„De ce dai tu sfaturi despre copii?”

Dacă tot mi-am descoperit pe ultima sută de metri vocaţia de autor pe parenting, hai să recidivăm.

Una dintre cele mai frecvente întrebări de la articolul cu copilaşul umilit în supermarket a fost: Tu n-ai copii, ca ce chestie ne înveţi pe noi cum să ni-i creştem pe ai noştri?

Dragi prieteni,

Eu n-am copii, dar cresc copiii altora de pe la 14 ani.

Vedeţi voi,
eu eram copil eminent, într-o familie de o sărăcie lucie. Şi, destul de repede, m-am prins că meditaţiile sunt o sursă destul de bună şi stabilă de bani. Excelam în două domenii: limba engleză şi matematica. Am început cu câţiva copii corigenţi, nu cu mult mai mici decât mine, dar consideraţi de toată lumea, inclusiv părinţii lor idioţi pe care i-aş bate şi acum cu mătura peste dinţi, cazuri pierdute pentru umanitate.

Buuun. Am luat un astfel de copil, l-am meditat o vară întreagă. Nu ştia nici măcar tabla înmulţirii, deşi era în a şasea. S-a dus, a dat corigenţa. A luat opt.

Care era de fapt principala problemă a copilului?

Răspuns: o încredere în forţele proprii făcută franjuri de nişte bovine cu zero aptitudini părinteşti, care din prost, tâmpit şi idiot nu-l scoseseră. „De nimic nu eşti bun!” Vă sună familiar? Şi mie. Ce vor părinţii să spună cu asta? „Pune mâna la treabă!” Ce înţelegi tu, copil? Că de nimic nu eşti bun.

După ce am obţinut optul de la corigenţă, toată lumea a căzut în cur de mirare şi minunare, şi m-a întrebat: ce dumnezeu ai făcut cu idiotul sinistru care blabla?

Nimic special. I-am spus că nu e idiot sinistru. I-am spus că voi sunteţi idioţi siniştri pentru că-l trataţi cum îl trataţi. Şi că e în puterea lui să înţeleagă materia aceea. Am luat-o frumos, lecţie cu lecţie, i-am explicat fiecare teoremă în parte până a înţeles-o, am făcut exerciţii până m-am convins că a înţeles teorema cu pricina, l-am copleşit cu teme, şi-l sunam seara să-l verific dacă şi-a făcut temele. Pe scurt, l-am muncit pe copilul ăla ca pe hoţii de cai, dar l-am şi lăudat vârtos pentru fiecare rezultat. I-am insuflat credinţă în faptul că taskurile care se cereau pentru corigenţă sunt realizabile. şi au fost.

După ce „team Lorena” a luat opt la corigenţă, subit, mi-au fost livrate alte cazuri disperate similare. Şi, asemănător, am reuşit să iau notă de trecere cu toţi. Bine, nu toţi au fost de opt – care e o notă imensă la un examen de corigenţă, unde toţi profesorii pleacă din start cu preconcepţia că eşti cretin. Unii erau mai recalcitranţi, unii mai delăsători cu temele, unii mai neatenţi la explicaţii şi a trebuit să muncesc triplu pe câte un şase. Dar rezultate au fost la toţi.

Deţineam vreo metodă secretă? Nu. Pur şi simplu nu făceam decât să le spun lucruri pe care tânjisem eu însămi să le aud de la adulţii din jurul meu, dar adulţii din jurul meu fuseseră prea zgârciţi emoţional să mi le ofere.

O tanti pe care o chem eu să-mi facă curat m-a întrebat o dată, cu jumătate de gură, dacă mă supăr dacă vine cu nepoţica de patru ani, care i-a aterizat în primire. N-avea cu cine s-o lase. Şi e extrem de energică şi pusă pe şotii. Desigur, nu m-am supărat.
Şi au venit. Primul lucru pe care l-a făcut copilul a fost să alerge după Pulică, motanul meu, şi să-l tragă de coadă. Dacă eram o gâscă proastă, începeam să zbier. Am procedat altfel. Am luat-o în braţe, am mângâiat-o pe căpşor şi i-am povestit cum l-am salvat pe Pulică, pe când era un pisoi mic-mic-mic, de pe un tomberon, unde se căţărase cu chiu cu vai, şi-l lătrau nişte câini mari şi fioroşi. Am mai şi înflorit povestea, e adevărat. M-a ascultat copilul ăla cu o cuminţenie de înger şi, la final, a luat pisoiul în braţe – „cu delicateţe, mămică, că e sensibil, ca şi tine!” – cu delicateţe, să-l mângâie pentru că a fost agresat de câini. Apoi am învăţat să desenăm pisici şi, până a terminat tanti de făcut curat, am fost de o cuminţenie şi o drăgălăşenie de nu i-a venit bunică-sii să creadă.

