Nota de plată (partea I)

Text de Alina Nedelea

Motivul pentru care am izbucnit brusc în lacrimi ca o vită patetică nu a fost când l-am văzut pe Paolo Sorrentino c-a luat Oscarul. Să fim serioşi. Omul a fost premiat pentru filmul cel mai slăbuţ pe care l-a făcut. Ca să nu zic prost, că ne-am certa urât de tot. El e napoletan, eu sunt româncă, vă daţi seama ce-ar ieşi?

Motivul pentru care am izbucnit brusc în lacrimi ca o vită patetică este că în discursul, deşi foarte scurt, pe care l-a susţinut pe scenă, i-a mulţumit lui Maradona.
Lui Maradona, prieteni.
Paolo avea vreo 12-14 ani. Şi ura fotbalul, lucru anormal atâta timp cât eşti italian, mai ales napoletan. Dar nici măcar napoletan nu era; s-a născut în Caserta, un orăşel lângă Napoli. Ar fi vrut el sa fie napoletan. Trebuia să fii nebun cu acte să nu iubeşti fotbalul, şi nebun de legat să nu visezi cu ochii deschişi că vei deveni un fotbalist.
Atâta că, într-o bună zi, fratele lui mai mare, microbist prin definiţie, i-a zis:
,,Hai cu mine la Roma, că joacă Maradona, fratello.”
”Mă doare în pulă”, a răspuns Paolică.
,,Mamăăăăă, Paolo nu vrea să vină cu mine la Roma să-l vadă pe Maradona.”, urlă frac-su.
,,Mă doare în pulă, va merge oricum! Am dreptul să trăiesc o seară liniştită cu tatăl vostru, vă bat de vă usuc dacă nu vă căraţi!”, a decis mămica.

Şi uite aşa a plecat resemnat Paolo la Roma. Îl durea, repet, în pulă şi de oraşul ăsta, şi de meci. A adormit, zice el, în timp ce Maradona juca pe teren.

Coşmarul lui s-a terminat când a luat trenul a doua zi spre Napoli, şi după aceea, autobuzul spre Caserta. Nu era supărat pe mămica lui, deşi tare ar mai fi strâns-o de gât. Dar îşi dădea seama că femeia aia avea dreptate când spunea că-şi câştigase dreptul la o clipă de intimitate cu tatăl său după atâţia ani.
Şi-a jurat solem că nu i-ar fi scos ochii în viaţa lui. Deşi era conştient, fiind născut pe data de 30 mai, Gemeni. – italienii dau foarte mare importanţă zodiilor – că nu i-ar fi zis nimic preţ de câteva secunde, ca după aceea să se zvârcolească pe parchet şi să-i reproşeze toată viaţa că n-a fost iubit, înţeles şi protejat cât s-ar fi aşteptat.

Păcat ca nu şi-a mai găsit mama, însă. Nici tatăl. Nici blocul.
A explodat din cauza unei scurgeri de gaz.
Arrivederci e tante belle cose, cum ar spune un italian.

,,Abia atunci am înţeles ce înseamnă să fii sărac, Alina. Sărac nu eşti când mănânci zilnic doar pasta, sărac înseamnă să nu ştii la cine ai să mănânci pasta în seara asta, ca musafir…”

 

(Va urma)

 

 

5 gânduri despre „Nota de plată (partea I)

  1. Da Lorena, in viata nu stii de unde sare iepurele !. Saracii, mai multi fiind, au si mai multi oameni deosebiti. Daca asa s-au intamplat lucrurile, n-a gresit cand i-a multumit lui Maradona ! Oricum, textul merita toata lauda,

  2. Ce faină viață mai ai tu, Lorena! Ce fain e să ai iubite-aline care să-ți trimită din cînd în cînd cîte un text din ăsta! Ce fain e că tu mai și dai din ce primești! Că tot sărac ești și atunci cînd nu știi pe care blog să mai intri ca să găsești așa texte… Și-acu, săracu de mine, ce mă fac pînă cînd va urma?

  3. ce fel s-a simtit asta… superb
    ,,Abia atunci am înţeles ce înseamnă să fii sărac, Alina. Sărac nu eşti când mănânci zilnic doar pasta, sărac înseamnă să nu ştii la cine ai să mănânci pasta în seara asta, ca musafir…”

  4. Pingback: Nota de plată (partea a II-a) | Culcă-te, Gheorghe, culcă-te, Ioane!

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s