Petruţa, dragostea mea

Pata de culoare, şi aş zice, de  adipozitate, a Veveriţelor Vesele e Petruţa. Prietenii îi zic Petruţa Grasa. Iar eu sunt fan. Maaaare, mare fan.

Ea e Petruţa.

Una dintre scenele pe care i le pregătesc este:

-Ce bine arăăăăţi!
Tonul ăsta linguşitor şi delicios de lipsit de coloană vertebrală este al celei de-a doua Dudette care mă torturează seară de seară, Estelle, sau Ştefan, după cum îl ştiu vecinii, în cele două-trei luni pe care le petrece în câte un apartament închiriat în pripă.
—Iar ai un atac de panică?
—Nu ştiu, sora mea, ce-i cu mine! Cred că am o problemă de sănătate! Uite, săptămâna trecută am citit pe un blog că frate-su blogărului, om normal cu casă şi firmă, a căzut într-o zi pe jos. Avea tumoare pe creier, sora mea! Poate am şi eu tumoare pe creier, că uite, altfel nu s-ar explica faptul că uit mereu paşii şi am aşa un melancolism.
—O melancolie, poate.
—Sora mea, ai spiritul poetic al unui sac de cartofi. Făceam un joc de cuvinte. O melancolie o ai şi-ţi trece; un melancolism e aşa, pe termen lung, o nesfârşire, mă înţelegi.
În acest moment, ai două opţiuni: s-o iei pe Estelle la refec, s-o trimiţi la ea în cabină şi să-ţi vezi de treaba ta – cu garanţia unui spectacol eşuat – sau să faci pe mama răniţilor, să-i promiţi că te duci mâine cu el la oncologie şi să recapitulezi a optzecea oară nişte paşi ridicol de simpli, la finalul cărora, tu, donjuanul în travesti, te arunci în braţele aşa-zisei femei.
—Să nu te laşi greu, oftează, că mă simt aşaaaa de slăbită.
—Nu mă las greu niciodată.
Niciodată nu l-am sunat pe Estelle, a doua zi după show, să-mi respect promisiunea de a-l însoţi la oncolog; dar nici el pe mine. Cancerul lui la creier apare doar cu o jumătate de oră înaintea spectacolului şi dispare şters de demachiantul scump, anti-fatigue.
—N-ai prefera să schimbăm şi să sar în braţele altcuiva? îl întreb în timp ce mă învârte, gemând ca un muribund gălăgios din piese de teatru clasice montate undeva în provincie, de o trupă de contabile amatoare.
Geamătul dispare printre icnete de indignare.
—Cât vă mai bateţi joc de un biet bolnav!? Auzi acolo, să mă schimbe! Ce-i asta, sora mea, discriminare? Nu aveţi voie să vă dispensaţi aşa de mine, e inuman!
Scoate un şerveţel şi începe să-şi tamponeze fruntea.

3 gânduri despre „Petruţa, dragostea mea

  1. In my humble opinion, dintre toate dudettele pe care le-am cunoscut, Petruta e cea mai sufletista, calda si umana. Just my two cents.

  2. Si eu cand am citit fragmentul pe herg cam asa mi-am imaginat ca arata Estelle 😀 Daca s-o ecraniza vreodata e de retinut 😉
    (Cartea o s-o citesc la vara cand vin in tara, ca in Strainezia nu se livreaza 😦 )

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s