Hai să stabilim o chestie, once and for all

Mă tot pisălogea ieri un prieten, animat de doi-trei amici hipsteri băloşi, că ar trebui să adopt o atitudine soft & silky, că aşa e frumos şi aşa s-ar cădea. Şi azi, un hipster bălos din gaşca cu pricina a şi venit azi să mă agreseze verbal cu tot ceea ce nu sunt, în opinia lui.

Răspunsul meu e unul singur. Unii dintre voi îl ştiu deja.

Nu scrie nicăieri că toţi cei care se adresează unei mulţimi trebuie să fie frumos pieptănaţi şi plini de bullshit. Nu mă interesează să vă mint frumos. Nu mă interesează să mă prefac că nu sunteţi proşti, atunci când sunteţi. Măcar aşa, există o diferenţă de tratament între ăia dintre voi care mă impresionează şi ăia care mă fac să dau ochii peste cap, a „de ce s-a concediat paza de la căminul de retardaţi, vă rog?”. Nu mă interesează să par o fată docilă, o femeie bună, o excelentă confecţioneră de sarmale şi aşa mai departe. I’m a bitch and I love it.

Întotdeauna au existat demagogi, pe de o parte, şi anarhişti, pe de alta. Iubesc să fac parte din cea de-a doua categorie. Iar ăia care nu înţelegeţi asta, orientaţi-vă spre alte persoane. Nu eu sunt cea pe care o căutaţi.

9 gânduri despre „Hai să stabilim o chestie, once and for all

  1. Acu’ tre sa te mai dai pe brazda 🙂 Mai soft, mai soft… Batista pe tambal, cum zice rumanu’. 🙂 🙂 Ash da orice s-o vad si p-asta. O Lorena cumintica si sfioasa 🙂 Vine sfarsitu’ lumii, precis!

  2. Da’ cine – om sănătos la cap fiind! – s-ar da fie şi pe O brazdă??? Oameni buni, vă daţi seama că e greu SĂ MERGI pe un teren arat, dar’mite să te mai dai şi pe brazde!! Adică „las’ aşa!…”… 😀

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s