Pamfletul: Categorii de comentaci

Scrii un pamflet. Destul de sec, la obiect, expui fără multe înflorituri de ce un demers artistic al cuiva a luat-o pe un traseu atât de greşit, încât pare propria sa parodie. Şi vin reacţiile. Astea îţi oferă un tablou nespus de amuzant al umanităţii.

 

A) Răsculaţii de la 1907 

Dacă autorul pe care l-ai contestat literar e o prezenţă publică de tipul familiei Kardashian, adică îşi răzuieşte călcâiele şi-şi face unghiile în văzul cititorimii, relaţia cu publicul, după cum am punctat, e una de tip Mimi coafeza şi clientela ei. Nimeni nu comentează literatură, toată lumea comentează despre copii, sex gospodăresc, ce-ai mai gătit azi, detergenţi, şedinţa cu părinţii, etc. Şi, la fel, furia e populistă, imună la argumente artistice şi bine înarmată cu furci şi topoare. Nici o şansă să comunici raţional. Ţi se explică că eşti urâtă (ok, nu despre look era textul), că eşti scorpie (ok, nu despre bunătatea inimii era textul), şi că eşti hateriţă. (Nici măcar. Un text de hater e un text nenuanţat, care dă în om ca-n sacul de box. Textul meu era mai mult pe realism psihologic, dacă e să fim sinceri. Admitea chiar începuturile decente ale unei chestii care s-a transformat între timp în ceva absolut odios pentru văzul uman. Şi vorbea strict despre devierea unui mod de a scrie. Dar pas de le explică răsculaţilor de la 1907 chestia asta. „Huooooo! Nu te baj’ tu, făh, în bucătăria noastră, unde tocmai ne suflecam mânecile şi tocam ceapa pentru ciorbă, în timp ce ne ştergeam sudoarea de mânecă, să ne zici de cultul personalităţii.”

 

B) Agenţii CIA sub acoperire 

„Sal.

Felicitări pt. sinceritate.

Eu îi dau un com. de aprobare aşa, să nu se prindă, dar eşti f. tare. Cea mai cool. Zi-le tot aşa, că le zici bine.”

Şi ce rost are să joci mascarada asta?

„Băi, nu te pui cu toţi proştii ăia, n-ai văzut ce are pe wall?”

Dar gen să taci pur şi simplu nu poţi? Că pe mine nu mă interesează aprobarea, dacă nu e sinceră. Nu mă interesează temenelele de complezenţă.

 

C) SRI 

„Te feliciiit. În sfârşit. Cineva i-a ziiiis. Eşti betooon. Yeees. Daaaa. Nu te superi că nu-ţi dau like, dar nu vreau unfriend, că o mai citesc şi eu.”

Păi şi de ce mă mai feliciţi?

„Ca să ştii că sunt de acord cu tine. Dar nu vreau unfriend.”

Mişto armă unfriend-ul ăsta, dacă-l fluturi ameninţător deasupra capului. Lumea începe brusc să dea like la pagină, să cumpere cartea, se mobilizează în interesul tău. Şi mă imaginez eu ameninţând pe cineva cu unfriend pe criterii ridicole de genul ăsta. Probabil că m-aş simţi ultimul jeg uman. Dar uite că, la oamenii fără sânge-n conducte, funcţionează de minune.

 

D) Brigada Diverse 

„Bine că ai desfiinţat-o pe femeia asta mizerabilă, care face şi care drege, şi care a făcut şi a dres! Habar n-ai ce mi-a făcut. Era acum zece ani…”

Ia o pauză. Nu mă interesează bârfe. Eu scriu despre literatură.

„Da, mă, dar acum zece ani…”

Frate, ce n-ai înţeles? Mă doare-n pix ce fac privat oamenii pe care-i analizez strict prin prisma a ce scriu.

„A, nasol. Credeam că eşti serioasă. Ţi-ar fi ieşit un text infinit mai bun decât ăla de azi.”

 

E) Avocaţii din oficiu. 

Sunt oamenii din propria ta listă de facebook care se simt răniţi profund de duritatea pamfletului. Chit că nu-i vizează şi că n-are nici o treabă cu ei. Dar se gândesc ei aşa cât de dureros trebuie să fie să se ia cineva aşa de om, chiar dacă tu explici destul de clar că ţi-e dubios să vezi un om pe stradă şi să ştii ce culoare au chiloţii de pe el şi în ce parte a fundului are coşurile, doar pentru că cinci consumatori de egoproză din lista ta, suferind încă de dispariţia prematură a lui Tony Poptămaş, i-au dat share.

Şi avocaţii din oficiu încep să-ţi explice că nu e lucru frumos. Că oricum ar scrie cineva, trebuie să fim înţelegători şi blânzi cu semenii noştri. Că viaţa e scurtă şi trebuie trăită paşnic. Că sufletul contează. Că blabla.

