Despre libertate şi rigoare

Ca dovadă că mi-a plăcut evenimentul de la Cărtureşti, revizitez subiectul. Pentru că intervievatul, Harry Potter Boeriu, a pus o întrebare care, cred eu, nu şi-a primit răspunsul.

Pe de o parte, afirmaţi că un autor are nevoie de toată libertatea din lume şi pe de alta, spuneţi că are nevoie de o mare rigoare. Nu e contradicţie?

Nu e o contradicţie. Pentru că are nevoie de ele în găuri diferite, să zic aşa.

Libertatea completă e cea mai importantă condiţie a creaţiei. Nici un creator nu trebuie limitat cu norme ideologice, presiuni propagandistice, interdicţii tematice, pisălogeală retardată şi altele asemenea. Astea, pe lângă faptul că-s adeseori paralele cu orice formă de artă, mai şi impun o standardizare rigidă şi oarecum violentă cu viaţa de sine stătătoare a viitorului produs artistic. Şi, nu în ultimul rând, îţi mai şi ucid orice chef, după frumoasa vorbă din popor: „Când te uiţi aşa la mine, îmi moare muza.”

Deci, creaţia trebuie să fie liberă. Complet liberă, pentru a fi ea însăşi.

–-

Rigoarea vine cam în trimestrul al doilea de sarcină, să zic aşa. Când ţi-ai conturat, tu, creatorul, un instrumentar specific respectivei opere şi numai ei, şi trebuie să fii consecvent cu tine, şi cu ele, până la capăt.
Pentru că mare parte din orice artă e matematică pură. Lucrurile apar şi cresc firesc unele din altele, respectând o structură funcţională, armonioasă. Asta dă efectul „Ce pula mea talent are scriitorul X, că aşa pot să scriu şi eu!”
Exact. Lucrurile structurate armonios, care cresc firesc până la un apogeu, şi nu par nici o secundă chinuite şi forţate, trase de păr sau cusute cu aţă albă, par uşoare. Sunt prietenoase cu ochiul uman. Curg de la sine.

Şi, pentru că omul e o făptură natural proastă şi divagantă, obţii efectul „lucrurile curg de la sine” prin două aspecte:
a) muncă multă şi curăţare continuă de eventuale momente de „condei gogonat„.
b) menţinerea în matca specifică respectivei creaţii. aka RIGOARE, NENE, RIGOARE. Fascinanta rigoare a libertăţii.

11 gânduri despre „Despre libertate şi rigoare

      • ok.E ceva de genu oul sau gaina, ce-a fost mai intai ,libertatea sau cenzura(sau autocenzura)N-ai cum sa scrii sau sa faci orice altceva daca nu e circumscris, limitat in vreun fel…..daca libertatea e tottala si totul e posibi….atunci nimic nu e posibil…..bla bla bla….Presupun ca vrei sa spui ca mai intai dai frau liber fanteziei dupa care cizelezi…..hau ca m-am pierdut

        • nu e nimic de genul oul sau găina.

          libertatea e condiţia iniţială, până prinde contur viitoarea operă. dar, pentru ca acel contur să fie bine definit şi clar, ai nevoie de rigoare pe partea de execuţie.

          sper sincer că nu e nevoie şi de un desen colorat.

  1. Asa e. Acum am vazut lumina.E ca atunci cand te duci la piata fara sa vrei sa te fi dus dupa ceva.Libertate .Acolo itzi vin idei;struguri,paine,papuci chinezesti….da vezi niste porumbei sau o pisica, ca e un ex. mai bun pt tine si uiti de tot…eventual dupaia ‘”pleci in lume” ca tot n-ai nici un plan…….presimt ca no sa rezist mult la tine pe blog:)

  2. Aici ar fi putin de discutat. Iau ca exemplu pictura, sa spunem perioada Renasterii. Multi pictori isi castigau traiul pictand pentru bresle, potentati ai vremii, diverse institutii. Pictori ca Rembrand aveau adevarate ateliere, in care pictorul lucra impreuna cu ucenici platiti. Cei care comandau aveau o gramada de pretentii si impuneau o multime de oprelisti. Nu le acceptai, nu mancai, comanda mergea in alta parte.
    Totusi pictura unor artisti ca Titian, Leonardo da Vinci sau Giotto nu scade ca valoare artistica din cauza oprelistilor pentru mecanismul artistic exista si este – la fel cum spui si tu – reglat matematic.

    Poate ca libertatea de care vorbim e mai mult artistica decat ideologica/tematica/propagandistica. Sa presupunem ca sunt pictor si cineva imi comanda un anumit tablou in care pictez – pentru ca asa am eu chef – un buchet de anemone. Respectivului nu-i plac anemonele (a avut el ceva in copilarie la capitolul asta) si ma roaga sa le radiez din zona. Aici am doua solutii: a) daca posed mandrie cat casa il iau la frecat pe baza de libertate artistica si ii arat usa sau b) consider ca cerinta lui ma deranjeaza putin sau deloc si treaba merge inainte.
    Daca imi spune insa ca o anumita portiune trebuie pictata cu galben cand educatia artistica si instinctul imi spun acolo ar trebui verde atunci ma supar motivat. Imi poate spune CE sa pictez dar nu CUM sa pictez. CE si CUM sunt doua probleme diferite. Pisalogeala, tematica, propaganda se pot interpune cel putin ca element perturbator, dar numai daca artistul nu le poate accepta.

    • stai puţin. n-am scris nimic despre comenzi.

      când vine o comandă pe bani mulţi, urmezi indicaţiile şi iei banii. ştii de ce o faci.

      eu vorbeam doar de pisălogii retardaţi mocangii, gen aşa-numiţi prieteni care au impresia că deţin dreptul la verdict pe cum scrii tu.

  3. Da si nu. Artistii care detin multi bani sunt foarte selectivi atunci cand primesc comenzi pentru ca au un nume de aparat.

    Dar problema era a libertatii ca o conditie sine qua non a creatiei. Nu pot lega libertatea de creatie. As spune mai curand convingerea si sinceritatea fata de opera. Daca mi se impun restrictii ideologice si tematice si acestea se intampla sa fie fix egale cu sistemul meu de gandire atunci treaba decurge lejer. Mai mult, pana si eu pot fi considerat mocangiu si retardat cu un anumit tip de gandire, dar asta nu are nicio legatura cu produsul final, care trebuie judecat in sine, ca produs artistic si nu ca produs moral/etic/politic etc. etc.

  4. Bănuiesc că un artist poate lucra „pe comandă” jucând un rol. Dacă arta e oricum o transpunere a unor elemente [altfel] inefabile – e doar un nou nivel de abstractizare (din joc secund în joc terț etc.) În felul ăsta artistul își păstrează libertatea (actorul îl joacă pe comediant, comediantul pe Gonzago; stilul actorului față de al comediantului poate diferi substanțial). Poate aberez, nu-s artist.

  5. In cazul Lorenei vorbim de un artist independent, dar sunt si artistii care lucreaza sub indrumarea altora. Actorii asculta de indicatiile regizorului, instrumentistul de cele ale dirijorului. Depinde de fiecare cat de convins este de ceea ce face.

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s