Am nimerit şi copii mai distanţi, care nu erau pe giugiuleală. Cu ăia poţi excela în discuţii. Le pui întrebări şi descoperi câte o minţişoară impresionant de activă şi de vie, care înregistrează totul, ca un radar. Dacă ei se transformă în nişte mici mizantropi, greşeala e tot a părintelui bou-de-România, care insistă să-l trateze ca pe un copil: „Taci din gură, că nu ştii nimic!”

La începutul filmărilor la spotul ăsta, aveam patru copii şi un bebe intimidaţi şi tăcuţi ca mormântul. Erau pe un imens platou de filmare, înconjuraţi de o echipă de străini. Ca să ajungă la nivelul ăsta de relaxare, ne-am jucat de-a prinselea o oră. Şi a trebuit să le explic că „ne jucăm de-a mama isterică şi copiii răi”, ca să nu se inhibe când am început eu să urlu.

N-am copii nu pentru că nu ştiu cum să mă port cu ei, ci pentru că nu s-a ivit oportunitatea. Dar când o să-i am, garantez că o să ne distrăm minunat împreună. Asta nu ştiţi voi să faceţi. Să vă bucuraţi cu adevărat de tinereţea, prospeţimea şi pofta de joacă a ălora mici. Ar trebui să vă slujească de energizant, dacă le-aţi lua ca atare şi nu aţi fi setaţi pe un perpetuu „Stai locului!” şi „Taci din gură!”

86 de gânduri despre „„De ce dai tu sfaturi despre copii?”

  1. Dumnezeu sa te binecuvanteze in tot ceea ce faci ! Ma bucur de ziua cand te-am gasit si voi continua sa citesc tot ceea ce scrii.
    Semnat „un copil de 40 de ani cu increderea in sine facuta franjuri de un betiv si o nevrotica”

      • Lorena, ar fi interesant daca ne-ai spune ce decizii ai lua cu copilul tau in ceea ce priveste educatia formala: l-ai lasa pe sistem clasic (cunosti cum afecteaza creativitatea, etc.), l-ai trimite la Waldorf ori Montesori (ai pana la liceu Waldorf in Bucuresti; in tara mai e asa doar la Iasi parca); ai incerca homeschooling (nu e interzis in Romania, dar nici nu e incurajat).

        Iti urez sa gasesti persoana alaturi de care sa ai familia dorita. Mi-am amintit de traditia ursitului „the one” ((daca crezi in asa ceva)…
        http://dzro.wordpress.com/2014/08/08/ghicitul-ursitului-si-visul-lucid/

        • cred că aş merge pe sistem clasic. mie nu mi-a afectat creativitatea cu nimic. dacă iei materia învăţată la şcoală strict ca pe un exerciţiu de exersare a aptitudinii de a reţine şi reda idei principale, nu ca pe o literă de lege, învăţământul clasic e chiar ok. exerciţii de stimulare a creativităţii se pot face şi în afara şcolii.

        • În ce priveşte învăţământul contează enorm profesorul, nu sistemul, avut la clasă. Sistemul e pentru cei de pe la ministere un fel de apendice inghinal oarecum util pe care-l joacă cu degetul unsuros sau chiar ni-l mai bagă pe gât din când în când, noi fiind obligaţi să mulţumim frumos. Omul sfinţeşte locul. E drept totuşi că şi sistemul are un cuvânt greu de spus dar nu doar cel de învăţământ ci întregul asta fiind altă discuţie. Clasic e bun.

