„Producţia modestă”

 

Guest post de Cristina Nemerovschi

 

Pe zi ce trece, mă conving tot mai mult că tentativa patetică de “critică literară” autohtonă nu doar că nu poate face nimic bun pentru literatură, dar face chiar mai mult rău. Cu una, două, ba chiar și trei luni înainte de sfârșitul anului calendaristic, apare câte un bizonaș care a stat până atunci la naftalină și se trezește prin câte o revistă uitată să ne facă un clasament al celor mai “tari” apariții editoriale ale anului în cauză. Ba chiar, fonfăit, cu ochelarii aburiți și pe un ton plângăcios, bizonașul respectiv ni se plânge de „producția modestă” pe care au realizat-o scriitorii în anul ăla (nici nu mai contează că anul nu s-a încheiat).

Firește, de fiecare dată, oamenii cu infinit mai multe lecturi decât bizonașul îl întreabă uluiți: “Bre, dar tu ai citit cartea X a lui Y?” “Noooo”, spune bizonul mândru de el, “că nu mi-a trimis-o editura! Nu înțeleg de ce mă persecută editura aia – le-a trimis cărți la alți 300 de critici care n-au valoarea mea!” “Am înțeles…”, spun oamenii cu lecturi, ascunzându-și râsul, “dar măcar cartea […] a lui […] trebuie s-o fi citit!” “Ah, nu”, se scuză bizonașul, “că ăsta l-a făcut praf într-un articol pe-un amic bun de-al meu! Refuz să-i mai citesc cărțile!”

Oamenii cu lecturi își fac o cruce de uluire și continuă: “Măi, dar nu-mi spune că n-ai răsfoit nici măcar […], a lui […]!” “Eh, nooo, pe asta am vrut s-o citesc, dar când să mă apuc de ea, a născut nevastă-mea…” “Bine, dar sunt sigur că le-ai acordat o șansă poeților X, Y, Z și W și le-ai parcurs volumele…”, întreabă bietul om, după un oftat, ajuns la capătul speranței. “Ei, căcat… Păi tu nu știi? X e bețiv, Y e recalcitrant, Z e gay, iar W a scris un vers despre cum merge el la baie și face treaba mare, de mi-a întors stomacul pe dos! Nu mă mai ating de așa ceva în vecii vecilor!”, declară bizonul, iritat.

Așadar, după tot inventarul, rezultă că bizonașul a citit numai – hopefully – 5 la sută din producția literară a anului în cauză. El citește de la o singură editură, maxim două, că alea sunt cuminți și-i livrează cărți la timp. El n-are cum să evalueze o carte după criterii personale, fiindcă ele îi lipsesc, așa că trage cu ochiul la ce spun “criticii” mai babani și copiază de acolo, exact ca un elev lipsit de personalitate și creier. Evident, asta nu-l împiedică absolut deloc să răspundă cu un DAAA sonor și entuziasmat atunci când o revistuță prăfuită îi cere topul, la final de an. „Nu-i rău să-mi apară și mie numele acolo, să vadă lumea că n-am murit”, își spune el, de parcă să înșiri niște titluri fără relevanță ar fi vreo realizare care să-ți depună posteritatea, ca pe un trofeu, la picioare.

Când i se reproșează că nu poate avea o privire relevantă și demnă de luat în serios asupra anului literar, din moment ce a citit numai 5 la sută, bizonașul vine cu un comentariu bine șlefuit și cumpănit înainte – “dar ce, domnule, sunt Dumnezeu, să citesc tot?!” Păi, dacă n-ai citit tot (și, prin tot, nu mă refer la toate cărțile publicate, ci la toate cărțile RELEVANTE publicate – care sunt cele relevante, well, e treaba ta să știi, din moment ce pretinzi că ai creier și îți spui critic literar), nu poți să te pronunți asupra întregului. Poți să ai onestitate și să spui: “Eu am citit astea 12 cărți. Din ele, cele mai bune 3 mi s-au părut X, Y, Z.” În plus, dacă vrei să duci onestitatea până la capăt, trebuie să subliniezi întotdeauna că topul tău reflectă gusturile personale și atât. Cam așa face orice ființă cu creier și bun simț, mai ales atunci când își conștientizează lipsurile evidente.

E ca și cum o revistă de istorie a artei m-ar întreba care cred eu că este cea mai reușită pictură în care se regăsesc influențele cubismului – pentru că eu am și creier, și bun simț, o să-i răspund așa: “1. Nu am urmat cursuri de teorie a artei decât tangențial, prin urmare verdictul meu nu are valoare universală, ci doar îmi reflectă gusturile. 2. Nu am pretenția că aș fi venit în contact cu ABSOLUT toate operele cu influențe cubiste. 3. Astea fiind spuse, mie cel mai mult ÎMI PLACE pictura x.”

