Miserupia. Buchet de linkuri

„Dar nu, nu exista sfinti autentici, asa cum nici frivolitatea nu-i mazgalita in cromozomii nimanui.

Pentru ca nicio fetita de pe lumea asta nu raspunde “Prostituata!” la intrebarea “Ce vrei sa te faci, puisor, cand vei fi mare?” Orice adolescenta are visuri poleite, asteptari candide, incredere ca destinul o va ajuta sa ajunga un om iubit si implinit, chiar daca e parasita de mama, batuta de tata, violata de prietenii betivi ai acestuia si ostracizata de o societate priceputa la a inchide ochii si lipi etichete.”

Alina Grozea, Femeia.

„„Noi nu prea avem dramaturgie de club”, spune actrita. „Avem piese de teatru scrise pentru sali pline de lume care tace ca-n biserica si se uita la tine cu veneratie. Ei, bine, socoteala de acasa e oarecum diferita de cea din club pentru ca, acolo, principala dragoste a oamenilor nu esti tu, ci berea. (…) De aceea, cand am scris Miserupia, printre teme, motive, leitmotive si alte socoteli inerente unui demers coerent, m-am preocupat exact de chestia asta: cum captez si mentin atentia unor oameni veniti sa bea.”

Radio 21.

” Arta actorului presupune să îţi asumi identităţi diferite de a ta. Să explorezi realităţi care ţi-s străine. Să fie o grasă de 30 de ani poate orice grasă de 30 de ani. De aceea nu cred în ideea de emploi.”

Un interviu vechi pe 24fun.

„Pe mine mă irită suprem proiectele de tip „Scrie Despre Tine”, pentru că, în loc să-l înveţe pe artist să caute în jur subiecte vii, dureroase sau vesele, actuale, care să-i comunice ceva şi eventualului spectator, îl scufundă într-un narcisism stupid şi fără rost. Să fim serioşi. Cei mai mulţi dintre noi avem vieţi extrem de banale şi cea mai mare durere a noastră, ca actori, e că n-am luat castingul ăla la ciment, cu exclusivitate şi 800 de euro remuneraţie. Mai în glumă, mai în serios, am spus că „Miserupia” va fi un prim proiect din seria „Scrie Despre Alţii”. Adică un demers asumat de ignorare a propriului narcisism şi de concentrare pe crearea unei poveşti coerente şi relevante, respectiv a unui personaj clar definit.”

Interviul memorabil al Ginei Şerbănescu, pe Art Act Magazine.

„Dacă te referi la spectacolul meu, el e acelaşi, indiferent de localitatea în care îl joc. Ok, nu sută la sută acelaşi, pentru că are şi părţi interactive, iar acestea diferă şi la Bucureşti, de la o seară la alta. Dar esenţa, tema nepăsării care transformă anumite fiinţe în victimele interesului crud al altora, e aceeaşi. Miserupia e în orice oraş, din orice colţ al lumii. Peste tot unde există părinţi care-şi persecută copiii, profesori care-şi şantajează elevii şi angajatori care-şi escrochează angajaţii, vorbim de acest tărâm fictiv al ticăloşiei umane numit Miserupia. Şi abia ăsta e un lucru vulgar, dacă mă întrebi pe mine. Plăcerea cu care unii oameni le fac în mod deliberat rău altora e extrem de vulgară.”

Un interviu în Ziua de Cluj, când am jucat spectacol acolo.

Luând toate astea în considerare, vreţi să ne-ntâlnim sâmbătă seară? 😛

Un gând despre „Miserupia. Buchet de linkuri

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s