Tărie şi slăbiciune

Stau şi mă întreb într-o doară de ce nu se bucură cu adevărat profesorii de liceu de potenţialul spiritual şi intelectual al materialului uman cu care lucrează. De ce mulţi dintre ei îşi tratează elevii doar ca pe nişte vite de povară care trebuie ţinute la respect şi obligate să reproducă papagaliceşte materia, şi nu ca pe nişte spirite de sine stătătoare, în care, dacă ai răbdare, poţi stârni apetitul pentru originalitate şi un licăr de gândire cu propriul cap. Iar după ce declanşezi asta, aceiaşi copii te surprind – ei pe tine! – prin puncte de vedere neaşteptate şi poţi avea discuţii care să te pună pe gânduri.

Azi, la CinemAddicts, unde am proiectat La moara cu noroc a lui Victor Iliu, un băiat a izbucnit cu vehemenţă: „Povestea e foarte bună, dar pensonajele îmi displac, pentru că sunt foarte slabe.” Că Ghiţă e slab, pentru că îi cade în plasă lui Lică Sămădăul, că Ana e slabă, că se vede că e tentată să calce strâmb, că poteraşul Pintea e slab, că nu acţionează, iar Lică Sămădăul e slab, că se ghidează după un set de valori greşite.

Şi l-am întrebat: „OK, o astfel de poveste foarte bună li se putea întâmpla unor personaje foarte tari?”

„Nu”, a zis altcineva.

„Prin urmare, tot şirul de peripeţii şi emoţii e rezultatul direct al slăbiciunilor acestor oameni?”

„E, la asta nu m-am gândit”, a recunoscut băiatul.

„Ce i se poate întâmpla unui om tare din toate punctele de vedere?”

„Să salveze pe alţii.”

„Păi salvarea e ceva ce li se întâmplă acelor „alţii”, care au nevoie de asta, pentru că sunt slabi. Ăla tare doar acţionează, dar lui nu i se întâmplă concret nimic.”

„Întreaga cinematografie şi literatură e o serie de lucruri care li se întâmplă unor oameni slabi”, a avut careva o revelaţie.

E o definiţie la care nu mă gândisem. Dar e foarte justă. Tăria noastră rezidă în slăbiciunile noastre. Ele ne fac vulnerabili şi ne duc în mrejele diverselor întâmplări. Ele generează povestibilul din vieţile noastre. Istoria oricărei arte e, de fapt, istoria tuturor defectelor noastre şi a tot ce s-a născut din ele.

 

Mulţumesc, elevi CinemAddicts, mi-aţi dat un nou credo.

15 gânduri despre „Tărie şi slăbiciune

  1. În schimb, se bucură unii de şcoală generală. Prin a şasea, am avut o profesoară de fizică, doamna Carniol se numea, care ne-a spus că ea nu va preda nicio lecţie, ne lasă pe noi să ne alegem şi să pregătim fiecare, opţional câte o lecţie în fiecare trimestru. O vom preda şi ne vom asculta colegii.
    Mi se pare că, în loc să recite cele vreo 60 de lecţii, ne-a dat o mare lecţie de viaţă.
    Am apreciat-ţo şi mai mult în anul următor, când a venit în locul ei una cu vocaţie de funcţionar la ghişeu.

  2. De unde sa gasim profesori tari, cand majoritatea elevilor, apoi a studentilor si, in fine, majoritatea populatiei este slaba ? Tu, pentru ca te percep nu tare, ci foarte tare, de ce nu te-ai facut profesoara ?. Ce sansa ash fi avut !!!!.

  3. Domle,observ ca cam multe femei comenteaza pe acest blog de la o vreme. Si-as vrea sa profit de ocazie,sa pun o intrebare distinselor doamne si domnisoare. E un mister pt mine. Domne, DE CE SUNT FEMEILE ATRASE SI AU FANTEZII CU MESERIASI. Adica instalatori,sudori,zidari, betonisti, faiantari, electricieni, zugravi,lacatusi-mecanici,sculeri-matriteri,tot felul de d-astia. De ce? Oare pt ca in subconstient,au impresia ca mesterul, meseriasul le ,,repara”, le ,,aranjeaza” ? :))

