Din vechiturile computerului: Eugene Hütz: „Nu sîntem ACDC”

hutz
Să nu mă mai întrebe neinteligenţii cine a luat interviul.

Pe Twitter îşi zice Mama Diaspora. Are o trupă alcătuită din emigranţi de prin toate colţurile lumii şi ştie că declanşeze instinctul atavic al tăvălirii pe jos pînă şi în hipsteri, chit că nimeni nu le înţelege engleza de baltă a versurilor. A cîştigat bani şi din modelling, actorie şi spălat parbrize.

REP: Ţi-am ascultat ultimul album, Transcontinental Hustle (2010). E mai siropos decît o telenovelă. Ce-a dat în tine?

HÜTZ: Ăăă, viaţa se schimbă. Şi te schimbă. Măi, să ştii că nu e uşor să ai viaţa mea, să alergi ca nebunul de colo pînă colo. Iar cînd eşti prins în mreje romantice…

REP: I-auzi! Eşti prins în mreje romantice?

HÜTZ: De mult timp. De fapt, sînt îndrăgostit… de multe chestii. Sînt mereu îndrăgostit, numai obiectul dragostei e întotdeauna altul.

REP: Păi, şi cum rămîne cu mrejele romantice?

HÜTZ: Bun. Am o relaţie de trei ani, nu contează cu cine. Şi agitaţia asta transcontinentală care dă titlul albumului, toate aceste plecări şi reîntoarceri generează teribil de multă dramă. Toate aceste emoţii pe care nu mi le exprim şi pe care nu le arăt s-au acumulat în mine. Ştii, rock and roll-ul nu este atît de simplu precum pare. Şi toate aceste acumulări de emoţii au fost eliberate în Transcontinental Hustle. În acest album nu vorbesc despre cucerirea de noi teritorii, ci despre dragoste şi neputinţa de a o trăi în adevăratul sens al cuvîntului. Pe de altă parte, vei găsi pe acest album multe influenţe braziliene, pentru că m-am îndrăgostit de ţara asta…

REP: Ţin minte, ultima oară ne povesteai că ai întors spatele New York-ului, care ţi-a adus celebritatea, şi te-ai mutat în Brazilia.

HÜTZ: Da, de atunci am rămas acolo. Am descoperit o cultură muzicală fascinantă, pe care nu mă satur s-o explorez, o ţară de care m-am îndrăgostit definitiv şi iremediabil.

REP: Pentru ascultătorul vostru obişnuit, eraţi o trupă de gypsy punk. Gypsy eşti în continuare (la întîlnirea cu noi, Hütz purta o cămaşă înflorată şi nişte pantaloni trei sferturi, verzi, n. r.). Dar unde a rămas punk-ul?

HÜTZ: Ce întrebare depăşită! O să fiu întotdeauna un punkist! Sau poate n-am fost niciodată un punkist, cine ştie? Oamenii îşi proiectează propriile aşteptări asupra mea, iar astea nu au nimic de a face cu viaţa mea. Sînt cine sînt.

REP: Păi da, numai că nici tu nu mai ştii cine eşti.

HÜTZ: Nu mă interesează o identitate fixă, nu mă interesează brandingul. Că nu sună albumul a punk? E problema voastră dacă vreţi punk, eu, ca, artist, sînt condus doar de propriile mele porniri şi de ceea ce am eu de zis, nu mă interesează ce vreţi voi să auziţi. De fapt, dacă mă gîndesc mai bine, punk-ul înseamnă libertate. Curajul de a merge înainte. Poate că nu e punk prin formă, dar e punk prin spirit.

REP: Ciudat, noi am fi zis că pe rockeri îi crezi deja cuceriţi şi acum asediezi şi inimile sensibile ale hipsterilor.

HÜTZ: Nu încerc nimic. Sincer, nu încerc nimic. Pur şi simplu, fac ceea ce îmi vine să fac. Pur şi simplu, mă trezesc dimineaţa, urc muntele, îmi caut o vale plăcută şi scriu un cîntec. Iar acel cîntec este cea mai sinceră expresie a mea în momentul ăla. Mă doare-n pulă cum se aude la radio şi ce vei zice tu sau altcineva cînd îl vei auzi.

REP: Şi ăsta e motivul pentru care albumele tale de pînă acum nu seamănă între ele?

HÜTZ: Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru asta! Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu sîntem ACDC, să scoatem patruzeci de albume identice. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu sîntem o formaţie ca The Cure, să scoatem acelaşi album, an de an.

