Interviul pe bază de portofoliu

Se pare că a apărut un nou trend foarte mişto: să acorzi interviuri după ce vezi texte precedente ale solicitantului.

Aşa a făcut şi HBO, înainte să mi-l dea pe Victor Rebengiuc pentru Tabu de decembrie şi exact aşa a făcut şi viitorul meu intervievat – tot un artist minunat, de care sunteţi îndrăgostite toate. Şi care nu e des întâlnit în reviste, deci prezenţa lui va fi o rara avis – ceea ce e balsam pentru orgoliul meu. Şi răspunsul a venit prompt, pe mail.

teaser

Singurul interviu pe care am renunţat să-l hăituiesc, acum doi ani, a fost acela cu Radu Beligan. Pentru că omul, fără să mă întrebe ce am făcut înainte, mi-a ras-o direct: „Am văzut-o pe una care îmi scria răspunsurile şi făcea greşeli gramaticale. Poate faci şi dumneata la fel”.

Mie mi se taie definitiv când aud din astea. Ăla a fost momentul – singurul din toată cariera mea de reporter – când l-am sunat pe Boerescu şi i-am spus: „Dane, nu te supăra, eu pe omul ăsta refuz să-l intervievez”. E un geniu, e o minune, dar în calitatea lui de geniu ar fi trebuit să vadă întâi ce poate celălalt, nu să-l acuze pe neverificate de creier gol şi de incapacitatea de a merge şi de a mesteca gumă concomitent.

Iar Boerescu a înţeles. Încă un merit al acestui mare om, pe care nu ştiu ce am făcut să-l merit. O moluscă fără creier şi fără coloană vertebrală ca Ioana Moldoveanu de la Vice ar fi ripostat brusc: „Ba te întorci şi-i dai test de gramatică.” Ceea ce nu e deloc ok. Dacă tu, ca publicaţie, n-ai un strop de demnitate, dacă accepţi să speli bude cu limba pentru un articol, exact asta va fi imaginea ta.

15 gânduri despre „Interviul pe bază de portofoliu

    • Nu,nu poate fii toleranta doar pentru ca Radu Beligan este un geniu si e batran. Bunul simt si corectitudinea nu tin de varsta. Cum dumnealui nu a avut rabdare sa vada ce poate Lorena Lupu,ea de ce ar trebui sa stea si sa zambeasca frumos?Doar pentru ca e batran?Doar pentru ca e un mare actor?Nu e indeajuns…

  1. Oare ce portofoliu o fi avut reporterul ca să merite să fie trimis să mă intervieveze pe mine, în gară, prin anii 90? Subiectul era fierbinte, câte zile de concediu au oamenii muncii care plecau în vacanţă. Parcă văd subtitlurile: După un an de trudă, angajaţii au doar 15 zile ca să se refacă. Mi-a fost milă de el când am văzut cum s-a dezumflat când i-am răspuns, cu sinceritate: „32 de zile”

  2. Am ramas perplex…Cand stiu, stimata autoare, ce model de toleranta reprezinti matali, atat pentru tineri cat si batrani, sunt siderat ca moartea nu nemereste pe la casa mosneagului sa-ti dea si tie o satisfactie in viata…

    • oare chiar ştii, sau doar baţi câmpii, retardatule?

      ce înţeleg vitele proaste ca tine prin toleranţă e „dreptul mârletelui sinistru de a mânca căcat cu polonicul şi de a scăpa nepedepsit”.

      dar, da, cur prost ca noaptea ce eşti, cu oamenii normali care nu au o atitudine obraznică, ci una neutră, sunt de o empatie de care majoritatea voastră, a vitelor sinistre, n-aţi putea fi nici morţi. de cretini de sunteţi.

  3. Esti mai neagra in cerul gurii decat magarul in capu’pulii(scuzati cacofonia)
    Chestiunea cu balamucul nu era o figura de stil. Ai de grija si nu-ti risipi energia in chestii inutile angajate cu anonimii…

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s