Despre Mariana Cur de Fier, vagina dentata şi Nicolae Breban

Într-un interviu pe care l-am dat lui Cristian Neagoe, în Şapte seri.

Iată.

6 gânduri despre „Despre Mariana Cur de Fier, vagina dentata şi Nicolae Breban

        • Neicusoara…
          Io zic s-o apuci de la pa’sopt
          Sa incepi cu Povetea povestilor si Povestea lui Ionica cel prost. Creanga Ion, 1877. Ba chiar si Petre Ispirescu a avut niste povesti porcoase. Ceva mai discret a fost N.D. Cocea cu romanul sau „Pentru’n petec de negreata”. Si vei constata ca romanii au descoperit calariferul, vorba nepieritorului fost rector de Cluj, A. Marga…

        • Petru ilustrare,un articol din Ziarul Financier…LA FRONTIERA ISTORIEI / Analiza psihologica a infidelitatii. Adrian Majuru, novembre 2009.


          LA FRONTIERA ISTORIEI / Analiza psihologica a infidelitatii
          „Ce-i cucoana precupeata/ De te tii asa mareata,/ Pentr-un petec de negreata!…”, spune un vechi cantec de mahala. „Pentr-un petec de negreata” este si romanul scris de N.D. Cocea in 1934. Autorul abordeaza intr-o maniera directa incercarile cuplului modern de a descoperi si intelege armonia dorita.

