Vreau mai multe evenimente literare ca ăla de ieri

Am foarte puţini amici literaţi consacraţi, pentru că mulţi autori consacraţi, ca şi mulţi critici consacraţi, se cred miejii universului (plural cocălăresc ales intenţionat.). Nu, nu la modul glumeţ în care o mai ard eu gigiduru-itor. Chiar se cred miejii universului, şi asta se reflectă prin
a: o diaree verbală sforăitoare fără cap şi coadă, care ucide de plictiseală
b: o inflaţie criminală de neologisme şi de păsărească cronicărească, intens antipatică auzului.
c: o atitudine anost-arogantă, care în esenţă se reduce la „Să ne sugeţi pula!”, dar simandicos. „Să ne sugeţi pula simandicos”.

A, b şi c reunite fac ca mie să-mi fie o scârbă de nedescris de autorul român buric al pământului şi să fug de evenimente literare ca dracu’ de tămâie. Ieri am făcut totuşi o excepţie şi m-am pus la întâlnirea cu Alex Ştefănescu, moderată de Speedy Gonzales Huckleberry Finul Dănuţ Boeriu.

Alex Ştefănescu pare pogorât din cu totul alt univers decât cel schiţat de mine mai sus. Cu o prezenţă adorabil-candidă – parcă ar fi piticul al şaptelea din Albă-ca-Zăpada, cu un discurs de o normalitate absolută şi complet lipsit de metamorfozele hermeneutice ale unui structuralism infuzat subversiv cu accente de axiologie transversal-transfocată, cu o prezenţă de spirit foarte tonică şi cu un chef de povestit absolut contagios, a stat cu noi o oră şi jumătate. Şi nici n-am simţit cum a trecut acest timp.

Referitor la Dănuţ (Boeriu) pot zice că dacă l-aş fi cunoscut personal, nu m-aş fi certat niciodată cu el pe internet. N-ai cum să te cerţi cu o fiinţă mititică, Harry Potteristică şi cu un accent bănăţean absolut hazliu, decât dacă ai în loc de inimă un veritabil Stonehenge.

Referitor la discuţia în sine, pot zice că Harry Potter de Banat n-a condus-o deloc rău. N-a fost un dialog gen „Vai ce deştept sunteţi, maestre, daţi-mi voie să mă pun preş la picioarele dvs.” Nici concurs de coaie neologistice, cum suspectez că va fi ediţia cu Daniel Cristea – Enache.

Câteva idei care mi-au plăcut mult:

-A) Critica nu e o ştiinţă. Pentru că nu operează cu fenomene previzibile şi egale cu ele însele. Arta îşi creează singură regulile, de aceea critica e o formă de adecvare. Dar, pentru că unii critici vor foarte tare să pară savanţi şi să-i salute lumea cu basca-n mână, au creat limbajul ăla monstruos care ucide tot ce e literatură.

-B) Ce-i stă bine lui Gigel nu-i stă bine lui Titel.
„Care e punctul forte al lui Bacovia? Monotonia. Care e punctul slab al autorului Mişu Nucontează? Monotonia. Păi cum aşa? Că unii au o monotonie grăitoare, iar alţii, una mică şi searbădă.”

-C) Adeseori premiile literare se dau de milă.
Într-un concurs, se discutau doi posibili finalişti. Un talentat şi un pilos. „Hai să-i dăm ăstuia premiul, că talentatul mai are şanse să fie lăudat şi apreciat, pe când pilosul, dacă nu ia acum, nu mai ia niciodată”.
Da, nene. De mult timp, în România, premiile în literatură sunt SC Mama Răniţilor SRL. Şi se duc la copii, bătrâni, handicapaţi şi militari în termen.

Şi multe altele, dar astea mi-au plăcut mie.

Foto: Odilia Roşianu.

4 gânduri despre „Vreau mai multe evenimente literare ca ăla de ieri

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s