Despre dreptul la opinie

După ce l-am futat elegant la cioc pe cetăţeanul care citise şi el o postare pe blogul meu, o arsese vehement fără să i se împotrivească nimeni – ştiindu-se că unicele lucruri pe care le penalizez eu în mui şi banuri sunt retarzenia în formă deosebit de gravă şi retarzenia cu premeditare, iar după aia se dusese pe un portal să explice cum eu sunt chintesenţa răului din societatea contemporană, hopa, sare un ciumpalac să mă mustre că de ce nu respect dreptul la opinie al lătrăului.

Păi uite de ce.

Opinia nu e hachiţă, pentru un om inteligent. Opinia e un lucru care se conturează în timp, după ce aduni suficientă informaţie, încât să ai habar despre ce vorbeşti. De exemplu, eu nu m-am apucat să latru a-mpulea despre userii de Facebook care s-au apucat să vândă drept a lor poza lui Dumbravă, ci am adus DOVEZI. Poza omului, print screen cu poza pe wallul ălora, cu sigla lor şi fotograful omis, dovada infracţiunii de ciordeală intelectuală, drept care, muie. Aşa se face.

Libertatea opiniei, stimaţi lătrăi şi oameni de bine, presupune RESPONSABILITATEA OPINIEI. Înainte să te apuci să arunci cu nămol în om, te întrebi: oare omul ăla, pe care îl nominalizez cu nume şi prenume, şi îl umplu de respect, chiar merită valul de flegme pe care i-l arunc în cap? Şi dacă nu îl merită? Păi hai să verific. Să verific dacă opinia mea e fundamentată sau sunt doar un oligofren care latră fără să ştie despre ce. Aşa, da. După ce ştii despre ce vorbeşti, eşti liber să ai o opinie.

Altminteri, eşti un căcat fără coloană vertebrală şi meriţi procese de atac la imagine până rămâi în curul gol.

Şi nu-mi veniţi cu „stai, că e Internet şi e voie”. Faza cu „e Internet” e doar un pretext.

Să zicem că, într-o zi, în Piaţa Unirii s-ar decreta că e voie să omori oameni fără consecinţe. Unii dintre voi ar profita de lipsa de consecinţe şi ar omorî oameni, ceilalţi n-ar face-o nici aşa, pentru că-s oameni cinstiţi şi ideea de crimă le strepezeşte ficatul. DESPRE ASTA E VORBA. Ăia care ar simţi plăcerea criminală de a vărsa sânge ar zice: „Stai, frate, e Piaţa Unirii, deci e voie!” Ăia care respectă viaţa ar refuza să omoare, din simplă empatie faţă de alte fiinţe umane. Pe scurt, numai criminalii autentici ar profita de lipsa de consecinţe să masacreze pe cine trece. Aşadar, Internet sau nu, dacă mănânci căcat despre alţii, eşti un gunoi cu faţă umană, care profită de pretext „e pătrăţica unde nu există consecinţe” ca să-şi dea frâu liber adevăratului fel de a fi. Lipsa de consecinţe n-a făcut decât să-ţi anihileze scrupulele de faţadă. Nu slujeşte de scuză pentru ceea ce eşti în realitate.

37 de gânduri despre „Despre dreptul la opinie

  1. intuitiile mele de psiholog spun despre tine ca ai avut un accident in copilarie – divortul parintilor, conflicte cu parintii…ceva de genul asta

    • hă? şi ăsta m-a determinat să solicit ca omul să se informeze înainte să dejecteze ce-i fată mintea?

      în acest caz, le urez cât mai multora să aibă accidente în copilărie. şi va fi o lume mult mai corectă.

        • clar, eu exagerez. tu, dimpotrivă, dacă ar începe să abereze un prost despre tine – cu nume şi prenume – că eşti cauza degradării societăţii româneşti, ai fi încântat, presupun. pe o platformă cu lume. eventual i-ai da şi o bere.

          că tu confunzi atitudinea „când văd o problemă, o asum şi o rezolv, nu mă fac c-o ignor” cu regăsitul a ceva din tine – btw, asta cu regăsitul n-are nici un sens – în încercarea de a mima condiţia de intelectual, nu mai e problema mea.

          dacă ar fi să fac şi eu pe psihologul, aş zice că ai crescut într-un bloc de muncitori analfabeţi şi încerci să compensezi făcând pe cultul.

