Dona Juana – fragmentul meu preferat

„Dona Juana,
Ştiam că în câteva zile îţi va trece dorinţa de a coresponda cu mine şi va învinge curiozitatea. De aceea am şi riscat această nouă încercare de a-ţi mărturisi… emoţiile? senzaţiile? acel nu-ştiu-exact-ce pe care mi-l inspiri…”

—Care este primul, numele sau prenumele?
—Numele de familie, apoi prenumele, spune doamna Deea. Ieri m-a ajutat şi pe mine fiică-mea să îmi fac un ceveu din ăsta.
—Apoi data şi locul naşterii, completez eu.
—Bine, dar dacă prenumele meu este Confort, crezi că or să-mi privească ăia CV-ul cu ochi buni?
—Păi nu te cheamă Anton?
—Anton e numele meu de familie. Mi-a fost întotdeauna ruşine că mă cheamă Confort.
—Şi nu ai profitat şi tu de bani să îţi schimbi numele?
—Păi mi-au zis că nu se poate, că nu e un nume cu obscenităţi, sau aşa ceva. Iar aia de la ghişeu mi-a zis că e un nume foarte frumos, Confort.

„Săptămâna trecută îţi povestisem cât de mult mi-aş dori să fiu un eunuc, iar tu, cadâna mea adorată în secret. Să te iubesc cu / prin mătăsurile care-ţi feresc frumuseţea fragedă, măsliniu-aurie, de priviri invadatoare, devoratoare, violatoare. Pentru că toţi bărbaţii te doresc cu japca şi toţi vor să te sfâşie.
Ştiai că eunucii au de fapt erecţie, dar nu pot ejacula? Aşa e şi dragostea mea pentru tine, o interminabilă erecţie.”
]
—Ce să trec la studii? E o idee bună să spun că nu am decât zece clase?
—Dacă nu ai decât zece clase, e o idee bună. Ideea proastă a fost să nu-ţi continui studiile. Uite, cât timp ai fost pe aici, nu te-ai gândit şi tu să faci un seral în paralel? îl ia doamna Deea la muştruluială.
—Haideţi, doamnă, lăsaţi-o! De unde era să ştiu că se termină aşa, brusc? se enervează Anton Confort. Şi nici măcar nu îmi pare rău că se termină. M-am săturat să o fac pe proasta. Şi să mă mai şi sune Alfonsinho de câte ori era spart pulbere şi avea chef să înjure pe cineva, de obicei noaptea între 2 şi 4. În sfârşit, o să fiu liber! Încep cu liceul sau cu grădiniţa?
—Ai făcut tu grădiniţă? bagă George capul pe uşă.
—Am făcut, mânca-ţi-aş. La casa de copii. M-am dus de unul singur la casa de copii, că mi-a zis un prieten că, acolo, ăia au foarte multe jucării. Şi ce-am zis io pe la cinci ani: ia stai aşa, frăţioare, că fur eu jucăriile alea şi le vând, iar din banii de pe ele îmi iau ţigări, să mă dau şmecher.
—Liceul se pune primul, intervine doamna Deea. În ordinea inversă.

„Să nu ne întoarcem, draga mea, în timp, spre o fantezie pe care ai respins-o. Să o lăsăm să dispară aşa, de nimeni ştiută. Poate era prea reală, poate semăna prea mult cu ceea ce sunt eu şi ceea ce eşti tu.
Aş fi vrut să îţi fiu profesor de matematică…”

—Experienţa profesională. Ce dracu’ să scriu aici, că nu prea am chestii cu care să mă laud.
—Păi zici şi tu că ai lucrat în construcţii, în Spania, îşi dă doamna Deea cu părerea. Nu se duce nimeni să îi întrebe, nu?
—Am eu faţă şi corp de om cu care lucreze în construcţii? se burzuluieşte Anton.
—Păi şi ce gen de job o să îţi cauţi?
—Ospătăriţă… cred.
“…iar tu să fii eleva rebelă a clasei, prima care e prinsă fumând iarbă la toaletă, fata cu fusta cea mai scurtă şi cu sânii cei mai impertinenţi. M-aş simţi stânjenit să te privesc, pentru că ai reprezenta coşmarul oricărui profesor integru, copilul sfidare, copilul refuz. Te-aş urî cu dorinţă, te-aş umili zi de zi în faţa clasei, te-aş lăsa corigentă în fiecare an şi aş aştepta tremurând ziua de vară în care ai veni să-ţi dai examenul. Tu mi-ai răspunde în doi peri, mereu obraznică, mereu sfidătoare, iar eu ţi-aş da un cinci, încrâncenat, pentru că mi-ar fi groază de gândul că te-aş putea pierde.”

—Am eu nişte prieteni patroni de bar cărora o să le placă ideea, mă pomenesc eu spunându-i lui Anton. Sau lui Confort. Încă nu mă pot obişnui cu ideea că îl cheamă şi aşa. Ce chestii poţi să afli despre oameni, taman când credeai că ai ajuns să-i cunoşti!
—Dacă ziceţi… zici de Joey, nu te mai obosi. L-am căutat şi şi-a bătut pula de mine. Mi-a zis că, în momentul ăsta, are cine să-i spele vasele, deci nu are nevoie de mine.
—Ce coincidenţă, şi mie mi-a zis tot ceva de genul ăsta. O bomboană de om, nu altceva. Dar nu mă gândeam la Joey acum. Sunt destui patroni de bar din oraş care mi-s prieteni la cataramă şi mulţi dintre ei ar fi încântaţi să aibă un om ca tine.
—Şi credeţi… crezi că… ar merge să găsesc şi eu ceva de lucru aşa? se emoţionează Anton, ca un copil în faţa unui brad de Crăciun.
—Exact asta mă străduiam să-ţi povestesc.
—Dacă îmi faci vreo lipeală promit să dau şi la seral, spune Anton pe tonul supremei dăruiri de sine.
—Hai, nu fi penibil. Dacă te duci la seral, o faci pentru tine, nu pentru mine.

