerat. Îmi dau seama din propriile mele texte scrise de-a lungul timpului. Dacă aş încerca să le adun într-o carte ar ieşi o varză de care până şi mie mi-ar fi ruşine. Oricât de dur le-ar părea unora ce-ai spus, acesta este adevărul.

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s