Dragă Victor Ponta,

Ne e foarte clar că oamenii cu instrumente mici îşi doresc să aplice un „ctrl -” întregului univers, pentru ca acesta să se ajusteze la dotările lor. Nu văd alt motiv pentru care ai putut alege să îl înfigi în fruntea ICR pe omul care va rămâne în istorie drept „moartea oricărui strop  de intelect liber”, aka Calorifer Man, aka muiemarga (nu, nu e o greşeală că am scris cu literă mică acest termen. Se ştie că, prin intrarea  în uzul comun, substantivele proprii pot deveni substantive comune. În zece ani, profesorii se vor referi  la retardaţii clasei cu: „Nu înţelege nimic din adunare, scădere, înmulţire şi împărţire. Noroc că desenează impecabil bastonaşe, altfel l-aş fi suspectat că e un muiemarga”. 

 

Dar, dragă Victor Ponta, când iei un astfel de om şi îl proţăpeşti într-un post de conducere, dezastrul se extinde cu viteza vântului turbat. Chiar nu aveţi un om în tot partidul care să aibă orientarea politică pe placul vostru, dar să şi înţeleagă ceva din cultura zilei de azi? Nu e păcat să ne întoarcem în etapa culturală cunoscută drept „cretinacicul târziu ceauşist”, doar pentru că ai ales un om care are viziunea şi intelectul unui cizmar de Scorniceşti, suprapuse peste încăpăţânarea unui ţap de Ardeal? 

Să n-o lungesc, dragă Victor Ponta. Ce trebuie să facem noi, să te convingem că mm. nu  e ce-ţi trebuie ţie la ICR?  Ce-ţi face el şi nu-ţi putem face  şi noi? Ne oferim să-ţi satisfacem toate fetişurile kinky pe care numai Andrei Marga a avut curajul / perversiunea să ţi le satisfacă (asta fiind singura explicaţie logică  a faptului că încă e la conducerea ICR după lungi şi apăsate demonstraţii de incompetenţă). Nici măcar nu cerem în schimb să-i ocupăm funcţia, deci o facem mai ieftin. (stricăm piaţa, haha!) Tot ce cerem e să dai un extensive search prin partid şi să pui la ICR pe cineva care să priceapă că mâncatul de lebede şi violatul de italience nu se pot contracara decât prin acte de  cultură. Şi prin cultură nu înţeleg ancestralisme cu limbaj de lemn,  ci acte valide, internaţional valabile. 

Şi, nu, blogăritul insistent şi inconsistent de pe blogul ICR nu ţine loc de acte de cultură. 

Mulţumesc mult. 

21 de gânduri despre „Dragă Victor Ponta,

  1. E posibil ca vechiul ICR sa fi cazut si pe barba proprie; cred ca e mai bine sa ne intrebam daca au existat greseli decat sa dam vina pe prezent. Am ascultat cu atentie conferinta dedicata ‘poneiului roz’, intens mediatizat, foarte bine argumentata de Horia Roman Patapievici. Insa cu greseli din punctul meu de vedere. Pe scurt HRP imparte cultura in ‘cultura de patrimoniu’ (ex. Brancusi, Grigorescu) si cultura ‘emergenta’, actuala. Un repros adus ICR-ului a fost atentia data culturii emergente in detrimentul celei de patrimoniu. Totusi, vechiul ICR a avut numeroase conferintei de promovare a culturii de patrimoniu, insa intrebarea se pune si CUM le-a facut. Daca la aceste conferinte s-a cascat discret si s-a consumat apa minerala rasuflata cu biscuiti tari atunci putem vorbi cu greu de o promovare. Problema e ca aceasta falie intre ‘vechi’ si ‘nou’ nu exista in alte culturi. Ramai suprins ca expozitia unui grup de artisti moderni suedezi sau danezi sa beneficieze de discursul unui critic in etate, care vine costumat in sacou de culoarea oului de rata, cravata mov si pantofi rosii. Poate ca discursul nu e foarte ‘smashing’, dar in final criticul e apaludat si petrece cot la cot cu cei tineri la dineul expozitiei, condimentat cu confetii, fum de scena si sampanie. Nu stiu daca ICR – vechi sau nou – l-ar prezenta pe Brancusi in fum de scena si raze laser, insa cei din afara fac acest lucru. Pentru ei ‘noul’ e o continuare a vechiului; nu se jeneaza sa citeze intr-o lucrare de tip grafitti din Rembrand sau Da Vinci. Mai mult, nu numai ca nu se jeneaza, dar considera si firesc, dupa cum Picasso n-a avut nici o problema in a-l cita savuros pe Velasquez in Las Meninas. Poate ca nu e jobul ICR-ului sa impace ‘vechiul’ cu ‘noul’, insa chiar ideea impartirii in doua bucati – perfect justificata ca discurs critic – e foarte paguboasa practic. Aici vad o greseala capitala. Acum e tardiv…

    • Dragă amice,

      Tu delirezi foarte mult şi foarte prost la mine pe blog, iar eu am presupus că dacă te ignor, te vei simţi. This is not the case.
      Să rupi din context ce zicea Patapievici acolo, şi s-o foloseşti ca scuză pentru monstruozităţile lui Marga, mi se pare însă o culme a aberaţiei. Putea Patapievici să şi spânzure romi vii de gardul ICR-ului; NU E O SCUZĂ SĂ-L ÎNLOCUIEŞTI CU UN MONSTRU. Get it?