    • „Domne, DE CE SUNT FEMEILE ATRASE SI AU FANTEZII CU MESERIASI.”
      a). Daca ti s-a terminat rezerva de „semnul intrebarii”, pot sa-ti imprumut eu vreo cateva exemplare (pana iti reinnoiesti / reaprovizionezi stocul)…
      b), Au aceste fantezii cu barbatii cu care „se vad” in imprejurari.. (Hm!) „private”, imprejurari in care (in principiu) n-ar fi imposibil ca acele fantezii sa aiba posibilitatea (conditiile necesare) de a se indeplini. (CE fantezii vrei sa aiba cu..,. sa zicem vatmanul, in fata intregului vagon, sau cu un retor, in fata scenei / estradei inconjurate de public? Si te asigur eu ca nu are acele fantezii cu pantofarul / ceasornicarul caruia ii duce la atelier obiectul de reparat, ci cu meseriasii care (in mod normal dpdv profesional) „fac vizite la domiciliu” (ca doar n-o sa „scoata” individa parchetul ca sa-l duca la raschetat / lacuit).)

  4. Oare e un mit? Nu mai vorbesc de fanteziile cu puscariasi,pompieri. Sau chiar cu gunoieri. Aia care vin cu masina de gunoi,nu aia care cauta in gunoi. :)) Desi,cine stie,si aia cautatori poate sunt fantezia cuiva :)) Deci eu nu-mi bat joc,respect meseriile,orice meserie,doar sunt curios. A, si-am uitat! TAMPLARII :))

    • noua, femeilor, ne plac barbatii indemanatici, priceputi; despre meseriasi(tamplari,zidar, sudori etc ) ne imaginam ca stiu unde si cum sa puna mana )asa cum spui tu, sa ne repare, aranjeze)si in plus, reprezinta si virilitatea in forma ei bruta, simpla,lipsita de perversitatea la care se dedau intelectualii; femeile, majoritatea , urasc perversiunile insa se complac pentru ca sa nu para demodate sa u ca sa nu fie parasite de barbatul pervers! pompierii ne plac pentru ca sunt un fel de supermen ce ne salveaza de la un foc ca sa aprinda altul, al inimii(ha, ha), despre puscariasi, sincer, trebuie sa fii putin perversa ca sa visezi, cred ca e un cosmar cu violuri si chestii d-astea dure; ma gandesc ca femeile viseaza la foaméa de sex pe care trebuie sa o aiba un puscarias ce nu a mai vazut pasarea decat pe cer,de cativa ani ceva de genu’..

  5. Off-topic:
    a). Comentez pt prima oara aici (unde am ajuns urmand un link de pe https://www.facebook.com/?ref=tn_tnmn ) – bine v-am gasit, spor si succes! (Din pacate, „din cauza de” lipsa de timp / energie / rabdare, desi imi place, este probabil ca nu voi reveni (decat eventual accidental) – nu in viitorul imediat previzibil – cu exceptia acestui articol. (Ma straduiesc sa imi urmaresc interventiile.)
    b). Ma straduiesc sa comentez corect, pertinent, decent etc – dar am tendinta „sa lungesc pelteaua”, rezultand uneori comentarii… „kilometrice”. Daca deranjeaza, rog moderati (fie scurtati, fie respingeti) – aveti acceptul meu aprioric.

    On-topic: Intamplarea povestita este interesanta si veridica, DAR (cu referire la interpretare):

    „De ce mulţi dintre ei îşi tratează elevii […] să reproducă papagaliceşte materia, şi nu ca pe nişte spirite de sine stătătoare…”
    1. In primul rand, nu toti procedeaza astfel – in schimb toti „sunt bagati in aceeasi oala” si „judecati la comun”, suspectati (si „condamnati” „in bloc”, ca intreaga categorie profesionala) – atat de catre elevi cat si de catre parintii acestora si de catre oficialitati, ba (culmea ororii) pana si de publicul larg, care altfel / alteori (de obicei) e mai selectiv, evitand sa se ralieze unor asemenea opinii gresite „propovaduite” de „cei de sus”) – de rele intentii, in loc sa fie analizata performanta profesionala si etica a fiecaruia dintre ei (exact asa cum ne-am dori sa fim si noi analizati / apreciati).