          Cum „totu-n dulcea noastra tara e chestie de fuste si invarteala” (p. 230), eroul romanului, Andrei Vaia, a crezut intr-o implinire sentimentala, departe de lumea oraselor, in inocenta si puritatea fetelor de la tara. Experienta traita a fost cu totul alta cand Muja, o tarancuta indrazneata, intra in camera conasului, pregatita de neprevazut cu o ardoare dezarmanta. „Ridicandu-i privirile din pamant, ea s-a uitat mirata la dansul, naiva, surazatoare, facandu-se ca nu pricepe. Privirea ei a alunecat prin ochi, de-a lungul trupului, pana la inima, incalzindu-i-o; si rasuflarea ei fierbinte, cu miros de paine scoasa din cuptor, il nebunea (…).” Paradoxal trezirea din acest miraj erotic preliminar s-a implinit prin obisnuitul: „Uite, mi-ai rupt camasa”; la promisiunea altei camasi, „mai frumoasa, de la Bucuresti”, copila, deloc ofensata de intamplarea tocmai incheiata, „si-a incolacit bratele dupa gatul lui”. Apoi „s-au sculat impacati, prieteni ca de cand lumea”.
          N.D. Cocea nu este strain de astfel de jocuri. Potrivit lui Constantin Beldie, scriitorul Cocea „cumparase pe nimica, departe de oras, in marginea padurii, un pavilion de vanatoare al grofilor unde adunase cateva copile scoase din minti, aduse cine stie de unde, depravate cu binisorul si tinute aici ca intr-un serai”. Altfel, omul se arata „zbarnaind de inteligenta, ca toti marii erotici” (C.Beldie, „Memorii”, p. 323). Este posibil ca tanarul Vaia din roman sa fi fost, pe anumite pasaje intime, chiar autorul romanului.
          Uneori Bucurestiul era un oras cu desavarsire feminin, cu deosebire la acea „ora divina” cand isi faceau aparitia „grabite foc sau oprite in loc, ca siderate, in fata vitrinelor cu nimicuri, cu buze violent date cu ros si cu priviri otravite de dorinti scurgandu-se pe sub gene incondeiate… abordabile si nazuroase, candide si perverse, rumene la fata de sulimanuri, de sanatate si de viciuri… de la carliontii parului de pe frunte, de la varful nasului impertinent, de la sfarcul sanilor agresivi, pana la tocurile Louis XV si pana in varful pantofilor cambrati, de papusa, de soparla sau de sarpe – trec abordabile si temute, virginale si impure, fataitele noastre, pe Calea Victoriei. N-o fi el, Bucurestiul, capitala! N-o fi avand nici teatre, nici muzee, nici stiinta, nici arte, nici traditii, nici capete de conducatori cu dragoste de orasul lor sau barem cu maini curate si cinstite in manuirea banului public. Are in schimb ceea ce nici un alt oras n-are pe lume: cate un drac impielitat de fata de fiecare metru patrat de caldaram si, pe o dimineata cu soare, mai multe fasnete delicioase de cate-or avea vreodata praterurile Vienei, unterderlindurile Berlinului sau bulevardurile si pietele reputatului Paris” (pp. 217).
          Intors la oras, Andrei se va indragosti de o fata pe nume Mira. Si ea de el caci ii spunea adesea: „Te iubesc, Andrei… te iubesc si sunt fericita… Mai fericita decat se poate spune in cuvinte… O sa ma fac frumoasa pentru tine… nici una n-o sa fie in Bucuresti ca Mira ta… Vreau sa fii mandru de mine… vreau cand ma vei avea sa ma simti toata a ta, …cu trup, cu suflet, cu camasuta, cu broderiile de pe camasa…”. Cand Andrei isi manifesta dorinta cu o ardoare greu de reprimat, Mira se detasa ironic: „Domnul e grabit?… Domnul e nerabdator?… Domnul nu poate sa astepte? Sa nu fii grabit, dragule. N-o sa pierzi nimic asteptand… ce-i al tau e pus deoparte”.
          Dar Mira l-a grabit pe prietenul iubitului, pe nume Bergher, un cocosat cu ochii bulbucati. Surprinzandu-i, Andrei „a ramas incremenit” cand a zarit spectacolul care se derula in fata sa: pe patul din fund Mira era rasturnata pe spate si peste ea, peste trupul ei dezvelit, gol, diform, inspaimantator la vedere de uratenie si de groaza, ca un broscoi in patru labe, cocosatul” (p. 315).
          Bergher, dupa cosumarea momentului a justificat: „Ce nu fac femeile pentru o duzina de ciorapi… pentru trei coti de matase… pentru o limuzina”? Si asta pe cand Mira isi imbratisa iubitul inselat soptindu-i: „Sunt o nemernica, sunt o ticaloasa, stiu, dar… te iubesc…”. Ipocrizie? Nici vorba! N.D. Cocea este de parere ca „inima femeilor e o taina care mai poate fi descifrabila. Dar trupul lor e impenetrabil si inviolabil. Poti sa-l ai; nu poti sa stii insa ce e intr-insul. Poti sa-l patrunzi, poti sa-l posezi”. Si apoi, mai este ceva: „n-o sa stii insa niciodata daca in spasmul suprem al impreunarii a fost bucurie sau prefacatorie, placere vie sau simulare” (p. 294).
          Dincolo de literatura, psihiatrul vienez Wilhelm Stekel, in lucrarea Psihologia eroticii feminine, afirma ca o pacienta a sa „separa coitul si iubirea, ea isi iubeste sotul foarte mult, totusi, probabil ca intr-o ocazie potrivita, si-a daruit deja altcuiva iubirea”. De altfel, problema fidelitatii „este ceva mai complicata decat se crede – conchide Stekel -, omul trebuie sa aiba posibilitatea alegerii. El trebuie sa poata iubi de mai multe ori eventual, pana isi gaseste completarea sa”.
          Petronius istoriseste in Satyricon povestea unei femei care isi plange barbatul langa mormant. Un soldat aflat in trecere incearca sa-i stearga durerea, mangaind-o. Si ea i se da pe mormantul barbatului. Povestirea a fost subiect de examen la sectia de limbi clasice a Facultatii de Litere din Bucuresti, catre finalul anilor ’70. Profesorul Eugen Cizek l-a intrebat pe examinat: „Cand a fost sincera femeia? Cand il plangea pe sot sau cand i s-a dat soldatului?” Examinatul a raspuns: „In ambele cazuri!” Si a primit nota maxima.”

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s