Inima-i un telefon

Efuziunile erotico-sentimentale sunt un lucru minunat. Mai ales pentru urechile celor care nu sunt direct implicaţi. Cine are un job bun din acest punct de vedere, e un om norocos. Pentru restul, există MasterCard. Să-şi cumpere romane de dragoste.

Domnul Costel Tănase era norocos din acest punct de vedere. Postul lui de ofiţer al serviciilor secrete era departe de ceea ce-şi imaginau naivii şi fanii lui Roger Moore că ar însemna această slujbă: urmăriri spectaculoase cu maşini de lux, fotomodele blonde cu dimensiuni perfecte, dornice să pună cât mai repede buzele pe tine şi cazinouri îmbibate de fine spirits. Mă rog, poate existau agenţi a căror viaţă aducea puţintel cu filmele cu spioni; dar a domnului Costel Tănase presupune să-şi petreacă tura de opt ore într-un birou minuscul, prăfuit, să bea o cafea proastă făcută la un expresor vechi, şi să monitorizeze telefoanele mai multor persoane însemnate.

Dar domnului Costel Tănase îi convenea postul. Când ai nevastă teroristă, greu de minţit, şi doi băieţi liceeni, preferi să nu te avânţi prea departe în ghearele aventurii, că altminteri, rişti să dormi pe preş. De aceea, se mulţumea să savureze la telefon certuri, scandaluri, ameninţări, şantaje, negocieri dure şi… ocazional, tandreţuri interzise.

Ca de exemplu, azi. Abia îşi turnase prima ceaşcă de cafea, cu căştile pe urechi, când auzi acel click bine cunoscut: subiectul răspunsese la telefon. Vocea lui manierată, dar puţin cam prea subţire pentru ceea ce considera domnul Costel Tănase că ar trebui să fie o voce de om politic, răsună într-o formulă politicoasă de salut expectativ. Şi atunci, se auzi riposta ei. O voce dulce, ca de catifea:

„Pisoiaş, de ce nu mă mai iubeşti?”

Domnul Costel Tănase ciuli brusc urechile. Vocea aceea senzuală îi făcuse şi lui să vibreze coarda sensibilă, deşi el depăşise cu mult vârsta şi gabaritul de pisoiaş. Nu putea fi considerat acum decât cotoşman, cu indulgenţă.

„Eu… Dragă Andreea, te rog frumos. Nu ştiu ce…”

„Ce nu ştii, pisoiaş?” îl întrerupse ea pe un ton blând-mustrător, care nu-şi pierdu nici măcar un strop din timbrul ăla irezistibil, provocator. „În ultima vreme, am impresia că ai cam uitat de mine.”

„Am fost ocupat, înţelege-mă. Pur şi simplu, muncesc de dimineaţa până seara.”

„Hai, pisoiaş”, toarse ea, „ai fost tu ocupat şi înainte, dar găseai mereu timp să treci pe la mine… Pe la o cafeluţă cu multă, multă frişcă. Ce s-a întâmplat? Unde a dispărut chimia dintre noi?”

Chimia nu părea să fi dispărut, dimpotrivă. Era atât de intensă, încât îi afecta în sens ascendent şi anatomia domnului Costel Tănase, care află astfel, cu agreabilă stupoare, că încă se mai poate numi bărbat, cel puţin telefonic.

„Andreea, termină! Sunt un om care munceşte de dimineaţa până seara, habar n-ai ce înseamnă să fii ministru în perioada asta de criză atroce şi degringoladă majoră…”

„Dar şi sufletul meu e într-o criză atroce şi o degringoladă majoră, pisoiaşul meu cu limbuţă aspră, şopti ea cu o melancolie învăluită în dorinţă. Eu sunt o femeie pasională şi fidelă, sunt dependentă de tine. Voi, bărbaţii, vă duceţi la prostituate dacă n-o aveţi lângă voi pe femeia iubită. Dar eu ce mă fac, pisoiaş? Nimeni nu are mâini mai tandre şi atingeri mai delicate ca ale tale… nimeni nu ştie să-mi morfolească lobii urechii şi sfârcurile aşa cum o faci tu…”

„Ha… stai puţin, Andreea”, se auzi vocea tânărului politician, acţionând ca un duş rece asupra imaginaţiei domnului Costel Tănase, „eu trebuie să intru acum într-o şedinţă şi nu mă pot gândi la chestiile astea”.

Prostu’ dracului! bombăni Costel în gând.

„Tu mereu eşti în şedinţă, pisoiaş. Când nu eşti în şedinţă, lucrezi la proiecte de legi. Când nu faci nici asta, eşti în întâlniri de afaceri. Iar când nu faci nici asta, ai treabă şi punct. Şi eu sunt o treabă pe care o ai, pisoiaş. Pe mine când mă rezolvi?”

Întrebarea asta atât de neruşinată în perversiunea ei îl lăsă perplex pe domnul Tănase. Mai-mai să intervină pe fir, să se ofere voluntar să o rezolve el pe domnişoară. Dar zisese că e şi fidelă, nu doar pasională; deci n-ar fi avut nici un rost.

„Hai, te rog, Andreea, potoleşte-te”, insistă politicianul. Dar vocea ei dulce, suavă, pe strecură peste a lui.

„Pisoiaş, să ştii că mă mângâi noapte de noapte cu gândul la tine. Îmi imaginez că e mâna ta cea care-mi zgândăre păsărica, dar nu e acelaşi lucru. Ai degetele alea atât de lungi, de iuţi, de jucăuşe. Uite, mă înfierbânt şi acum când mă gândesc.”

Nu numai tu, îşi zise în gând domnul Costel.

„Draga mea, te rog, nu mă pune să mă duc aşa la şedinţă”, imploră politicianul. Uimitor! Autoritatea lăsase loc rugăminţii.

„Atunci, te rog să ţii şi tu cont că eu am aici o păsărică flămândă şi e datoria ta s-o hrăneşti, păpuşel”, murmură dulce vocea feminină. „Te rog, vino în seara asta să facem dragoste. Vreau atât de mult să te simt în mine.”

Domnul Costel Tănase simţi că nu mai suportă. Lăsă căştile pe masă şi se ridică să se ducă la baie, să se elibereze rapid de presiunea pulsatilă care-i apăsa fermoarul de la pantaloni, când, brusc, mobilul începu să sune. Se uită pe ecran. Era nevastă-sa. Simţi că întreg universul interior i se pleoşteşte subit.

„Da, dragă”, răspunse el.

„Costeleee, să nu uiţi să cumperi macaroane, ceapă şi şuncă dă porc când vii acasă, da? Da’ să fie d-aia grasă, mai dăgrabă Kaiser, m-ai înţeles?”

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s