Un maestru al glumelor porcoase

Umorul e o chestie simplă. Cu cât poanta vine mai natural, cu atât hohotul de râs e mai răsunător şi mai copios.

Unul dintre oamenii care ştiau asta a fost Caragiale. Omul era un geniu al umorului. Nu trebuia să se scarpine pe după creştet, dacă voia să creeze un context ilar. În schimb, subtilitatea cu care-şi făcea glumele are darul de a demasca lipsa crasă a umorului în oponent aşa cum usturoiul dă de gol vampirul.

Un text în revista Cultura analizează schiţa lui Caragiale, High life. E vorba de Turturel, un cronicar de petreceri din provincie, siropos şi vag homosexual, care scrie texte doldora de figuri de stil despre cum crapă-n ei bogaţii locului.

Textul:

„…Dopurile pocnesc, pare c-am fi la un atac de tiraliori, care nu sparie deloc pe bravii convivi… Şampania curge-n valuri. Doamna Athenaïs dă semnalul şi aici; ridicând în sus cupa plină de delicii, ca divina Hebe, atinge de buzele răci buzele sale calde, cu acea delicateţă poetică cu care fluturelul atinge caliciul unui miosotis…

… Dar muzica ne cheamă. Trăiască valsul! Doamna Athenaïs Grégorashko, infatigabila silfidă…”

Şi aici comite „o îngrozitoare greşeală de tipar”, drept care şi-o ia masiv pe cocoaşă.

Nu trebuie să fii expert lingvist să te prinzi cam cum s-ar alcătui poanta, cât de simplă şi evident porcoasă poate fi. De la prima lectură, „caliciul” mi-a sunat dubioşel şi s-a autocitit „cariciul” cu tot râsul de rigoare.

Acum, prin prisma acestei simplităţi, admiraţi cu câtă frenezie se lansează intelectualii români în analize nesfârşite, cum storc textul de orice urmă de umor şi-i caută tot soiul de explicaţii trase de păr şi forţate în ultimul hal. E o altă formă de comedie. Se intitulează „Avortaţii umorului”.

Iată.

9 gânduri despre „Un maestru al glumelor porcoase

    • Psst… omul nostru cu mustaţă putea să fi avut în vedere cariciul dacă: 1 – în vremea lui s-ar fi vorbit acelaşi argou ca în zilele noastre şi 2 – dacă ar fi comis greşeala de tipar imediat ce dama bine atinge cariciul sau caliciul.

      Doar că el a comis greşeala de tipar cu infatigabila sifilidă (motiv pentru care ar fi trebuit să se trateze cu nişte mercur şi arsenic după obiceiul vremii, ca bunul său prieten Mişu Eminescu).

  1. Ca să ieşim din pedanterie, vă anunţ că am rezolvat intuitiv enigma la prima lectură, probabil în jur de 15 ani, a textului. Am bănuit din prima că e sifilidă.
    E în spiritul epocii şi al lui Caragiale. E interesantă şi argumentată şi varianta sirfidă, nu mă gândisem la ea.
    Nu ţin minte niciun cuvânt ţigănesc folosit de Caragiale, care nu se zgârcea la importuri din orice alte limbi. Şi derivaţia carici, de la kar, cred că e mai recentă. Ar fi fost totşi foarte plauzibil, dacă “o îngrozitoare greşeală de tipar” venea după caliciul, dar aşa, parcă tot în sifilis ne e nădejdea.

    • Cum nu le folosea, bre? V-aţi oligofrenit toţi, sau ce-aveţi? Ai citit două loturi sau dă dămult, mai dă dămult.

      Sunteţi varză. Atât de varză încât ar trebui să vă bage la murat cineva, să fiţi buni de sarmale la iarnă.

      • Hai să lungim pelteaua:
        Dacă nu considerăm belete, borţoasă sau haoleu ca fiind în ţigăneşte, rămâne fragmentul ăsta: „strigă tare către baba din săliţă în ţigăneşte: „Săi, că se sfarojesc prunele de tot!”
        – Ce ai spus pe ţigăneşte? urlă d. Lefter.”
        Curios este că, deşi nu ştiu limba, l-am înţeles integral.
        Bate tu cu unghia într-un cuvânt ţigănesc în toată opera lui C şi intru singur la saramură.

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s