        • adaug si scuza-mi insistenta fara vreo miza, cand conflictualitatea care dezechilibreaza personalitatea cuiva este acceptata social si chiar stimata, atunci este cel mai periculos. Persoana respectiva va persevera, ignorand mecanismele psihologice naturale de neutralizare a conflictualitatii.

        • băi, eşti bolnav. nu inventez eu conflicte. întâmplător, o grămadă de proşti se perindă pe acest blog şi mulţi, aşa cum faci şi tu acum, încep să bată câmpii grav. şi conflictele apar din numărul mare de imbecili care sar la concluzii fără să se informeze, aşa cum o faci şi tu. nu caut eu cearta, dar nici nu mă feresc din calea ei.

          serios, nu mai face pe psihologul. e jenant.

  2. DIn nefericire, eu nu mă iau în serios… Opinia mea, despre orice, vine după „cinci minute”. Şi doar la nivel declarativ. Pentru că, la nivel declarativ, pot să spun – despre proprietaru’acestui blog, de exemplu – orice: că e o cioropâştiţă fâşneaţă căreia-i place să se vizibilizeze, unu. De fapt, părerea mea despre acea persoană e că lucrurile prin care a trecut au făcut-o… frumoasă. 😐

  3. Asta cu respectatul opiniei este echivalentul cognitiv/intelectual al comunismului. Toate opiniile trebuie sa fie egale indiferent de cat de retardate sunt. Ete cacat. Daca un bou imi spune ca Pamantul e gol pe dinauntru sau ca farmecele sunt moduri perfect valide de a vindeca bolile, atunci imi dau pantalonii jos, ma pun pe ciuci si ma cac indelung pe opiniile lui.

  4. intocmai, daca intr-o zi s-ar decreta ca in piata unirii e voie sa se omoare oameni atunci ceilalti care nu sunt de acord si ar numi pe cei ce au decretat legea ca fiind criminali vor trebui sa plateasca pentru ca i-au calomniat pe facatorii legii, ca au calomniat statul samd.
    Cum ai tu dreptul sa il insulti pe respectiv asa are si el dreptul, indiferent daca are dreptate sau nu, face parte din free speach philosophy.
    De unde si pana unde i-am luat eu apararea respectivului, hai ca iar faci din tantar armasar si te victimizezi aiurea. Eu iau apararea dreptului lui la opinie punct, asta nu inseamna ca sunt de acord cu el, asta e gandire paranoica.

    • N-ai înţeles nimic din ce explicam eu în această postare, este? Şi ştiu, din experienţa interacţiunii cu tine, că nici din 70 de explicaţii nu vei înţelege, aşa că i’ll spare myself the effort.

      Dreptul la opinie îl apăr şi eu, dreptul la lătrat ranchiunos şi emanat gratuităţi, nu.

      • pai nu, asta e eronat.
        Ori aparam dreptul la opinie si punct ori ne intoarcem la cenzura.
        Toate dictaturile si toti tiranii din lume s-au instalat interzicand opiniile cu care mai toata lumea nu era de acord. De la Hitler la Lenin la Mao la cine vrei tu, primele victime au fost prostii care debitau chestii de acestea, au urmat incomozii si mai apoi incorectii politic.Dar faptul ca se crease un precedent cu prostii a fcilitat punerea pumnului in gura la toata lumea cate putin,
        Daca statul iti da un drept (nu privilegiu, mare atentie) si tu il incurajezi sa il ia pentru confort imediat si interes personal pai nu meriti acest drept.
        NU mai confundati dreptul la opinie cu opinia, e o tampenie si discutie fara sens.
        Eu nu am venit sa-ti spun ca nu ai dreptul sa il critici, sa il injuri sa il bagi in pizda lu mume-sa etc. Eu am spus ca resping ideea de dat in judecata oameni pentru opiniile lor si promovarea ideii ca o legislatie care sa incurajeze omerta e una la fel de periculoasa cu ideea eugenismului.
        De unde si pana unde vin eu sa-i iau partea lu Pogea asta in toata povestea? Pe mine nu ma intereseaza Pogea pe mine ma intereseaza drepul unui om sa debiteze ce prostii vrea pula lui fara frica de repercursiuni LEGALE, in orice mediu atat timp cat e opinie si nu e amenintare, santaj sau orice aduce amenintare la siguranta sau drepturile altei persoane.
        Eu vorbesc de idei, tu de indivizi.