REP: Mai schimbă şi ei versurile. 🙂

HÜTZ: Uneori nici măcar alea. E vorba despre libertatea de expresie, despre libertatea de a-ţi asuma faptul că te schimbi. Trupele care se cramponează de acelaşi stil, alea sînt trupele corupte, trupele cărora le e teamă să-şi piardă fanii, trupele cărora le e frică să îşi asume propria realitate umană! Singurul lucru care le rămîne e un brand, care, în timp, nici măcar nu-i mai reprezintă cu adevărat!

REP: Cînţi soft acum, dar temperamentul tău e cel de altădată.

HÜTZ: Nu cînt soft! Să ne gîndim la cîntece ca Break the Spell şi Immigraniada, care, îndrăznesc să afirm, sînt mai punk decît tot ce am făcut pînă acum! Sînt cîntece serioase, născute din experienţa noastră de nomazi, care au bîntuit prin toată lumea! Nu sînt cîntece din pivniţă, ci cîntece din pivniţa lumii. Sînt cîntece din ghettourile întregi lumi – am fost acolo şi ştiu cum e. Am fost în mahalale, am fost în cartiere ţigăneşti ucrainiene, în favelas braziliene şi în barrios. Cîntecele astea reflectă toate aceste locuri.

REP: Immigraniada are un videoclip foarte explicit: vă arată pe tine şi pe colegii tăi de trupă făcînd diverse munci degradante, de la spălat parbrize în intersecţii la spălat vase. Le-ai încercat pe pielea ta?

HÜTZ: Nu pot să-ţi spun prin cîte meserii am trecut, ca emigrant. Spălatul vaselor a fost, poate, cea mai decentă slujbă pe care am avut-o. Da, am spălat şi parbrize. Am emigrat întîi în Polonia, apoi în Austria, apoi în Italia şi de-abia după aceea în Statele Unite. Nu cunoşteam pe nimeni, nu aveam nici un ban. Nu aveam decît vise. De aceea e absurd să mă întrebi dacă m-am lăsat sau nu de punk.

REP: Ce te-a determinat să pleci de acasă, unde aveai totuşi o siguranţă?

HÜTZ: Nu aveam nici o speranţă de viitor.

REP: Ce îţi doreai?

HÜTZ: Vezi cu ce mă ocup acum? Eşti de acord că nu aş fi putut realiza nimic din toate astea la mine acasă?

REP: Nu mai spune! Ştiai încă de atunci că vrei să fii o vedetă internaţională?

HÜTZ: Nu mi-am pus niciodată întrebarea „ce mă voi face”, lucrurile s-au conturat de la sine în mintea mea. Pe la 6 ani, colectam deja timbre cu imagini din ţări îndepărtate. Ţări ca Guineea-Bissau sau Republica Maldive, ţări despre care nimeni dintre cei din jurul meu nu auzise.

REP: Din cîte ştiu, materialele referitoare la ţările din afara blocului comunist erau destul de cenzurate.

HÜTZ: Da. Dar asta te obliga să fii tu cel care caută. Întotdeauna preţuieşti mai mult chestiile care nu-ţi vin mură-n gură. Căutam cărţi, hărţi, poze. Pot spune că aveam încă de atunci pasiunea exploratorului. Lucrurile care te fac valoros sînt acolo, în tine, trebuie doar să ai încredere în tine şi să te laşi în voia instinctelor. Colectînd timbre, am ajuns pe piaţa neagră, unde găseai tot ce nu puteai cumpăra legal.

REP: Inclusiv casete şi reviste porno, nu?

HÜTZ: Nu puteai să nu mă întrebi, nu-i aşa? (rîde).

REP: Nu, serios. La ce vîrstă ţi-ai cumpărat prima revistă porno?

HÜTZ: La 12 ani.

REP: Şi care a fost prima imagine care ţi-a furat ochii?

HÜTZ: Era şi un rebus pe ultima pagină. Ăla, bineînţeles, că voiam să învăţ engleza.

REP: Deci, fetele nu erau interesante?

HÜTZ: Nu. La ele nu mă uitam decît cu lupa.

REP: De ce, erai miop?

HÜTZ (izbucneşte în rîs): Glumeaaaaam. N-am fost niciodată miop în privinţa asta.

