Octavian Paler

Zilele astea, m-am întâlnit cu domnul Alex Ştefănescu, care-mi ceruse cărţile să le facă recenzii. N-a venit cu mâna goală. Mi-a adus la schimb volumul lui de memoralistică, Bărbat adormit în fotoliu. Pe care, desigur, l-am primit cu un subtil „pfff, încă un critic care vrea să se dea scriitor, şi, ca să n-o spună pe şleau, cică scrie memorii.”
Apoi, în metrou, am deschis cartea într-o doară. Să lăsăm faptul că, în paginile ei, oameni ca Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Marin Preda, Adrian Păunescu, şi muuuulţi, mulţi alţii, forfotesc de colo până colo, ca acasă, cu tot ce au ei mai omenesc şi, implicit, mai hazliu. În scurt timp, râdeam în metrou cu cartea în mână, aşa cum nechez eu când e ceva de râs. În hohote, ştergând muci şi lacrimi, spre oripilarea cucoanelor cumsecade. Dau doar un fragment, să râdeţi şi voi. Da, cârcotaşu’ din rându’ din mijloc, am cerut permisiunea autorului. Aşadar, iac-aşa.

PS: Cartea am citit-o neîntrerupt, până la capăt. Noroc că e scurtă, sau aşa pare la lectură. Am făcut trei tururi de Republica – Dristor doi cu ea.

În anii ’80, Octavian Paler avea cele mai înalte funcţii şi demnităţi – redactor-şef la România liberă, membru în CC al PCR, deputat în Marea Adunare Naţională etc. –, dar mai voia ceva: să fie recunoscut ca scriitor. De aceea, ori de câte ori îl vizita vreun critic literar la România liberă, îl sechestra în biroul lui, asaltându-l cu întrebări în legătură cu viaţa literară sau copleşindu-l cu o paradă de
cultură.

Am fost şi eu o dată ţinut astfel ostatic. Octavian Paler stătea la un birou pe care se aflau teancuri de cărţi, de o înălţime ostentativă şi o lampă electrică menită să sugereze scrisul nocturn, iar eu mă foiam într-unul din cele două fotolii care flancau măsuţa din faţa biroului. Trecuseră trei sferturi de oră de când ascultam un discurs despre Oedip şi Sfynx şi tot nu găseam prilejul să-mi iau rămas bun şi să plec. Deodată, în încăpere şi-a făcut apariţia Mariana, secretara lui Paler, cu un castron cu căpşuni în mână. Peste căpşunile proaspăt şi bine spălate, fusese presărat zahăr din abundenţă. Nu mi-a mai venit să plec. Mariana a aşezat castronul pe birou, în faţa lui Paler, şi a părăsit tăcută încăperea.

Spre marea mea dezamăgire, Octavian Paler a început să mănânce căpşunile de unul singur, continuându-şi dizertaţia. Lua câte o căpşună cu două degete, o băga voluptuos în gură şi o strivea cu abilitate exact în pauza dintre două fraze. Mustoasele fructe deveneau astfel un fel de semne de punctuaţie ale
interminabilului său discurs. Timp de alte trei sferturi de oră, oratorul infatigabil din faţa mea a înghiţit astfel, una după alta, toate căpşunile din castron, fără să mă servească şi pe mine măcar cu una. La plecare, zăpăcit de ceea ce mi se întâmplase, am găsit cu greu clanţa de la uşă.

La mulţi ani după consumarea acestui episod, citind Jurnalul lui Mircea Zaciu, am găsit o însemnare care mi-a atras imediat atenţia: autorul povesteşte cum, mergând în vizită la Octavian Paler, pe vremea când Octavian Paler era redactor-şef la România liberă, l-a găsit pe acesta cu un castron cu caise în faţă.

Cât timp a durat convorbirea – istoriseşte vexat Mircea Zaciu – Octavian Paler a mâncat imperturbabil toate caisele, fără să-i ofere şi lui măcar una.

Întrucât cartea lui Mircea Zaciu a fost citită de multă lume, Octavian Paler s-a simţit dator să explice, în presă, că nu-şi aminteşte întâmplarea şi că, dacă lucrurile s-au petrecut cu adevărat aşa cum le relatează autorul jurnalului, a fost vorba, fără îndoială, de un accident, regretabil, dar lipsit de semnificaţie. Oricine poate avea o dată în viaţă – conchidea moralistul – un moment de neatenţie.

16 gânduri despre „Octavian Paler

  1. „Cum te poti rata ca scriitor” e la loc de cinste in biblioteca mea. Am citit cartea aia in tren de la Bucuresti la Brasov si inapoi.
    Pe vremuri scria si la Plai cu Boi si ii citeam articolele cu placere.

  2. De unde se poate vedea cata intuitie a avut Paler! In privinta scrisului tau „tare”, eu zic, ca trebuia sa o faca cineva si pe asta. Apropo, tu cu ce l-ai servit pe Alex? Poate vei aparea in urmatoare editie a Bărbatului adormit în fotoliu. Si asta, cat mai esti in viata, nu cum a scris Alex dupa ce Paler nu-i mai era nici sef, si nici macar in viata.

  3. Nu mi-a placut Paler niciodata… mi s-a parut un „great pretender” cu un soi de melancolie salcie, un om care parea ca nu se poate bucura (si jurnalul lui o confirma). Nu ma mira sa aud despre el ca era si meschin. Cat despre perioada Antena 3… ma abtin.

    Istorii de genul asta se povesteau si despre altii (Sadoveanu, de pilda). Dar nici ca literatura Paler nu ma impresioneaza.

    O sa caut cartea… i-am citit jurnalul critic d-lui Stefanescu si a fost delicios.

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s