    • ca să cad și eu din pom: nu cred că totul ține de „dacă nu ai avut copii” și blah. dacă nu ai avut copii, nu știi că fac pișu și caca și că te bâzâie la cap până îți ies ochii? nu știi că-s curioși, enervanți uneori, de te scot din sărite, ce-i drept și nu știi că cer de mâncare?
      ba știi asta. ești conștient. dar asta nu înseamnă că atunci când vei avea copii, o să ieși în public cu boracul, iar când face un lucru, tu trebuie să zbieri la el, ca o vacă isterică, să se uite tot orașul la tine; nu trebuie să-l pocnești, ca să-i arăți tu că ai autoritate, că dacă e pe așa, atunci să nu te aștepți la vreo brumă de respect din partea mea sau a altora sau chiar din partea lui, dacă vei continua să-l tratezi așa și mai târziu.
      faptul că nu ai copii nu înseamnă că nu știi cum să te porți și ce comportament să adopți față de ei. dacă nu ai copii și le spui altora că-s niște părinți de cacao din cauza a cum se comportă, nu înseamnă că ești pe lângă subiect, ci că vezi o realitate, ești conștient de un fapt. înseamnă că oamenii ăia chiar sunt nașpa și că e vizibilă treaba asta de la o poștă.
      iar dacă ai copii, nu înseamnă că ești mai cu moț decât ăla care nu are. că de multe ori, părinții nu au habar să-și crească copiii. părinții își distrug copiii tocmai prin „nu ești bun de nimic, altceva nu știi să faci”. unii părinți sunt atât de frustrați încât n-au pe cine să-și verse nervii, decât pe plozii pe care i-au făcut, fie că au vrut sau nu, de voie sau de nevoie.
      dacă ai copii nu înseamnă că le știi pe toate sau că ai idee cum să-i educi. de multe ori, mă uit la persoanele cu copii și mă minunez. nu știu cum să se comporte. atâta timp cât ești analfabet din toate punctele de vedere, tu, ca părinte, nu poți pretinde că știi să educi un copil, că n-ai cum.
      dar asta era așa, ca o paranteză.
      și da, am doar 19 ani, n-am copii, nici n-o să am prea curând. dar asta nu înseamnă că atunci când o să am îmi voi schimba într-un fel părerile pe care le am acum. totul ține de cine ești ca persoană, de cunoștințele și principiile pe care le ai. dacă ești un om cu standarde jenante, atunci și felul în care-i tratezi pe ceilalți va fi pe măsură.

      apropo, fain articol. :p

    • DIN PACATE NU DEVENIM PARINTI NUMAI PRIN NASTEREA COPILULUI. ACESTE APTITUDINI, IDEI DESPRE EDUCATIE SI METODE SE FORMEAZA DE-A LUNGUL VIETII IN PROPRIA FAMILIE. FOARTE MULTI LE PERPETUEAZA FARA SA SE INTREBE DACA SUNT BUNE SAU NU, FARA SA MAI INVETE SI ALTCEVA. PENTRU FOARTE MULTI OAMENI METODELE FOLOSITE DE PARINTII LOR SUNT LITERA DE LEGE IN EDUCAREA COPIILOR..SUNT ATIT DE INDOCTRINATI INCIT ATUNCI CIND AU PROBLEME CU COPIII
      PARERILE SPECIALISTILOR NU AU VALOARE. VORBESC DIN EXPERIENTA NU DIN CARTI!

      • Draga Doinita, comentariul tau mi se pare pertinent si imi place, doar ca a trebuit sa ma chinui un pic sa il citesc, deoarece e greu sa urmaresti un text scris doar cu litere mari.

        Oana

  2. Imi place mult cum ai scris. Ai dreptate, am luat si eu parte la scene de isterie ale unor parinti…si ulterior am vazut cum se comporta copiii in lipsa lor, aproape identic..cum sa ii ceri sa fie normal cand e invatat sa fie doar asa?! cand este bagat in seama doar cand face prostii si atunci se tipa la el si este injurat ca la usa cortului? Cum sa pretinzi dragoste si respect de la un copil fara sa ii oferi mai intai tu ce are nevoie? Eu ma joc cu baiatul meu, ma pun la mintea lui si incerc pe cat pot sa il fac sa se increada in mine….nu vreau sa ii fac rau, vreau sa ii conturez aripile, nu sa i le retez la fiecare pas…

    • Un copil ignorat by default cu atat mai mult o sa faca tampenii. Pentru ca atunci cand se urla la el e singurul moment in care i se da un pic de atentie; de care simte atat de mare nevoie incat nu il mai intereseaza ce fel de atentie.
      Pe urma copilul cand ajunge la o varsta mai marisoara o sa ajunga exact genul ala de om care injura, se mitocaneste si se poarta urat cu ceilalti numai ca sa i se spuna din cand in cand „muie”. Pentru ca undeva in subconstient i s-a inradacinat ideea ca asta e singura atentie la care poate spera.