Frate, dacă sufletul contează şi toţi trebuie să fim paşnici unii cu alţii, cum recompensăm autorii care chiar te ţin legat de volum până îl termini? Sau e irelevant că un om scrie o carte cu care stai patru ore, în metrou, în ploaie şi în budă, iar unul o libidinoşenie intoxicantă, care îţi ucide ficatul?

Dacă un iaurt e delicios, iar altul îţi displace, e dreptul tău să scrii că iaurtul unu ţi-a mângâiat bolta palatină, iar iaurtul doi ţi-a transformat stomacul în vulcanul Etna?  Şi dacă nu e, că sar de cur în sus răsculaţii de la 1907, care mai e rostul criticii? Hai să ne aprobăm toţi cu toţi, într-o dulce comuniune, şi gata. Partidul Comunist Român.

 

F) Ăia care chiar comentează la obiect. 

Pe mine nu mă interesează să fiţi de acord cu mine. Nu dau unfriend pe criterii de dezaprobare, aşa cum nu dau unfriend pe criterii de „dă-mi like la pagină, boule”. Cred mult în libertatea de opţiune fiinţei umane. Dau unfriend cel mult pe criterii de pisălogeală. Când nu îmi dai UN comentariu de dezaprobare, hai, două, ci douăzeci, şi faci un act de sfidare din a sta proţăpit pe pagina mea de Facebook.

În fond, poate să vă placă la nebunie colecţia de amigdale, polipi nazali şi unghii de la picioare a omului. E dreptul vostru. Toată media s-a tabloidizat şi s-a reality-izat, de ce nu şi literatura?

Dar fie că sunt pro sau contra, ăia care comentează la obiect sunt cumplit de puţini. Şi abia asta e deprimant. E semnul că degeaba criticaţi generaţia tânără că nu ştie Eminescu la bac. Sunteţi la fel de inapţi să citiţi în limba română şi să desprindeţi ideea principală dintr-un text ca şi copiii voştri. Se vede că voi i-aţi făcut.

 

 

 

17 gânduri despre „Pamfletul: Categorii de comentaci

  1. Este considerat ca si atac la persoana. Nu de toti. Au mai fost cazuri, chiar recent (http://cudi.ro/2014/06/04/totusi-pricep/). Concluzia mea ? Ca nu se mai poate afirma ca un text e prost fara riscul a avea „comunitatea” pe varful crestetului. Se asociaza textul cu persoana (legatura exista dar nu „aceea”). In general se prefera „nu-ti place ? fa-te ca nu vezi” (hmmm, nu stiu de ce ma duce cu gandul la epoca de aur ?). In fine, noi sa fim sanatosi ca vine vara !

    • de când este pamfletul considerat ca atac la persoană (nu „ca și atac”)? Caragiale a făcut asta; și mai sunt și alții, dar nu îi cunosc eu. pamfletul reprezintă o metodă de critică (v. și sitcomurile sau, mai degrabă, parodiile/pamfletele după anumite opere artistice), fie că vorbim de politic, de social, de artistic sau chiar caracterologic.

      cine ia pamfletul drept atac la persoană nu e inapt, e inept.

        • ce să facem. luăm apărarea limbei române și a altor cestiuni de genul acesta. încercăm să fim ludici. e central uneori.

          🙂

        • adică – pentru a fi înțeles – jocurile de cuvinte mi se par faine atâta timp cât zic ceva; mai ales când văd ca și-uri și alte alea puse de-aiurea. în rest, citesc și mă amuz. mă amuz și citesc. 😀

        • Sa traiti, am inteles, imi pare bine sa constat ca avem analisti atat de profinzi la orice colt. Imi retrag si si-ul si tot restul, imi scuzati interventia analfabeta. Toata „alea” bune.

        • ok , nici o problema. am gresit asta-i adevarul ma gandeam eu ca se va intampla odata. Oricum, m-a inspirat „Si-ul” cu pricina.

  2. departe de punk, a propos de punk.
    trebuia să te naști în 60, când revolta argumentată, originalitatea și critica erau un rău necesar și nimeni nu lua agresivitatea – ad hominem. acum, cu o părere legală inflamezi toți revoluționarii floricelelor.