Dacă din ce în ce mai puțini oameni au pretenția de creier de la bizon, pentru cea de bun simț nu există scuze, totuși.

Bun, o să spună acum un individ obișnuit să nu gândească în timp ce citește un text, din ce ai spus mai sus deducem că bizonul e prost, superficial, neprofesionist, arogant și lipsit de onestitate. Dar cum face chestia asta rău literaturii, în mod concret? Păi, foarte simplu face. Mai există și cititori naivi, care nu știu cum stau lucrurile cu “critica literară” și se uită în gura bizonului ca și cum ăla ar fi bine intenționat și chiar le-ar face recomandări pe bune de lectură. Cititorul naiv o să urmărească ce carte se repetă cel mai des în topuri și o să concluzioneze că e cea mai bună din anul respectiv. O s-o caute, o s-o cumpere, o să încerce s-o citească și o s-o arunce de pereți după primele trei pagini. “Ce labă patetică…”, o să-și spună bietul cititor păcălit, regretând banii cu care ar fi băut o cafea și ar fi mâncat o prăjitură. Acum, are cititorul dreptul să spună că toată literatura română din anul ăla e o labă patetică, din moment ce bizonul i-a recomandat, chipurile, “cea mai bună carte a anului”? Firește, are. Are el voie, pe baza recomandării cretine a bizonului, să refuze să mai citească pe viitor literatură română? Are, firește. E bizonul vinovat pentru că, din pricina aroganței sale, literatura română pierde cititori? Este, desigur.

Evident, de undeva o să scoată capul un prost care o să spună că am ajuns la aceste concluzii fiindcă nu sunt mulțumită de numărul topurilor în care au apărut cărțile mele. Pentru că prostul nu concepe că există oameni care se referă la PRINCIPII, atâta timp cât el, prostul, se limitează doar la experiența lui personală, foarte sărăcuță, altfel. Trebuie să-l înștiințez pe prost că, pe lângă imbecilitatea evidentă, mai suferă și de sindromul vițelei dezinformate. Pentru că eu în ultimii doi ani nu am mai avut treabă cu critica literară, mai precis de la cea de-a doua carte publicată, când am încetat să mai trimit exemplare criticilor. Un scriitor trimite cărți criticilor din dorința (exprimată sau nu) ca aceștia să-i faciliteze accesul la cititori – eu mi-am dat seama că nu am niciun folos de pe urma criticilor, din moment ce cărțile mele ajung la cititor nemijlocit. Drumul cărților mele sare o etapă: ele nu se mai umplu de praf prin redacții mirosind a mucegai, ci, din tipar, ajung direct în bibliotecile cititorilor. Relația mea cu “critica” e simplă: cred că literatura care contează merge și singură, nu are nevoie de cârje. Dacă, cu toate astea, îmi apar cronici prin revistele culturale, explicația e simplă: există oameni care au înțeles că și cărțile sunt la fel ca femeile – unele merită mai mult, altele mai puțin. Există cărți pentru care tot ce trebuie să faci e să stai cu mâna întinsă – asta e valoarea lor. Și, la polul opus, există cărți pentru care merită să faci un drum până la librărie sau bibliotecă.

O să mai vină încă un tip de prost, acum – prostul constructiv. Ăla care spune: “păi, de ce nu faci TU un top valid?!”. Păi, eu fac. Am făcut în fiecare an. Dar nu asta e soluția. E ca și cum ai spune: nu-i nimic că un nebun a aruncat un bolovan în lac… pune și tu mâna și scoate o piatră din râu. Piatra pe care o scot eu nu anulează prezența bolovanului din lac. E un pas în direcția bună, da, dar nu e soluția.

În ultima vreme, când mă gândesc la „critica literară”, îmi dau seama că ea merită un singur lucru: să fie închisă într-o hală, fără mâncare și băutură, numai cu cărți de la Amurg Sentimental. Partea nasoală e că unii din ei chiar ar avea orgasm pe cărțile astea.

3 gânduri despre „„Producţia modestă”

  1. Ai dreptate, e mecanismul „premiază premianţii”. Cumva, şi revista ta îl aplică, nu cred că se dedică acolo multe pagini unor inşi care n-au fost deja remarcaţi de public.
    Mai nasol e când criticl bizon include în top inşi care l-au plătit pentru asta. E cazul lui Dan C. Mihăilescu, care a declarat că grosul veniturilor îi vin de la autorii pentru care scrie prefeţe.

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s