REP: Ultima oară cînd ai vorbit cu noi, ne-ai zis că nu ai telefon mobil. Că eşti înapoiat din punct de vedere tehnologic. Te-ai updatat între timp?

HÜTZ: Ce ştii tu, am trecut direct la Blackberry, nu am ars gazul cu etape intermediare. Managerul meu mi-a luat un Blackberry, pentru că, dacă acum locuiesc în Brazilia, trebuie să comunice cumva cu mine. Iar eu trebuie să conduc şandramaua de acolo. E agenda şi bloc-notesul meu ambulant. Pe de o parte, sînt accesibil din orice colţ al Braziliei, pe de alta, mă pot apuca de scris oriunde mă trăsneşte inspiraţia.

REP: „Orice colţ al Braziliei”? Păi, nu ai un domiciliu stabil?

HÜTZ: Am o casă în Rio de Janeiro, dar dorul de ducă a rămas intact. Mă trezesc dimineaţa devreme, mă urc pe bicicletă şi plec. Umblu prin ţară, cunosc oameni noi, caut locuri care să mă inspire.

REP: Şi cum te înţelegi cu oamenii? Mă îndoiesc că locuitorii unui mic cătun de la coada vacii ştiu engleza.

HÜTZ: Stau de trei ani în Brazilia, am învăţat eu portugheza. Nu mă opreşte nimic să nu mă împrietenesc cu ţiganul de la marginea drumului, dacă mi se pare interesant.

REP: M-am uitat pe site-ul vostru, gogolbordello.com. Aveţi concerte peste concerte. Cînd mai ai timp de aşa ceva?

HÜTZ: Timp de şase luni. Asta îmi lasă o jumătate de an în care nu călătoresc. Jumătatea frumoasă. Oamenii ştiu nimic despre asta. Ei cred că răul de avion, alcoolul şi rock-ul sînt cele care mă menţin tînăr şi zvelt.

REP: Acum, poate le dai şi tu ideea greşită, cînd urci pe scenă, în fiecare concert, cu cîte o sticlă de vin în mînă.

HÜTZ: Corect, nu toată lumea are simţul umorului. Adevărul e că duc o viaţă foarte simplă. Locuiesc într-o ţară tropicală, mă bucur de clima şi de aerul curat de acolo, mă mişc mult, îmi reîncarc bateriile într-un mod eficient.

REP: Şi totuşi, din punct de vedere politic, America Latină e un butoi de pulbere. Una, două, se mai iscă un război civil. Nu ţi-e teamă că liniştea ta e relativ fragilă?

HÜTZ: Nu mă interesează politica. Singura politică în care cred este aceea a lucrurilor pe care poţi să le faci pentru cei de lîngă tine, a eforturilor care au impact imediat, vizibil. A asistenţei sociale pe care pot s-o acord şi eu. Mă gîndesc la favela ţigănească locală, pe care o susţin prin donaţii şi prin spectacole. Ştii vechiul meu film documentar, The Pied Piper of Hutzovina, în care exploram Ucraina?

REP: Da, şi ştiu că a avut recenzii favorabile.

HÜTZ: Acum, fac un sequel, în Brazilia. Ţara aia are enorm de oferit. Nu doar pe planul problemelor sociale – care nu-s de neglijat – cît pe planul amestecului de culturi. Vreau să export experienţa asta chiar şi în propria mea ţară.

REP: Ce înseamnă „amestec de culturi”?

HÜTZ: Uite, în ţara mea natală, ca şi în a ta, lumea se aliniază la globalizare, ca oile, şi uită de specificul ţării. Sau dacă îl cultivă, îl cultivă fals, ostentativ, penibil. Singurul moment autentic pe care mi-l amintesc în ţara mea e acela al veteranilor din Cel De-al Doilea Război Mondial, care se adună şi cîntă. Ţi se scoală părul în cap cînd îi auzi. Asta e o chestie pe care globalizarea n-o va izbuti niciodată.

În Brazilia, însă, există straturi peste straturi de cultură locală. Fiecare district are şcoli de samba, cluburi de fotbal, propriul stil muzical, propria tradiţie de carnaval…

REP: În ce te-ai mascat la ultimul carnaval din Rio?

HÜTZ: Ideea de bază a carnavalului nu sînt măştile. Carnavalul înseamnă arderea tensiunilor sociale. E momentul în care săracii se îmbracă în bogaţi şi bogaţii în săraci, şi toţi ies împreună pe stradă, cîntînd acelaşi cîntec şi dansînd acelaşi dans. Asta ţine societatea respectivă unită.

