Yo, Luc!

Îmi place perioada prin care trece în ultima vreme Luc Besson. Am râs cu lacrimi de Three Days to Kill, iar azi am savurat intens Brick Mansions. 

Se vede de la o poştă că Besson n-a fost în viaţa lui într-un ghetou. Viaţa de ghetou, cum o descrie el în scenariul ăla, e la fel de SF ca şi cum m-aş apuca eu să descriu, fără să mă documentez, traiul unei familii de eschimoşi. Dar ceea ce-i lipseşte în realism şi se completează cu clişeu e înlocuit cu succes de un umor de situaţie cum nu vezi decât în comediile foarte bune. Cele care nu îţi punctează ostentativ, din cinci în cinci minute, cât de hazlii sunt ele.

Ca şi Killing Them Softly, ca şi o serie de alte filme care ating în treacăt teme politice, Brick Mansions vorbeşte despre luptă de clasă din ce în ce mai nemiloasă şi mai brutală, respectiv despre o neîncredere din ce în ce mai mare a cetăţeanului de rând în autorităţi. Aici, Luc a nimerit notele juste, pentru că astea două sunt universal valabile, atât în Europa, cât şi în State. Ca să nu vorbim de America Latină.

Brick Mansions e un fel de Ferentari al Detroitului, dar unul cu drogaţi care arată incredibil de bine şi-s toţi experţi în arte marţiale. Datorită politicii absolut necruţătoare cu sufletul omului sărman, cartierul a fost înconjurat de ziduri, permanent păzit de poliţie să nu iasă nimeni, iar autorităţile şi-au retras din zonă toate instituţiile: de la şcoli la circa de poliţie. Şi totuşi, din bunătatea inimii lor, n-au tăiat şi alimentarea cu apă, respectiv salubritatea. Străzile-s halucinant de curate pentru o zonă rămasă de izbelişte, iar Lino, un soi de haiduc al lumii interlope, care fură droguri de la şmecheri sus-puşi şi le varsă în cadă, să nu pună picior de om nasul pe ele, le trimite pe ţeavă cu ajutorul apei curente.

Despre droguri şi drogaţi se vorbeşte tot filmul; ciudat că nu-i vezi câtuşi de puţin pe străzi. Nu-i vezi căzuţi în letargie pe bănci şi trotuare, nu-i vezi agitându-se, nu vezi nimic. OK, eu am stat cu chirie şi în Rahova, şi pe Răcari în Dristor, aşa că poveştile mele cu lorzi şi peoni ai drogurilor ar arăta oarecum diferit.

Legat de Paul Walker şi de moartea lui în accident: cred că Luc Besson a fost profet preţ de câteva pagini. Bunicul lui din film îi zice ceva de genul: O să mori, dacă o ţii tot aşa! „Tot aşa” însemnând mult caft cu oameni neprietenoşi şi – aţi ghicit – condus neregulamentar cu depăşire de viteză.

Aş vrea să-mi scrie Luc Besson un scenariu despre cum mă îmbogăţesc peste noapte şi îmi petrec restul vieţii scriind proiecte care-mi plac, într-un ritm confortabil. Mulţumesc.

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s