        • iar eu ţi-am spus cum stă treaba cu responsabilitatea opiniei şi cu răul pe care un astfel de prost poate să ţi-l facă. te-am contraargumentat deja, nu mai repeta ce ai zis mai sus. pauză.

        • Stai ca nu… acum am inteles care e pozitia ta in problema, am crezut ca e vorba de o neintelegere si de asta ma agitam pe aici.
          E foarte trist, nu ma asteptam sa gandesti in felul asta. Lumea reala e foarte diferita de ce scrie pe hartie si la un moment dat in viata ai sa te lovesti de chestia asta, mai ales ca jurnalist si nu o sa fie roz si probabil atunci ai sa intelegi de ce sunt eu asa de revoltat.
          e…. deprimant.

        • când într-un moment dat în viaţa o să decizi să laşi bănănăitul inutil pe Internet şi o să construieşti ceva, şi o să vină un prost incult şi agramat să-ţi înjure munca FĂRĂ să aibă habar de ea, o să înţelegi de ce sunt eu aşa de revoltată.

          dar eu n-am timp să mă deprim, că am lucruri utile de făcut. aşadar, ia batista mea şi du-te.

    • pentru ca aici libertatea de exprimare este permisa, iti pot spune doar ca interventia pe care ai avut-o este jalnica si de cacat! Esti reprezentantul majoritatii acestei tari, care atunci cand intalneste/descopera o persoana care este libera in exprimare, gandire, o considera un pericol pentru societatea oricum captiva in prejudecati si o judeca pana la ultima picatura de sange!

      fa-ne un bine si incearca sa te salvezi intai pe tine!

      • într-adevăr aici e mult mai liber. de aia sunt banați cei care au opinii contra. asta da libertate. prietene diferența între a șterge posturi care conțin un limbaj neadecvat și a bloca pe cineva de la discuție e mare rău de tot. după cum poți observa nu peste tot sunt banați cei care postează. tocmai pentru ca opiniile sunt respectate atat timp cât există respect pentru obiceiurile comunității respective

        • stimate domn, dumneata chiar eşti prost, cu tot respectul.

          ai fost banat pentru opinie contra? nu. ai fost banat după ce m-ai defăimat pe o platformă cu mai mulţi autori? nu. ATUNCI CUM ÎNDRĂZNEŞTI SĂ INSIŞTI SĂ MINŢI CU NERUŞINARE?

        • nu, aici nu sunt banati cei care au opinii contra, ci cei care nu au vocabularul necesar sa si le exprime.

          „conțin un limbaj neadecvat” – prietene, ce inseamna asta? ne vrem salvatorii tinerilor, insa nu acceptam cuvinte gen „pula”?

          p.s.: Lorena, ti-am zis ca vede sigur posturile 🙂

    • Dincolo de cuvinte, e un nou atac patologic la adresa mea. Şi dovada supremă că „slaba aptitudine de a comunica” e în grădina ta, nu în a mea.

      Ţi-am şters linkul. Sunt singurul om care decide pe acest blog cui trimite trafic şi cui nu. Când ai dat semne slabe că ai începe să gândeşti, ţi-am trimis eu trafic. Ai revenit la lătrat iraţional? Latră, dar fără traficul meu.

  5. Ceea ce mi-ai zis si mie: nu-ti place, nu citi. E valabil pt toti. Cand ma duc pe un blog, daca imi place comentez, daca nu, nu…sau spun ce nu imi place, dar civilizat. Nu se poate sa vii si sa vorbesti aiurea dspre ce nu cunosti!

  6. Poncea imi trezeste amintiri neplacute. Punctez pe ce a scris Lorena ref la dreptul la opinie vs. dreptul de a latra ranchiunos, de a minti pt ca nu ai cum altfel sa-ti versi veninul si de a judeca in necunostinta de cauza.

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s