    2. Fac asta profesorii care nu au „har”*, care nu sunt cu-adevarat dascali, ci doar niste functionari care isi indeplinesc indatoririle profesionale la minimul acceptat (pt ca sa-si castige venitul mizer din care se presupune ca ar trebui sa traiasca), intamplarea (sau concursurile de imprejurari) facand ca asta sa se petreaca in domeniul didactic.
    * Cei care AU „har” nu pot (cel putin nu pt elevii… „corespunzatori”, promitatori) sa se abtina – chiar eforturile daca nu le sunt recunoscute / recompensate corespunzator – de la a face asta chiar si „impotriva curentului”.

    3. Nici parintii, nici restul familiei (bunici, unchi / matusi etc) respectivilor elevi, nici prietenii mai maturi (ai elevilor si/sau ai familiei), nici oricine altcineva, nu are interdictie divina (ba nici macar scutit de medic nu e) sa inculce si apoi sa dezvolte in mintea si spiritul copilului / adolescentului / tanarului (viitor adult) spiritul de-sine-statator pe care il mentionezi (pe care acesta sa il manifeste ulterior inclusiv la scoala in fata cadrului didactic) – dar numai cadrele didactice sunt blamate ca nu o fac, desi nu le-o cere nimeni (nici macar parintii). (Ati vazut vreodata „fisa postului” unui cadru didactic? I se cer „de sus” o multime de „tampenii” – majoritatea inutile, pure hartogarii birocratice – dar NU are atribuita si aceasta cerinta…)

    „Istoria oricărei arte e, de fapt, istoria tuturor defectelor noastre…”
    ISTORIA e in general facuta (si scrisa) de catre cei tari, de invingatori, deci de obicei reflecta in general punctul de vedere al acestora. (Conform istoriei acceptate acum, maquisarzii francezi din al doilea razboi mondial – care (ca partizani) isi aparau tara de invadatorii germani – erau eroi, pe cand irakienii (si sarbii, si vietnamezii, si coreenii etc) – care au facut acelasi lucru impotriva invadatorilor americani – sunt teroristi, criminali etc.)
    Defectele / slabiciunile fac nu istoria, ci istorisirile. (Dintre toate drumetiile pe care le-am facut in tinerete, nu tin minte (putand-o individualiza, particulariza) aproape niciuna dintre cele care atunci au fost reusite, in schimb le pot rememora (usor si cu drag) – una cate una – pe cele care atunci erau „catastrofale”. Dar daca sanatatea mi-ar mai permite sa merg in asemenea drumetii, TARE mi-as dori sa fie din cele reusite, care se uita relativ repede, nu din cele „catastrofale”, care cu multi ani mai tarziu se amintesc cu drag. Acelasi lucru este valabil (cel putin pt mine) si pt viata profesionala*, si pt cea familiala* / sentimentala* etc.)
    * In oricare dintre aceste domenii, va rog sa incercat sa va amintiti detaliile unei zile oarecare (la alegere), banale, de anul trecut, zi in care „totul a fost bine” (amintesc faptul ca de atunci n-au trecut decat trei luni). TARE ma indoiesc de reusita… In schimb MAI ca-mi vine „sa bag mana-‘n foc” ca va amintiti (cu cele mai marunte detalii semnificative) zilele (pe fiecare in parte, individual) – din… (Hm!) sa zicem ultimul deceniu** – zile in care „ati patit ceva” („ceva” insemnand ceva extraordinar – ceva bun sau ceva rau, dar ceva care a provocat macar emotii intense (daca nu chiar temeri) si a solicitat efort pt a fi depasit cu bine).
    **Asta cu referire la cei care au mai mult de doua decenii de „vechime profesionala” in traitul acestei vieti – altfel perioada trebuie scurtata corespunzator…

    • P.P.S. NU apreciez la pagina dumitale de FB faptul ca („in principiu”) mi s-ar oferi posibilitatea de a te urmari, da’ (bagsama) numa’ daca… (nu stiu CE anume: daca dau „like” paginii, sau daca-ti cer prietenia, sau orice-o fi)
      Eu as fi dorit sa te urmaresc o vreme PT CA sa (ma) decid DACA (din perspectiva mea, cu timpul / energia / cheful meu) dau sau nu „like”, sau ceva mai mult.

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s