  3. Lorena, mi-ar fi placu sa fii mama mea 🙂
    RESPECT!
    Din pacate viata e nedreapta si oamenii care nu merita copii ii au, pe cand cei care ar fi parinti excelenti se chinuie fara rezultat cu tratamente de fertilizare.
    In copilarie am fost tratata cu: „nu esti buna de nimic”, „ma faci de rusine”, „cu cine oi semana asa de proasta/putoare/nesimtita/obraznica etc, cu noi sigur nu”, „nu o sa reusesti nimic in viata, o sa ramai la coada vacii” „sa te fereasca sfantu’ sa nu iei 10 la teza ca te calc in picioare, nesimtito”. Plus bataie pentru orice cacatis, inclusiv pentru note de 9.
    In fiecare an cu ocazia Sf. Stefan eram mereu invitati la finii parintilor mei. Oamenii aceia erau foarte frumosi la suflet, veseli, blanzi, se puneau la mintea mea si a lui frate-miu. Nu aveau copii din pacate. Mi-as fi dorit sa ne adopte pe noi doi. Imi amintesc ca odata ne servisera niste aperitive si pe platou erau si masline. Mi-au placut mereu maslinele. Aveam vreo 7-8 ani. Am incercat sa infing furculita intr-una din maslinele care mi se tot rostogoleau in farfuria mea si am reusit sa o proiectez pe masa provocand o mica pata neagra pe fata de masa alba. Maica-mea mi-a soptit printre dinti: „o sa vezi tu ce patesti acasa”. Fina a zambit si mi-a zis „nu-i nicio problema, se spala f usor”. Insa mie, cu gandul la scandalul de acasa imi pierise buna dispozitie. Anticiparea bataii era mai rea decat bataia propriu zisa. M-am dus la maica-mea si i-am soptit la ureche „auzi, nu vrei mai bine sa ma bati acum pe loc ca sa-mi iau de grija?” Bineinteles ca nu a facut-o, in ochii strainilor trebuia sa para mama model iar noi copiii model. De fapt eram doar niste animalute dresate pe langa casa omului. Vaca da lapte, porcul da carne, eu dadeam note (neaparat de 10).
    Lorena, iti urez sa ai atati copii cati iti doresti tu.

  4. Am reusit sa citesc 2 articole si cateva comentarii. Ideea este, ca v-ati gasit, toti de acelasi aluat. Si ma bucur pentru voi.
    Nu pot fii de acord cu oamenii care spun ca stiu sa creasca copii, doar teoretic(sa il faci sa ia 8 la corigenta nu inseamna sa-l cresti), si din experiente cu copiii altora. Asta inseamna mai permite limba ta ca tu dormi linistita noaptea cu pulica langa tine si te trezesti a doua zi dupa cafea sa spui povesti despre motani si catei, fara sa te fi trezit de vreo 4 ori noaptea, fara sa fi facut praf bucataria, fara sa fi pus haine la spalat, de calculator nici nu se mai pune problema. Si tot trebuie sa mentii calmul. Exact asa cum ai procedat tu, sa spui povestea etc.. Solutia ta e foarte buna, cea corecta… Dar nu pornesti din aceeasi linie cu parintii.. Iti faci tu socoteala. Si ca sa te citez ‘nu te mai citesc’, pt ca pur si simplu nu esti interesanta…

    • şi tu ai impresia că pe pulică nu-l găsesc talentele de cinci ori pe noapte, şi vrea ba mâncare, ba litieră curăţată, ba pur şi simplu trânteşte chestii în joacă?

      diferenţa e că eu ţin cont că e o pisică şi nu urlu la el. pur şi simplu am descoperit că o sesiune lungă şi epuizantă de joacă înainte de culcare îl face să doarmă noaptea.

      încearcă să aplici ce sugerez eu cu asta. dacă te prinzi, desigur, ce sugerez. că nu prea pari genul care se prinde de chestii.

    • RUTINA SI PROBLEMELE COTIDIENE NE COPLESESC ADESEORI DAR TREBUIE SA LUPTAM CU NOI INSINE ZI DE ZI SI SA NU NE AFECTEZE RELATIA CU COPIII! CEI CARE NU TIN CONT SFIRSESC MAI TIRZIU PRIN A SE PLINGE DE COPIII LOR. DACA VREM SA FIM PARINTI BUNI TREBUIE SA LUPTAM MAI INTII CU NEPUTINTELE NOASTRE IAR CIND SIMTIM CA AM AJUNS LA LIMITA SA CEREM AJUTOR , SA NE RIDICAM SI SA O LUAM DE LA CAPAT. MESERIA DE PARINTE E CEA MAI GREA, CERE EFORT SUSTINUT SI SE INVATA!