      • In cazul noului ICR prefer sa pastrez o tacere adanca, pentru ca oricum nu se mai poat face mare lucru. Cel putin deocamdata. Ce spun vine totusi dintr-o experienta traita in afara, cunoscand ce inseamna cultura occidentala si avand la activ ceva (mai multe) vernisaje, lansari etc. Unele atat de nonconformiste incat nici nu poti visa. Insa vorbesc si de o cultura socant de unitara, de la Rubens la gruparea COBRA (desi COBRA tine ar tine acum de patrimoniu). Ei chiar au o legatura zdravana intre cele doua lumi, de fapt nu exista doua lumi pentru ei. Eu cred ca nici 10 ICR-uri, cu zeci de oameni luminati nu pot promova o cultura necunoscuta sau nepopulara in propria tara. N-ai cum. Ce faci, exporti o cultura care in capul conationalilor tai e varza, de nu stiu sa faca diferenta intre Luchian, cubism si minimalism, ready made sau instalatie? In plus in afara nu se pune accent atat de zdravan pe institutii de stat. Exista numeroase curente care s-au nascut pe net si au ajuns in cele mai prestigioase galerii, fara aportul vreunui institut. Se agita, aduna sponsori, au un foarte bun marketing cultural. La noi e altceva, asteptam cu marmita la stat. Noi dam vina pe tot: pe televiziuni ca ne indobitocesc (de parca televiziunile italiene nu si-ar bombarda publicul cu sohw-uri gretoatse, cu tot felul de cucoane de zeci de ori mai stupide decat ale noastre, de parca francezii n-ar face glume pe la diverse posturi), pe stat ca nu ne da bani. Dar de marketing cultural nu prea se vorbeste (exceptie Lorena, care se descurca excelent).

  2. Nu fii prea rea cu Marga, ca nu a fost ideea lui: show-urile culturale nu se merita sponsorizate de nici o autoritate centrala, doar de primarie, si asta din simplul motiv ca ele nu sunt altceva decat divertisment in stare pura, nu stimuleaza in nici un fel inovatia si creativitatea.

    Adica, nu vreau sa judecam cu dubla masura: pe de-o parte injuram statul ca incurajeaza indobitocirea populatiei prin prea mult divertisment la TV, si pe de alta parte il injuram pentru ca nu ne da destul divertisment in aer liber. E o contradictie, nu crezi? De ce ar trebui un stat serios sa investeasca in distractii futile??? Cine vrea sa se distreze, sa se distreze pe banii lui… Eu si altii ca mine vrem insa un stat care sa ii stimuleze pe creatorii de noi valori (artistii creativi vor primi oricum de la ICR burse de performanta), nu vrem ca statul sa bage bani in paiatzele artistice pe care le fute talentul in nestire si care se dau in stamba la spectacole maimutzarind creatii autentice. Si eclipsandu-i de cele mai multe ori prin stridentza si nesimtire pe adevaratii creatori (in general, oameni cu foarte mult bun-simt).

    O zeita a muzicii cum e Katie Melua nu ar participa decat cu mari suferinte morale la un asemenea spectacol de dat muie sonora la toata lumea, de obicei ea isi organizeaza singura concertele. De exemplu, isi anunta prietenii de pe Twitter ca peste trei zile va veni la Tromsø, in Norvegia, ca sa filmeze un videoclip special, si in 24 de ore localnicii din Tromsø i-au si aranjat o scena ca sa le cante si lor. Spectacol cu dedicatie pentru un oaspete indragit de intreaga comunitate: asta inseamna a pretui valoarea, Lorena draga.

    • gen: tu chiar nu faci diferenţa dintre un show tv şi un festival de film? şi confunzi infrastructura necesară unui clip de 5 minute cu aceea necesară pentru un festival de 12 zile?

      ok. case closed.

  3. te-ai gasit cui sa te adresezi. va fi revoltat pe muiemarga unul care a dat la muie invatamantului romanesc cu apararea plagiatului lui

  4. Bine zis ,,a drege busuiocul,, Avem tendinta aproape devenita traditionala de a inlocui institutii cu personaje efemere si tranzitorii. Exact asta si vor acesti ,,domni,, si noi ii ajutam sa devina ,,cineva,,I.C.R. Guv. …sunt institutii cu un regulament si cu legi care le confera autoritatea. A zice ICR-ul lui Patapievici,Marga ….sau pacaliciescu..Guv Roman…Ponta…sau pacalicescu duce in derizoriu institutia in sine. Din cauza asta in Ro a fost mai bine cand acesti conducatori nu existau sau erau interimari. Atunci se simtea institutia in sine care are salariati care isi fac treaba Vezi anii 90,91,….si intre guvernari. Cum apare un pacalicescu care isi isuseste institutia si isi pune numele in locul ei totul devine chin. Cand auzi in media: Ponta a zis si a dres, Marga a zis si a dres, Base a zis si a dres, Patapievici a facut si a dres, …….pacalicescu a spus si a dres este clar ca institutia nu mai functioneaza si a fost acaparata. Cred ca regulamentul de functionare nu trebuie sa mai permita actiuni ale acestor domni decat la nivelul de reprezentare si purtator de cuvant nu de formator de politici publice. ICRo trebuie sa functioneze si cand Marga are gripa porcina. Noi ( eu) trebuie sa renuntam la obiceiul de a asocia nume de personaje unor institutii

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s