Cel mai prost PR din viaţa mea

Pe peretele lui, Tibi Lovin a remarcat foarte corect un lucru: întocmai ca în cazul taximetriştilor, tagma PR-ilor s-a îngroşat în ultima vreme cu toate dejecţiile pieţei muncii. Toţi incompetenţii şi agramaţii s-au făcut PR-i, drept care un mailbox obişnuit de jurnalist arată ca timesnewroman, zi de zi, combinat cu pitzipoanca.org, pe când încă exista.

Dar mai există şi cazurile în care o vedetă perfect valabilă şi decentă se înhăitează, prin nu ştiu ce blestem pentru păcatele din viaţa anterioară, cu câte o lepră de PR de-ţi vine să-l baţi cu borduri peste figură. Câte un ţăran sau o ţărancă impertinent(ă) şi mârlan(că), incapabil(ă) să-şi dea seama că jobul pentru care a fost el angajat este gestionarea unor relaţii bune cu lumea, şi nu otrăvirea lor în mod artificial cu căcaturi de doi bani.

Voi da un simplu exemplu, cu o vedetă a noastră. Nu dau nume, pentru că vedeta e cunoscută de toată lumea, PR-ul, doar de cei apropiaţi, şi nu vreau să dăunez imaginii unei persoane ireproşabile cu faptul că are un angajat idiot.

PR-ul respectiv ne-a fixat, mai multor persoane, interviuri la anumite intervale de timp. Şi a tot dat mailuri cu modificarea orei, de parcă viaţa ta ar fi fost satelitul din jurul unui singur punct: interviul cu respectiva vedetă. Ne-a muştruluit ca pe copii tembeli să nu cumva să întârziem. La fără un sfert, îmi suna şeful – nu pe mine! – să-mi amintească să ajung. WTFFFFFF?

Şi când am ajuns, ne aştepta… o oră de aşteptare. Vedeta, om şi ea, a  întârziat o oră. Mare chestie. Numai proştii fac cazuri de întârzieri. Când fac eu interviuri, oamenii pot ajunge peste trei ore, pot sta în cap, pot fuma iarbă sau pot levita peste masă, mă doare fix în pix, atâta timp cât ei se simt bine. CĂ DESPRE ASTA E VORBA, ULTIMATELY, ÎN INTERACŢIUNEA UMANĂ. SĂ NE SIMŢIM BINE ÎN TIMPUL PE CARE TREBUIE SĂ-L PETRECEM ÎMPREUNĂ.

Bun. După o oră de aşteptare, intru în încăperea cu interviul, pun două întrebări. Vedeta îşi aminteşte că are de dat telefoane urgente. Pun iPhone-ul pe stop recording şi aştept până termină de vorbit. Reiau interviul. Foarte mişto interviu, vesel, degajat. Şi când se fac 40 de minute, intră PR-ul. Vedeta îi zice: „Stai, că încă avem de povestit”. E-n plină vervă, curg întrebările şi răspunsurile ca într-o conversaţie prietenească.

Bun. Mulţumim, asta a fost, ne pupăm şi ies. Vine PR-ul după mine. „Am zis 40 de minute! Nu contează ce zice artistul, când eu zic 40 de minute, sunt 40 de minute!”

Ce vorbeşti franţ? Pe cine morţii mă-tii slujeşte interviul ăsta, pe artist sau orgoliul tău meschin de pulifrici prost şi irelevant?

„Acum, după o oră de aşteptare, e uşor penibil să-mi scoateţi ochii, nu?”

„Dacă nu-ţi convenea, trebuia să pleci. Data viitoare nu mai facem interviu cu voi.”

Ei bine, nu, cretinăciune. Cât eşti tu PR acolo, cu tot regretul, eu nu voi mai face nimic pentru persoana pe care o reprezinţi,

Artişti din toată lumea, verificaţi modul în care comunică PR-ii voştri. Sunt unii geniali. Apţi să transforme comunicarea seacă cu jurnaliştii într-o prietenie strânsă, caldă şi onestă. Dar sunt unii care-s numai buni de făcut rolă şi înfipt în stativul de la budă, if you get my point. Dacă tu eşti un om cald, onest, sincer, dornic să oferi din tine, şi plăteşti pentru comunicare o japiţă obraznică, care-ţi parazitează cu tupeu gloria, îţi dai singur cu stângul în dreptul.

2 gânduri despre „Cel mai prost PR din viaţa mea

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s