Se poate amendă pentru abandon? Vă rog?

De câte ori văd un anunţ cu „căţeluşi părăsiţi într-o pungă, în tomberon”, „căţel învârtindu-se bezmetic printre maşini”, „pisică prietenoasă găsită pe stradă, curată, miorlăind sinistru” sau „proaspătă mămică azvârlită în drum cu patru puiuţi mici”, ura mea pentru omenire mai creşte puţin. 

Un animal protejat, crescut în casă, e complet fără apărare pe drum.  Se mai adaugă şi trauma emoţională. Ştiu, voi, incapabili de vreo emoţie pe bune, nu ştiţi cum e aia. Dar animalul ăla vă chiar iubea. Şi azvârlirea pe drum e o sfidare, o batjocură la adresa încrederii lui. 

Un pui mic, abandonat în cutia de pantofi, e sortit unei morţi oribile, lente, nemeritate. Doar pentru că nişte imbecili siniştri nu înţeleg importanţa sterilizării. 

Dar cel mai oribil mi se pare să abandonezi o căţea sau o mâţă cu pui. Sunt în punctul ăla fragil de după naştere, helăăău. Organismul lor tocmai a făcut un efort uriaş să furnizeze elemente vitale, nişte luni, micilor fiinţe care se dezvoltau pe interior. Asta tot pentru că tu, boul, ai omis să sterilizezi animalul. Şi, în momentul în care ar avea nevoie de cea mai multă îngrijire, tu, boul, le arunci pe stradă. 

În momentele astea îmi doresc să existe în iad un cazan special cu smoală de 50% mai neagră şi mai corozivă pentru genul de om care aruncă animale-n drum. Dar până atunci, dragi organe de stat, vă implor, inventaţi o amendă special pentru asta. Una usturătoare, dureroasă. Eventual un rinichi sau ceva. Măcar să ajungă la un om decent care, poate, îl merită. 

11 gânduri despre „Se poate amendă pentru abandon? Vă rog?

  1. spre informare (DESPRE PROPRII COPII )
    Art. 378. – (1) Săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere, a uneia dintre următoarele fapte:
    a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau morale;
    se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
    Art. 202- (2) Vătămarea fătului, în timpul naşterii, care a cauzat ulterior copilului o vătămare corporală, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani, iar dacă a avut ca urmare moartea copilului pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
    CE SANSE CREZI CA SUNT? Pentru o pisica cat sa prevada? amenda 3 lei si interzicerea dreptului de a circula o luna cu metroul!

  2. Cat de pocit o fi sufletul astora de isi abandoneaza animale? Eu inteleg asa: ca daca nu-ti plac, nu le iei in casa si gata. Dar astia la un moment dat au vrut animalul respectiv, l-au ingrijit. Cum dracu’ sa ai inima sa-l scoti in strada?

  3. Chiar nu realizam ca traim intr-o lume care si-a abandonat calitatea de OM ?!
    Ne mai mira insensibilitatea fata de „fratii” nostri intr-u animalitate?
    Avem vreo nadejde ca s-ar putea indrepta aceasta situatie doar prin lamentari?
    Daca avem alte raspunsuri la intrebarile retorice, altele decat cele incluse in text, suntem extraterestri.

  4. Lege pentru modificarea si completarea Legii nr. 205 din 26 mai 2004 privind protecţia animalelor
    M.Of. nr. 29/ 15.01.2008

    Art 6 (2) În sensul prezentei legi, prin cruzime faţă de animale se înţelege:
    a) omorârea animalelor cu intentie;
    b) practicarea tirului pe animale domestice sau captive;
    c) organizarea de lupte între animale sau cu animale;
    d) folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea;
    e) folosirea de animale pentru expoziţii, spectacole,publicitate, realizare de filme si în scopuri asemănătoare, dacă aceste activităţi le provoacă suferinţe fizice şi psihice, afecţiuni sau răniri;
    f) abandonarea si/ sau alungarea unui animal a cărui existenţă depinde de îngrijirea omului;
    g) adiministrarea de substante destinate stimularii capacitatilor fizice ale animalelor in timpul competitilor sportive, sub forma dopajului;
    h) maltratarea si schingiuirea animalelor;
    i) interventiile chirurgicale destinate modificarii aspectului unui animal sau altor scopuri necurative cum ar fi codomia, cuparea urechilor, sectionarea corzilor vocale, ablatia ghearelor, coltilotul ciocului si dintilor;
    j) provocarea de suferinte fizice si psihice prin orice mijloace;
    k) despartirea puilor de mama pana la varsta de minimum opt saptamani de viata;
    l) capturarea animalelor prin alte metode decat cele prevazute de lege;
    m) folosirea armelor cu tranchilizant in alte situatii decat pentru imobilizarea animalelor
    Art. 6’ Abandonul consta in lasarea unui animal aflat in proprietatea si ingrijirea omului, pe domeniul public, fara hrana, adapost si tratament medical.
    ….
    Art 23
    …. (1’) Constituie infractiuni urmatoarele fapte:
    ….
    c) Faptele prevazute la art. 6;
    ….
    (3) Infractiunile prevazute la alin (1’) se sanctioneaza dupa cum urmeaza:

    c) cele de le lit c) cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda penala de la 1.000 lei la 10.000 si confiscarea animalelor;

    Deci lege avem de vreo 6 ani. Degeaba.

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s