O întrebare – un răspuns

Mă întreabă o prietenă de ce am acordat atenţie prostului din discuţia precedentă, într-atât încât să-i dedic un articol.

Răspunsul e simplu: dacă genul ăsta de prost ar fi caz izolat, chiar nu m-ar interesa. I-aş da delete, ban, block, eventual o căruţă de înjurături dacă devine excesiv de pisălog, şi cam asta ar fi.

Problema e că genul ăsta de prost e emblematic, frecvent întâlnit şi extrem de iritant. Există o serie de bărbătuşi jenanţi care bântuie wallul fiecărei persoane care are o activitate cât de cât publică. Îi numim în continuare BJ.

BJ are impresia că orice persoană pe care pune el ochii, dacă întâmplător e cu cromozomi identici, îi datorează atenţie de natură sexuală, dacă el, în minţişoara lui îmbâcsită de tupeu, decide acest lucru.

Şi BJ începe o relaţie imaginară cu tine. Te complimentează în exces şi complet anapoda, cu o familiaritate halucinantă, de parcă abia ce v-aţi fi desprins dintr-o partidă sexuală în trei reprize şi pe tine te-a pălit amnezia, apoi când vede că nu funcţionează, trece la etapa a doua, insultatul penibil.

De ce e iritant lucrul ăsta? Pentru că tu nu ai nici o treabă cu plăsmuirile minţişoarei lui BJ: Tu îţi scrii textele tale, încerci să-ţi construieşti proiectele tale, şi în mod ideal, speri ca cititorul normal să vadă ingeniozitatea acestor construcţii şi să o guste, să râdă unde e de râs, să plângă unde e de plâns, să ofteze unde e de oftat şi etc. Comentariile pline de „uite-nişte-penis-să-vezi-ce-bine-funcţionează” ale bărbătuşilor jenanţi nu constituie decât un balast inutil, care nu interesează pe nimeni. Nici pe mine, nici pe restul lumii.

Apoi, ofticat de refuz, BJ începe să împroaşte venin. În minţişoara lui profund cretină, tu ÎI DATORAI atenţie. El nu o cerşea, lui i se cuvenea. Pentru simplul fapt că aşa a decis creieraşul lui mic, uscat, înghesuit în colţurile unui cap insuportabil de pătrat.

Pentru orice artist indie, e destul de greu în sine să-şi transpună proiectele în realitate. Tonele de frustrări (da, frustrări, pentru că ălora le LIPSEŞTE VIZIBIL CEVA, şi anume sexul) ale diverşilor BJ care se oploşesc pe paginile noastre de pe reţelele de socializare sunt ultimul lucru de care avem nevoie.

În plus, tu adeseori testezi chestii pe publicul tău şi vrei feedback corect. Printre oamenii care-ţi spun obiectiv şi frumos o părere, intervin BJ, tot cu un comment de tip „uite-nişte-penis-să-vezi-ce-bine-funcţionează”. Pe cine interesează??

Hai să fie clar o dată pentru totdeauna: n-am dat anunţ matrimonial nicăieri. Nu am datoria de a corespunde fanteziilor nimănui. Nu am de ce să îndur oftică legată de faptul că n-am corespuns unor dorinţe de care nu-mi pasă.

Şi nu în ultimul rând, stimate cititor bărbătuş jenant,

citeşte-o pe asta şi încearcă s-o procesezi. Ca să n-o repet eu zilnic.

Priorităţile tale te privesc strict pe tine şi nu ai de ce să încerci să le impui asupra unui om care nu are nici un angajament faţă de tine. Omul care nu ţi-a promis nimic nu-ţi datorează nimic. 

 

3 gânduri despre „O întrebare – un răspuns

  1. Se numeste narcissistic personality disorder si unul din 5 oameni (asa spun specialistii cica) se confrunta cu asa ceva. Vad oamenii ca simple obiecte care exista pentru propria gratificare si pleaca de la premisa asta in orice interactiune.
    Hai ca e misto blogul tau
    Keep up the good work!

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s