REP: Iar tu în ce te-ai îmbrăcat, în sărac sau în bogat?

HÜTZ (se ridică în picioare): Ţi se pare că eu mai am nevoie de un costum, altul decît propriul meu mod de a mă îmbrăca?

 

REP: Te puteai îmbrăca în om normal, ar fi fost cu adevărat şocant din partea ta.

HÜTZ: Dar sînt un om normal. Asta e normalitatea mea.

REP: Iar tu, cu acest păr, această hütztache (mustaţa specifică, n. r.) şi acest stil, ai fost un fashion icon. Nu e ironic?

HÜTZ: Crede-mă, uneori cînt în hainele în care dorm. Şi invers.

REP: Am observat. Dar de votat, pentru cine votezi? Pentru Ucraina, Statele Unite sau Brazilia?

HÜTZ: Nu votez.

REP: Şi totuşi, cum se face că tu, un tip cu o personalitate atît de… intensă, să zicem, eşti un actor de film atît de autentic în rol şi atît de schimbat? Nici în Everything Is Illuminated, nici în Filth and Wisdom nu îl joci pe Eugene Hütz, cel pe care îl ştim.

HÜTZ: Acum ce vrei? Să-ţi înşir clişee despre arta actorului şi transpunerea în rol? N-am chef. Sînt tot eu, dar în altă dimensiune a mea.

REP: Ce alte producţii de Hollywood ne pregăteşti pe viitor?

HÜTZ: Am terminat filmările la o peliculă, dar nu îţi pot spune nimic despre asta. Ştii cum e: totul e secret, pînă la anunţul oficial. Uneori se filmează chestii care nu se lansează niciodată. Toată această lume a filmelor, cu misterele ei impuse şi interdicţiile ei, mi se pare atîîîît de plictisitoare. De-asta mă bucur că nu-s actor de Hollywood, că viaţa mea nu depinde de un „da” sau un „nu”, de un film sau altul…

REP: Revenind la alcool. Plimbi o sticlă de vin pe scenă, ai o piesă intitulată Alcohol, şi totuşi, îmi spui că nu el te menţine tînăr şi frumos. Cum stă treaba, ai renunţat la alcool?

HÜTZ: Nu. Dar am descoperit lucruri noi în viaţă. Uite, în Brazilia există Cachaca… (chicoteşte).

REP: Care e tot o băutură alcoolică. De ce nu răspunzi serios la întrebare?

HÜTZ: Bine, bine. Important e cum priveşti alcoolul: ca pe o plăcere sau ca pe esenţa vieţii tale. Eu, de exemplu, nu mă folosesc niciodată de alcool pentru a-mi îneca amarul. Nu pentru asta a fost inventat. Am metode mai eficiente – şi mai profunde – pentru a-mi prelucra nemulţumirile. Alcoolul e pentru petreceri. Party, man!

REP: Excelent. Să încheiem în acelaşi spirit: acum, în România, se tot discută despre legalizarea marijuanei. Pro sau contra?

HÜTZ: Pro, normal! Era şi timpul să vă mai destupaţi şi voi la minte. Uite, eu, unul, n-am mai fumat marijuana de vreo cincisprezece ani, pentru că mă face să-mi pierd concentrarea. Dar dacă n-aş fi încercat-o, aş fi rămas cu o neîmplinire. Acum însă, am metode mai bune de a-mi pierde concentrarea.

REP: Cum ar fi?

HÜTZ: O zi însorită pe plaja braziliană. Uite, m-am dus la Rio de Janeiro acum trei ani, într-o vacanţă, să-mi scriu autobiografia. Dar oraşul ăla m-a răpit, m-a sedus, m-a deturnat de la scopul iniţial, am uitat de autobiografie, am uitat de tot. Există o pierdere de concentrare mai mare decît asta?

Playboy, aprilie sau mai 2011

7 gânduri despre „Din vechiturile computerului: Eugene Hütz: „Nu sîntem ACDC”

      • sunt semnale clare 🙂 cum ar fi faptul ca e postat la tine pe blog 🙂 dar intrebarile erau prea punctuale , cred ca asa ti-a cerut revista. Nu te vad pe tine punand intrebarile astea cuiva, mai ales unui reprezentant al haosului pur 🙂 Mie imi place maxim omul asta, mi se pare ceva femomenal ca l-ai intalnit

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s