„Ar fi finele clasei a opta; ar fi ultima corigenţă, ultima mea ocazie de a te vedea, de a-ţi vorbi. Ştii deja ce se va întâmpla, nu-i aşa, micuţă perversă?”
—Atunci, ce rost mai are?
—Ce rost mai are să ce?
—Căcat. Să îmi fac CV.
—Tu fă-l, să fie făcut. Poate că, totuşi, tipii ăştia ne vor refuza – nu strică să ai un CV, pentru orice eventualitate. În zilele noastre de glorie, nici n-aş fi visat că e atât de cumplit de greu să găseşti pe cineva care să preia acest bar.
„Te-aş dori toată noaptea de dinainte, aş avea interminabile vise erotice cu tine. Mi-aş lăsa cafeaua de dimineaţă să dea în foc, aş bea un expresso rapid la băruleţul din colţul şcolii şi l-aş vărsa şi pe ăla în poală. În cele din urmă, când ne-am întâlni, aş fi stors de energie, ca o cârpă bleagă, incapabil să-ţi adresez o vorbă. M-aş răsti la tine cu o voce spartă, neconvingătoare; tu m-ai măsura de sus până jos cu o privire de lolită răutăcioasă şi ai izbuni în râs. Apoi m-ai împinge în perete, mi-ai desface fermoarul pantalonilor şi…”
—Auzi, să trec şi înălţimea şi greutatea?
—Poftim!?
—În CV se pun şi chestii d-astea?
—Depinde de situaţie. Stai puţin.
—Nu, dragă, nu treci de-astea, intervine doamna Deea. Nici fii-mea nu mi-a trecut mie înălţimea şi greutatea. Astea nu îs… elocvente.

„…şi mi-ai examina cu priviri de expertă penisul fierbinte. Apoi ai începe să râzi cu acea răutate care te face de neuitat: Vaai, ce puţulică ridicolă. Ce faci cu asta, regulezi scurgerea de la robinet?
În clipa în care te-aş auzi, m-aş pleoşti complet, m-aş strânge în mine însumi ca un melc în cochilie, m-aş contracta ca un nod de nervi tensionaţi. Tu ai începe să râzi şi mai tare: „Haha, de aceea m-ai tot frecat la melodie cu tâmpenii inutile, de aceea te-ai tot răzbunat pe mine. Pentru că ai fi vrut să mă fuţi, dar nu aveai cu ce. Îţi dai seama cât eşti de penibil?
Desigur, mi-ar exploda testiculele de dorinţa de a te avea în acea clipă, în acel loc. Dar râsul tău batjocoritor, inhibant şi excitant, m-ar strivi ca un ciocan.”

—Dacă am fost curvă traseistă în Spania şi în Italia, pot să scriu aici că am fost fotomodel liber profesionist?
—Cu ce creatori de modă ai colaborat?
—Cu mai mulţi decât ai crede.

„Ţi-aş da un cinci chinuit şi meschin, întocmai ca tentativa de erecţie pe care ai spulberat-o fără milă, apoi m-aş duce acasă şi m-aş spânzura. Aş fi încă un caz de sinucidere nemotivată a unui cadru didactic model. Pentru că nimeni nu înţelege presiunea erotică pe care o poate exercita o adolescentă atât de conştientă de propria-i prezenţă.”

—La calităţi, trec disponibilitatea pentru program prelungit?
—Da, voi cu grijile voastre patetice, chicoteşte Vaca Somptuoasă, care auzise accidental dialogul. De asta e bine să fii vedetă internaţională ca mine; fiţele unui figurant de doi bani ca Alfonsinho al vostru nu mă afectează. Curg ofertele val-vârtej.
—Ce oferte, splendoarea mea în iarbă? îl întreb.
—Mai multe. De exemplu, aş putea deschide o şcoală particulară, sau să concep spectacole avangardiste. Am mailboxul plin de propuneri de la doritori. Artă adevărată, nu vulgarităţi infantile, ca aici.
—Dar nu ne dai şi nouă nişte nume de doritori, zâno? Doar aşa, ca să nu avem impresia că bravezi.
—Nu de parcă aş da eu vreo ceapă degerată pe impresiile voastre de nulităţi, mi-o retează Vaca Somptuoasă. Voiam doar să vă spun să nu mai contaţi prea mult pe mine, că eu sunt asigurată.
—Serios? Ai şi RCA? mai intervine George.
—Glume stupide de oameni proşti, pufneşte Vaca. Oricum vă ignor şi mă detaşez de voi, iar voi ştiţi asta. Şi vă ofticaţi.
—Evident. Ne muşcăm pumnii în pernă, completez eu.

6 gânduri despre „Dona Juana – fragmentul meu preferat

  1. de la Hotnews
    ≪ Din punct de vedere fiscal, vacile sunt „femele din specia taurine care au fatat cel putin o data”, iar bivolitele- „femele din specia bubaline care au fatat cel putin o data”. Asa sa le ramana numele! ≫
    Monitorul oficial nr 136/ 14 martie 2013

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s