Facerea de bine e complexul lui Oedip

Azi e o zi neagră pentru mine; ziua cutremurătoare în care madam Spăl-rufe-n-public-dar-tu-spală-le-privat Simona Tache mi-a dat block.

Şi de ce? Pentru că a auzit de un spectacol studenţesc din Timişoara unde nişte copii nefamiliari cu legea i-au inserat nişte texte într-o piesă a Liei Bugnar. Putea să-i scrie femeii ăleia în privat, s-o întrebe care e situaţia. N-a făcut-o. A declanşat o uriaşă rafală de căcat pe Internet, în care o acuza pe Lia de plagiat.

Plagiat prin forţa undelor ultraviolete ale gândurilor gri. Când Lia n-are ce face, pasămite, manipulează studenţi timişoreni, prin păpuşi voodoo, să fure texte de la Tache.

Apoi, i s-a demonstrat calm, cu argumente, că greşeşte. Că a fost o gafă studenţească. Că Lia nu avea nici o legătură cu spectacolaşul gratuit al studenţilor şi nu i-a furat nimic. Eu însămi i-am dat câteva comentarii în care i-am spus că e anormal să denigrezi un artist pe care declarai că-l admiri, şi, după ce ţi se demonstrează cu argumente că ai greşit, şi că omul ăla e perfect nevinovat, e de-a dreptul psihopat ca tot tu să continui circul şi scandalul, şi să încurajezi toate scursurile internetului s-o acopere de rahat pe Lia, doar ca să faci tu tone şi tone de trafic. Apoi, tot tu să faci pe ultragiata şi pe victima. Să uiţi că tu ai iniţiat o insultă, o calomnie, că ai lezat demnitatea unui om, şi să te întrebi ce are lumea cu tine.

Eu nu aveam nimic cu tine. Din contră. Dacă cineva a ajutat gratuit şi bine intenţionat un om, eu am făcut-o din plin, când madam Marea blogăreasă îşi lansa cartea. Şi, da, când o carte e deja un succes confirmat, şi curg textele de pe ea pe net, tinzi să uiţi care au fost alea primele, relevante, care au arătat publicului cât de mişto sunt cartea şi autorii ei. Nu, nu m-am aşteptat la vreo apreciere; oamenii care nu-şi văd decât propriul interes au impresia mereu că totul li se cuvine.

Dar mă aşteptam ca un om căruia i se explică faptul că a greşit, şi că a acoperit de căcat complet aiurea un alt om, să manifeste o formă de regret. Nu să continue să se bălăcească în trafic, şi să se victimizeze tot el, să se întrebe „când se va opri agresivitatea şi ura?” Păi, frate, tu ai iniţiat agresivitatea şi ura. Sunt ale tale. Tu le alimentezi, tu asmuţi nebunii internetului, tu tratezi oameni care ţi-au fost până acum binevoitori ca pe nişte cârpe proaste. Când vei opri agresivitatea şi ura?

Şi, nu în ultimul rând: exact în timp ce tu umpli de noroi oameni care nu ţi-au greşit cu nimic, ba, unii dintre ei, ţi-au făcut un bine, îţi vine cea mai oribilă veste din lume. Chiar nu sesizezi semnul de la Dumnezeu? Şi, în loc să arăţi vreo formă de regret, tu te apuci să-i ponegreşti şi pe alţii, în modul în care ai făcut-o şi cu Lia?

17 gânduri despre „Facerea de bine e complexul lui Oedip

  1. Lori hani, eşti cu un milion de clase peste multă lume! Prin simplu’ fapt că ai posturile pe de-a-ntregu’ la rss. Şi că eşti cuminte. 😀

  2. Am urmarit cearta celor doua si pot spune ca ma bucur ca nu sunt intelectual si ca habar nu am cine sunt cele doua doamne . Nu ma intereseaza cine are dreptate eu cred ca balacareala aia nu le face cinste

  3. „Desigur, după ce zidul sunetului va fi trecut, va fi mai departe zidul căldurii sau vreun altul. Dar, încetul cu încetul, grație acestor încercări succesive, se va lărgi temnița îngustă a condiției umane. Pînă cînd i se vor deschide porțile…”
    Bonnard despre tragedia Antigona de Sofocle
    ( ͡° ͜ʖ ͡°)

  4. Păi o fi văzut distinsa doamnă descrierea de la profilul tău și a decis să … se miște un pic. Sau mai mult, după posibilități.

