Blocajul Marquez

Legat de scris, există două categorii de oameni pe care nu-i voi înţelege niciodată.

Prima categorie este alcătuită din grafomanii încremeniţi în proiect. Oameni care violează sistematic şi fără cruţare limba română. Tot ce scriu e o înşiruire de clişee, de stângăcii dizgraţioase (există şi stângăcii graţioase) şi de dialog complet lipsit de veridicitate. Dacă s-ar citi singuri, obiectiv, ar fugi în lume îngroziţi. Dar ei nu fac exerciţiul ăsta, ci ne terorizează pe mine, pe tine şi pe alţii ca noi cu „Am un manuscris mititel, numai 723 de pagini, ţi-l trimit?” „NUUUU!” „Oops, scuze, gata, ţi l-am expediat. Dar vezi să-ţi placă, altfel o să le spun la toţi prietenii mei că eşti curvă.”

Am tot spumegat împotriva acestei categorii, n-are sens s-o lungesc.

A doua categorie este formată din oamenii care, la o primă citire a unui text scurt, îţi agaţă privirea prin farmecul alegerii cuvintelor, al frazării, prin modul în care dirijează povestea, în fine, prin scriitură. Şi zici într-o doară:
„Poate că ar trebui să încerci să scrii un roman”.
Şi, spre surprinderea ta, omul se transformă în vârcolac ca Michael Jackson în clipul Thriller şi începe să ragă la lună:
„Ba tu sugi pula! Şi ba mă-ta e curvă muistă prietenă cu regimentul paişpe infanterie, pe care-l fute pe ciorbe!”
Aştepţi cu răbdare să treacă isteria, să-şi retragă colţii şi să cadă extenuat într-un colţ şi întrebi:
„OK, coaie, ce-a fost chestia asta?”
Se face vârcolac la loc. Mai urlă o dată la lună.
Şi tot aşa de opt ori.
„Băi, coaie, pula mea, dacă mai faci de-astea, îţi fut trei perechi de palme de ţi se înfig colţii în cur. Explică omeneşte, nu te mai criza.”

Şi omul explică:

„Când există Gabriel Garcia Marquez pe lume, tu-mi spui mie să scriu romane?”

***

Modestia asta prost înţeleasă e la fel de dăunătoare omenirii ca şi grafomania malignă. Nu e ca şi cum rockul ar fi trebuit să moară la The Rolling Stones, pentru că toţi rockeraşii ar fi trebuit să cadă în cur fascinaţi şi nimeni n-ar fi trebuit să mai compună o notă, o dată ce există ei. Nu e ca şi cum sculptura ar fi trebuit să moară la Brâncuşi, pentru că toţi sculptorii ar trebui să zică: „Mamăăă, ce minunăţie. Hai să ne lăsăm toţi de meserie în grup, de mirificaţi ce suntem!” Nu e ca şi cum manelele ar trebui să moară la Florin Salam… Ăăă, în fine. Aţi prins voi ideea.

Modestia asta prost înţeleasă ţine direct de idolatrizarea păgână a câtorva nume, pe care împricinatul le crede sfinte şi le pupă ca pe moaştele sfintei Paraschiva. Da, mă, e OK să respecţi autorii de geniu, să-i iubeşti, să le devorezi cărţile pe nerespirate, să ai raftul de la baie plin de romane mişto.

DAR…

N-ai de ce să te calci pe tine însuţi în picioare. Nu ştii ce romancier există în tine, până ce nu pui mâna să-l descoperi. Desigur, e posibil să nu existe nici unul. Să excelezi pe texte scurte. E posibil să existe doar unul minor. E posibil, însă, dacă te relaxezi şi lucrezi cu tine, să descoperi că în tine zace nu Marquez, nu Kafka, nu Sadoveanu, ci romancierul „tu”, care să fie sclipitor de original şi de talentat. N-ai de unde să ştii, până când nu încerci.

***

Şi nu în ultimul rând. Cum ar fi fost dacă Marquez însuşi, care, înainte de a ajunge marele scriitor Marquez, a fost şi el un băiat obişnuit din Columbia, crescut de bunici şi ahtiat după spectacole de circ, ar fi suferit de blocajul Marquez şi ar fi zis: „Cojones, nu am cum să mă apuc de scris, că a fost unu’ Dostoievski, genial, şi nu am cum să mă ridic până la el!”?

12 gânduri despre „Blocajul Marquez

  1. Pai nu poti sa ii zici viitorului Borges: scrie si tu un roman, ceva epic, a la Pe Donul Linistit etc. ca nu merge. Ii zici: nu draga, tu nu ai chemare si prevad ca o sa orbesti la 50 de ani daca scrii prea bine proza scurta! Mai bine mergi la Poli si faci calculatoare si pleci din tara in valea silicoanelor si cand iti vinzi primul startup revii la Bucuresti ca un Mecena si investesti in scriitorii cu talent ca Lorena. Da asa as zice daca as fi intrebat.

    Lorena, hi! Sunt in trecere pe aici, imi dau si eu cu parerea ca nu costa: scrii bine, tine-o tot asa. Si transmite toate cele bune pisicii tale – e o scumpete!

  2. marquez, in „dragoste in vremea holerei”, cred, scrie „exista doua feluri de oameni: unii care se caca usor, altii care se caca greu”. o fi la fel si cu scrisul, mai ales cand e de cacat.

  3. io am un roman de numa’ 1094 de pagini. să ţi-l trimit? da’ vezi, să nu-l citeşti decît pe budă, că altfel rişti să murdăreşti fotoliile.
    ups! am omis să ţi-l trimit! da’ fac io ceva şi-n privinţa asta într-o zi. dacă nu azi, mîine, iar dacă nu mîine, la anu’, cînd o făta bostanu’.

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s