  5. Buna ziua!
    Adevarat; multi, prea multi parinti isi trateaza copii nu ca pe egalii lor ci ca pe niste fiinte retarde sau poate si mai rau ca pe niste lucruri – un’ te pun acol’ sa stai. Nu am sa vorbesc nici despre faptul ca parintii pun accent pe ce NU realizeaza copii, pe lucrurile negative inloc sa se bucure de realizarile acestora, sa traiasca impreuna in lumea lor, sa se minuneze de pasii pe care-i fac, sa dea incredere si sa aprecieze continu, sa nu dea sfaturi ci sa-si spuna doar parerea etc… samd.
    Nu sunt mama, sunt tata… singurul lucru pe care nu l-am facut dupa nastere, a fost… alaptatul. In rest am participat in mod absolut egal la cresterea copilului. Asta numai sa fim intelesi ca, poate, stiu despre ce vorbesc.
    Articolul dumneavoastra este intr-adevar scris frumos si poate ca ar putea „lumina” pe multi dintre semenii nostri. Aici voiam sa ajung, la comentariul de mai sus: ” dar te rog, lumineaza-ma”.
    Nu sunt psiholog si nici cu scrisul nu stau bine (sunt inginer … din pacate), si nici avocatul nimanui nu sunt. Dar chiar credeti ca ar putea cineva sa va „lumineze” in privinta cresterii unui copil? Poate cineva sa descrie in cateva randuri 18 ani (cel putin) plus lunile de sarcina si travaliul in cateva cuvinte? In cateva randuri… carti…volume? Poate cineva sa descrie fiecare secunda traita langa copil? Fiecare bucurie sau tristete din ochii lui? Se poate scrie o carte numai cu o zi din viata unui copil…
    Adevarat mai este si faptul ca foarte multi parinti, sub stressul de zi cu zi (nu intru in amanunte) resping orice observatie (parere) despre cresterea copiilor mai ales de la persoanele ce nu au copii. Deaceea, standard, oamenii vor spune scurt: las ca o sa ai si tu s’ai sa vezi. Nu-i judecati si nu le-o luati in nume de rau… nu au cum si ce sa va spuna…
    Va doresc o zi buna si, bineinteles, daca doriti si se iveste ocazia, sa aveti copii sanatosi.
    Mugur

    • foarte tare.

      când îi ceream comentatorului să mă lumineze, nu ceream să-mi povestească întregul mister al condiţiei de părinte. îi ceream să-mi spună ce anume (din ce nu înţeleg eu) justifică o atitudine nimicitoare, umilitoare, agresivă faţă de copii. că asta sugera băiatul. nu pot înţelege de ce unii-şi agresează copiii, pentru că n-am fost în pantofii lor.

      • Niciodata, nimic si NIMENI nu poate justifica atitudinea agresiva sau/si umilirea copiilor. Ca majoritaea parintilor o fac… asa este. Cred ca am gasit si raspunsul:
        ca sa fii frizer iti trebuie diploma, ca sa fii profesor iti trebuie diploma, ca sa fii electrician… samd. Pentru un singur lucru (probabl cel mai imortant de pe Terra) nu-ti trebuie nici o diploma: sa fii parinte. Si de aici, si rezultatele.
        Ca sa ai copii trebuie sa fi OM – si pana acolo-i drumul lung!

      • ai pus botul, lorena. as fi pariat ca o iei de buna, fiindca esti mult prea incrancenata pe toate alea, pe hateri, pe hartuitori, pe aia care-ti dau sfaturi, pe aia care asa si pe dincolo. nu esti in stare sa tratezi si internetul ca pe un copil. nu vezi naturaletea dintr-un mos libidinos, sinceritatea unei mame isterice, imitatiile reusite de care e in stare un rahat ca mircea badea. esti pusa pe urit, pe ripostat si pe incrancenat. si vai! ce hazliu ca ti-ai botezat motanul pulica! ar trebui sa iti amintesti mai des ca „life’s an orange”

        • hai să facem aşa: când o să mă intereseze părerea ta despre cum ar trebui să fiu eu, te consult. până atunci învaţă regula „5000 de euro” – accept pisălogeală şi instrucţiuni doar de la oameni care-mi dau salarii de la 5000 de euro în sus.

          până atunci, nici eu, nici blogul meu nu-ţi datorăm nimic şi te invităm să-ţi bagi observaţiile adânc în cur.

        • ca să nu menţionez că următorul comentariu care va fi off-topic şi pisălogeală la autor se duce direct în ban şi block. dacă vreau soacră, mă mărit. nu-mi trebuie hămăitori de internet să mă sece cu imbecilităţi.

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s