      • Ah, scuze, tot o gluma era si la mine. Apreciez sarcasmul, atunci cand e prezent in doze terapeutice.
        Iar legatura cu articolul – in opinia mea, scuze daca am perceput gresit – este ca distinsa doamna a vrut sa se bage in seama. Nimic altceva.

  5. Am și eu, la fel ca probabil orice alt om, o părere presonală vis-a-vis de încleștarea asta, în schimb nu îmi permite bunul simț să îndrăznesc să îmi revărs opiniile pe blog-ul tău.
    În schimb, ceea ce mă întristează terifiant și nu pot trece cu vederea este violența verbală la care s-a ajuns în spațiul virtual, doar pentru că unii au falsa impresie că ascunzându-se în spatele unui nickname, pot sări la gâtul ursului brun.

    Dacă din greseală se împinge cineva în tine pe stradă, sau calci pe picior în stația de autobuz un om, situația este rezolvată în maxim 5 secunde printr-un scurt schimb de replici politicoase în care nici unul nu știe cum să-și ceară scuze mai tare sau să-l asigure pe celălalt că totul este în regulă și să nu-și facă griji.

    La volan în schimb, am devenit adevărate fiare, din nou sub falsa impresie că suntem protejați de cutiuța de metal cu baloane care se umflă într-o fracțiune de secundă. Și nu că ne calcă cineva pe picior … dar măcar să îndrăznească unul să meargă mai în stânga decât trebuie, să semnalizeze greșit sau deloc, să meargă mai repede sau mai încet ca noi … că devenim sălbatici fără limite și deformăm claxonul în timp ce slobozim către ăla toate injectivele învățate tot ca șoferi.

    În schimb, pe internet, s-a ajuns la un punct înfricoșător. Pe internet, mucosul de 14 ani cu coșuri și în pizdă, își varsă toată ura cumulată în timpul zilei în interacțiunile sociale reale … pe altul, ascunzându-se sub sutana unui preot de nivel 95 cu enchant de 10.000 de gold pe staff. Pe internet am ajuns mai rău ca la volan. Limbajul agresiv a devenit banal, mainstream … dacă vrei. Lumea a ajuns să-l poată ignora. Ceea ce-ți dorești tu defapt este să-i fuți un șut în muie prin monitor ăluia cu care te cerți, dar dacă se poate … să nu vă cunoașteți în viața reală.

    Căci poate, dintr-o ironie debordantă a vieții, dacă persoanele respective s-ar fi cunoscut pe stradă sau la o cafea, ar fi ajuns prietene sau măcar cunoștințe care se respectă.

    Am văzut pe alt blog un comentariu postat pe Facebook, în care cineva (nu-mi aduc aminte cine și este complet irelevant) îi dorea „cancer” Simonei Tache. Ei bine, eu nu înțeleg cum s-a ajuns la chestia cu “doritul cancerului”. Băi, toate până la un punct ! Înțeleg că este fizic imposibil să-i dai altuia cancer doar dorindu-ți chestia asta. Deși, într-un mod bizar, un rapid exercițiu mental pe ipoteza asta nu mă lasă decât încrezător în specia umană. Dar urările ălea parcă sunt ieșite din cazanul cu smoală.

