Un film despre absolut nimic

În timp ce curgea genericul de la final şi lumea aplauda extaziată, eu stăteam, mă uitam precum curca-n lemne şi-mi puneam obsesiv o întrebare:

-Ce voia să spună autorul?

Mă refer la O lună în Thailanda, megalăudatul lung-metraj al lui Paul Negoescu.

Cine-mi găseşte o temă, o idee principală, o concluzie a acestui film are de la mine un bax de beri. Eu am asistat la vreo două ore despre absolut nimic. Un scenariu plicticos şi meschin, plat ca scândura de rufe. Actorie cuminte şi corectă, dar care nu avea nimic de jucat. Ce voiau oamenii ăia de la lume şi de la viaţă? Ce-i mâna pe ei în luptă? Care era miza? Care era firul roşu? Vizual, o platitudine supremă, low-budget vizibil, ceea ce în sine nu era deranjant, dacă ar fi dus undeva. Dar nu ducea nicăieri. Pentru că autorul nu voia să spună nimic.

„Hai, Lorena, ai mai văzut tu filme despre nimic şi ţi-au plăcut”. Da, tati, dar alea erau bijuterii, depedeve stilistic. Serios, fără ironie şi fără răutate, mor să aflu răspunsul la întrebarea: CE ÎNCERCA SĂ NE SPUNĂ AUTORUL CU CHESTIA ASTA? Ce încerca să ne transmită filmul. Că tinerii actori erau încântaţi să se vadă şi să-şi vadă colegii pe ecran – pot să înţeleg. Dar când văd un film despre absolut nimic, apoi văd oameni cu experienţă în film radiind de fericire, cu aerul că au sprijinit o capodoperă – nu mai înţeleg nimic. Nu, serios, Ada Solomon, care e ideea, mesajul, tema acestui film? Şi de ce e ea atât de puternică, încât să justifice un lung-metraj?

13 gânduri despre „Un film despre absolut nimic

  1. Sunt de acord când cineva spune că un film, spectacol, carte e de tot căcatul. Dar de ceva vreme, chiar pe nimeni nu mai interesează intenţiile şi emoţiile creatorilor de artă 🙂

    • Apăi intenţii şi emoţii are toată lumea, că de aia suntem oameni şi nu pietre. Dar filmul presupune totuşi o transpunere artistică a acestor intenţii şi emoţii. Nu-i de ajuns să ai intenţii şi emoţii, că toţi avem. Prin urmare, ca ce chestie să mă intereseze pe mine starea artistului când opera lui nu transmite nimic? Sau în ce măsură să mă intereseze starea lui mai mult decât starea oricărui alt locuitor al planetei, luat la întâmplare?

    • Absolut corect. Au urlat astia pe ecran pana ni s-a luat. Toti au ceva de spus, de la politica la religie sau fotbal. Ne mai folosesc si filme din astea.

  2. Depinde, dar ma bucur ca scapam totusi filmele cu pensionari paralitici, medici corupti ori manastiri a la Dan Brown. E un film sincer, putem rezona cu el.

  3. lorena, este un film despre „nu stiu ce vreau” sau despre „am de toate si nu stiu ce sa vreau” . am mai spus-o, o repet – e un film despre o generatie confuza, rasfatata, care isi „trece tineretea” degeaba. o generatie satula si careia nu stie cum e sa-ti fie foame. da, sunt de acord cu tine, e un film despre „nimic” ca alternativa aspirationala.
    curajul regizorului de a spune asta atit de sincer despre el si despre generatia lui, mie una, mi se pare de admirat, nu de blamat.
    da, sunt fericita ca am avut sansa sa produc filmul asta si sa petrec timp alaturi de echipa de sub 30 de ani a acestui film – nu e nici un pic de ipocrizie in asta.
    da, cred ca nu e cel mai profund film la care am lucrat, dar am intinerit si am invatat la ce sa ma astept de la copiii mei si de la colegii mei mult mai tineri decit mine – lucrind la filmul asta si intorcind povestea asta pe toate fetele.
    mai precis e un film despre un gol care exista intr-o generatie.

    • dar nici măcar acest gol nu e pus în evidenţă just din punct de vedere scenaristic. nu e scris în aşa fel încât să intereseze.

      dă-mi trei luni şi-ţi trimit un scenariu despre „nu ştiu ce vreau” / „golul interior”. vrei?

    • intrun fel destul de clar si transparent pizda asa de ada solomon recunoaste franc ca facut o pula (buna @neax, ce mai faci, tie dor de mine cum mie mie dor de tine?) de cacat de film, dar sa simtit bine cu colegi tineri. problema care ma doare ie daca tot cacatul asta de lung metraj sau decat o parte din dansul a fost finantat cu bani de la buget pe filiera de pilda CNC care a bagat purcoi de banet in multi alti hartisti de pilda Sergiu Nicolaescu.

  4. Ironic: Mungiu produce un subiect absolut tampit, in cea mai pura maniera davincioista, dar tinut in frau genial, dupa toate regulile unui scenariu/film de calitate (a nu se confuda subiectul cu limbajul artistic, e cam altceva), in timp ce filmul asta are un subiect bun, dar condus defectuos. Pacat ca Mungiu nu-si mai baga-n buzunar degetul acuzator/sforaitor, ca i-ar iesi filme la care sa mai vie si cevas public, nu doar palme de aur.

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s