  3. Ha ! Ha ! Tocmai incepusem sa citesc alte articole de pe blogul tau, (simtindu-ma realmente vinovat ca nu facusem asta inainte sa public in mod impulsiv comentariile prost alcatuite plus needitate pt typo si alte erori gramaticale sub articolul critic politic despre „petronelita”), si dorisem sa scriu ca mi-a placut articolul despre Femeia posaca, chiar daca eu nu remarcasem vreodata acea posaceala ca fiind la un grad neobisnuit de ridicat, insa eu, avand si ADHD, de obicei nu remarc diverse detalii daca ce e in jur mi se pare totusi in general asa in mare o aglomeratie urbana comuna, si as deveni hipervigilent doar daca as constata dezordini aglomerate stradale neobisnuite, palcuri care gesticuleaza in mod agresiv, lipsa elementului politiei comunitare cat de cat vizibile in jur, etc, dar astea nu se prea vad de obicei prin
    sectorul 2 Bucuresti cu care sunt eu mai
    familiar in Romania) , insa devenit prudent acuma, am zis sa mai citesc inca un articol, si am dat si peste asta, care m-a facut sa rad pt ca m-am recunoscut (partial desigur) descris in categoria „agentului CIA sub acoperire” (si un pic si a „avocatului”, mai ales al tolerantei, ordinii si linistii sufletelor publice, mai ales alea poate mai vulnerabile, de gen copii mici, lauze, pensionari, persoane cu PTSD, diversi minoritari care inca nu ptea au parte de promo optim de protectie, de ex pers transgender, etc)…si efectiv m-am simtit flatat ! Pt ca rar mi
    se intampla ca un observator social sa ma bage pe mine in seama (asa la nivel de categorie), sunt mult mai obisnuit cu a fi ignorat ca un ins inofensiv pasnic oarecare sau, daca e sa fiu (rar) selectat ca esantion cultural, de obicei categorisit in mod eronat, dar in orice caz nu numai in Romania sau numai in mediu urban. De ex in Ro totusi am fost similar flatat de a fi partial (relativ) corect
    descris, (chiar daca cf altor nomenclaturi decat cea propusa de tine), de catre un preot o data, si alta data de catre un cioban din reg
    Fagaras…si efectiv astea reprezinta memorii placute pt mine.. (normal, daca m-am simtit flatat plus mandru in acelasi timp de spiritul de observatie al acelor semeni)…eu, fiind functionar, nu sunt de loc total anti-clasificari,
    (anti-categorisiri, anti-nomenclaturi, anti-
    etichetari…zic mai multe sinonime, chiar si
    imperfecte pt a evita erorile de traducere
    deoarece ne exprimam totusi intr-un mediu
    chiar eterogen cultural plus ma exprim eu in lb romana despre chestii re care realmente nu am exercitiul de a gandi in lb romana), desi
    desigur sunt oarecum familiar cu potentialele riscuri ale unor clasificari eronate plus re
    importanta mentinerii unei tinute etice
    deosebit de formal riguroase (poate chiar si in literatura de tip satira sociala…desi asta e poate discutabil) in caz ca ne angajam
    vreodata in acest soi de activitate, mai ales in
    mass-media. Insa desigur ca e vorba si de avantajele vizibilitatii, mai ales pt marginali sau minoritari, pt ca ajuta via desenzitivizare la cresterea gradului de familiaritate, deci si toleranta. Adica per total, am avut sentimente placute re articolul tau si imi pare bine ca exista si el scris in public in lb romana. In plus, acum nu ma mai simt nici anxios, nici vinovat, si pot sa trec mai departe sa scriu sau sa reflectez linistit la preocuparile mele sau ideile mele fixe personale. Iti urez succes in cariera
    jurnalistica si de scriitor de expresie de lb
    romana, care, dupa parerea mea, este mai bogata si mai vie, si datorita activitatii tale, nu numai celei a scriitoarei Petronela Rotar, dar si a altor scriitori si jurnalisti contemporani talentati, fie la nivel profesionist, fie unii chiar la nivel amator. (Eu citesc si comentez mai mult pe bloguri de amatori pt ca nu are de ce sa ma intereseze in mod particular sa comentez pe blogurile unor oameni clar profesionisti, plus nu am vocabularul adecvat necesar la acest nivel…rar, se poate intampla sa ma ingrijoreze ceva re profesionisti si ma simt obligat sa zic ceva, desi de cele mai multe ori imi dau seama ca nu a avut rost, sau ca fusese o greseala de intelegere/de
    traducere din cauza vocabularului meu relativ limitat re literatura si arte in general…si nu numai ele..dar in general nu ma pricep la perspectivele astea antropologic culturale si preocuparile mele/ideile mele fixe se indreapta mai mult re probleme de etica generala a educatorilor publici si a gradului optim de cenzura legat de diverse profesii, dar la modul ff vag si general, in nici un caz cu vreun grad de cunostinte mai profund decat un eventual sistem de rating de filme gen MPPA, (alea gen PG, R, etc), si pt distractie uneori si ratingurile conferite filmelor de catre Conferinta Episcopilor Catolici… (desi nu sunt oficial afiliat acestei denominatii insa sunt din copilarie/adolescenta fan al programelor de istorie a artelor plastice prezentate de Sister Wendy)

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s