    Am cunoscut foarte în aproape cu ce se mănâncă boala asta și am să împărtășesc cu tine și cititoarele tale faptul că persoanele în cauză sufereau atât de tare încât nu ar fi dorit coșmarul ăsta nici celor mai înverșunați dușmani. Este o boală oribilă, care te face să suferi din ce în ce mai tare, să te degradezi uman, după care … să mori. Și nimeni nu moare cu demnitate. Oamenii trăiesc cu demnitate, dar nu se moare cu ea. Și nici nu punem la calcul prin ce trece omul acela care efectiv (și tehnic vorbind) “moare de durere” … căci dacă este să începem să cumulăm tristețea și suferința celor din jur care nu se pot decât uita neputincioși la persoana pe care au iubit-o și care se transformă (dureros de) încet într-un copil fricos care face pe el … ajungem să ne pară rău de cele spuse. Iar clipa și cuvântul sunt printre singurele chestii pe care nu le mai putem întoarce din drum după ce s-au întâmplat.

    Cum, măi … să-i dorești așa ceva cuiva ?

    Sunt sigur că dacă s-ar fi călcat reciproc pe picior, s-ar scuza amândouă jenant de politicos. Dar așa … am auzit eu de una, Simona Tache … și acum 3 ani i-am citit un articol și nu mi s-a părut decât mediocru, moment în care m-a făcut să pierd 5 minute din viața mea, fără să mă plătească sau să mă ridice în slăvi că o citesc … așa că ia hai să-i doresc eu cancer. Și nu numai ei. Eventual tuturor celor care o cunosc, pentru că este clar că și restul merită, dacă îi suportă articolele mediocre care m-au făcut pe mine să pierd 5 minute din viața mea.

    În Coreea de Nord, există o pedeapsă pentru infracțiuni medii către mari. Tu și 3 generații ale familiei tale faceți pârnaie ! Deci înțelegi ? Peste câteva zeci de ani, se va naște un copil care va continua să-și petreacă viața după gratii, pentru că bunicul său a călcat odată, de demult, pe cineva pe picior. Sau poate a citit ceva la el pe blog, nu mai știu sigur … că era demult !

    LL: „Chiar nu sesizezi semnul de la Dumnezeu?”
    Aveam așteptări mai mari de la tine. Cu toată experiența și realizările tale, să mai crezi într-un bătrânel cu barbă albă care le știe pe toate și care nu are nimic mai bun de făcut decât să stea toată ziua pe Facebook și să dea cancer ălora care aruncă cu noroi sau cuvinte grele … mi se pare un nou „low”. Chiar și pentru tine.

    • Eu nu i-am dorit cancer nimănui, aşa că nu am ce comenta vizavi de asta.

      Iar un „nou low chiar şi pentru tine” e o insultă la care nu pot răspunde decât cu „ce trist de tine, că eşti comentac pe blogul cuiva low, în loc să comentezi pe bloguri elevate”. Ceea ce chiar îţi recomand să faci.

      Că aici, în loc să citeşti postarea şi să aduci argumente legat de tema ei, îmi analizezi trolaje din altă parte, cu care nu am treabă. Şi nu admit evaluări de high sau low din partea unui om care face asta.

      • Te citeam regulat într-o vreme (ani buni să fie de atunci) și la un moment dat am făcut unsubscribe, pentru că nu mai rezonam cu principiile și modul tău de manifestare. Am făcut-o tăcut și cu respect.

        Când spuneam de un nou „low” pentru tine, mă refeream, pe toată perioada de când am ajuns să te citesc, la faptul că nu aș fi crezut ca Lorena Lupu să creadă într-un Dumnezeu din cer, care le atrage atenția oamenilor prin diverse boli incurabile despre faptul că sar calul pe Facebook. Nu a vrut să fie o jignire atât de brutală pe cum ai perceput-o tu și n-am zis nicăieri în text că tu ai fi dorit cancer cuiva.

        Îmi exprimam doar o umilă părere despre violența verbală la care s-a ajuns pe internet (că dacă lași comentariile deschise, zic și eu ce am pe suflet în mod civilizat, iar data viitoare poți alege să mă mai primești în curte sau nu).

        Acum îmi amintesc clar de ce anume am încetat să te mai citesc. Ești într-adevăr un om mare, cu personalitate puternică și cu realizări notabile.
        Probabil mult prea mare pentru mine.

        Pace, Lorena Lupu ! Pace și armonie !

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s