Neorealismul socialist al lui Andrei Andreievici Marga

„E important să asigurăm nivelul cultural al alesului nostru popor! Fiecare casă să aibă caloriferul ei! strigă de la balcon, în uralele pionierilor, tovarăşul Andrei Andreievici Marga.

Era o cultură glacială, ce-i drept. Dar inima tovarăşului Andrei Andreievici Marga era atât de caldă, încât idealurile ei îi încălzeau pe toţi muncitorii harnici de la toate cele zece etaje ale blocului. Ea şi reşoul de BCA – altă invenţie culturală a ilustrului popor multilateral dezvoltat. Din păcate, unele invenţii culturale nu funcţionau când statul nostru multiubit şi econom întrerupea curentul, întru educarea spiritului glorios al clasei muncitoare triumfătoare, dar, în acele momente, poporul inventa diverse alte forme de cultură. Cultura textilă, numită popular: „Tovarăşa Ileana, pune o ţoală pe tine!” Cultura iredentistă – când tinerii zeloşi îşi exersau elanul muncitoresc bătându-se, aşa cum ar face-o în apărarea patriei măreţe, şi astfel se încălzeau. Cultura gazoasă – care-i aduna ritualic pe membrii familiei în bucătărie, în jurul altarului cu ochi. Ceea ce era risipă, contravenind înaltului spirit de cumpătare muncitorească, dar oferea prilej membrilor familiei să vorbească despre înaltele realizări culturale ale mult-iubitului nostru conducător cultural. Şi nu e de neglijat invenţia culturală de mare angajament „ţuica”, capodoperă a culturii spirituale milenare consacrate de veacuri. Ca să nu vorbim de topor, ca unealtă de creat aşchii de cultură, numai bune de înteţit intelectul din sobele de teracotă – o influenţă culturală importată, consacrată de secole şi netrufaşă. 

-No, aşa, oftă cu înţelepciune tovarăşul Andrei Andreievici, privind în zare, spre viitorul luminos al tineretului studios, nimic nu înteţeşte apetitul de cultură seculară al poporului nostru ca o pală de frig.” 

Fragment din viitorul roman „Văpăile culturii” al talentatului Andrei Adrianovici Nastasov.

22 de gânduri despre „Neorealismul socialist al lui Andrei Andreievici Marga

  1. Domnu’ acesta(Marga) e un propagandist resapat. Detestabil in principiu. Un oportunist dezagreabil. Sa nu cautam, totusi, noduri in papura si pureci in branza.
    Ca si ‘telectoalii nostrii(agreati di noi si cetitorii acestui blog) se pot face de cacat cu mult avant si irepresibil entuziasm…

    Mircea Cartarescu în Adevărul:

    „Nu știu absolut nimic despre el. Abia când l-am văzut pe listă am aflat că există“, a spus Mircea Cărtărescu.

    „Se pare că Mo Yan este un scriitor agreat de puterea chineză, deci nu e un disident. Din această cauză, cred că premiul este surprinzător“, a adăugat Mircea Cărtărescu. (sursa)
    Mai demult, mosh Teodorescu(Cristian) scria, cu multa gratie, ca Hemingway ar fi fost agent KGB (NKVD). Mai greu sa depistezi asemenea nerusinari in zilele noastre…

  2. Strajnik, ce ai citit de Herta Muller înainte de a luat Nobelul?
    Citeşte Levantul şi o să vezi că e o satiră acidă şi vizionară, scrisă în anii 80. Pusă la sertar, e drept, că nu era nebun să o dea la editură. Dar noi ce dizidenţă făceam în anii ăia?

    • Sincer…? Nimik…
      Nici nu era lectura obligatorie cand am terminat io liceul(acush aproape patru decenii…) Da’ modestia lu’ dom’ Cartarescu (nu am auzit Eu de el) e imbatabila…
      Acu, nici nu stiu cine mama dreaq l-o intrebat.

      • de ce căcat aveţi unii impresia că modestia ar conta atât de mult? mai ales când voi înşivă n-o aveţi?

        iar ce mă enervează cel mai tare e prostul care confundă riposta cuvenită unei obrăznicii cu trufia.

        • Trufie zici…?
          Diagnosticul e riguros si ezact in ceea ce te priveste…
          Asta ar fi pacatul numarul sapte si cei mai grav ar zice „sfintii parinti”

        • nu, boşorog prost şi obraznic. nu ţi-a dat nimeni diplomă de medic, nu dai diagnostice.

          în cazul tău constat pur şi simplu o obrăznicie ieşită în comun şi ţi-o răsplătesc cu bocanci în dinţi. Pardon, proteze. Se numeşte „punerea ţopârlanului la locul lui”.

  3. Lore, o fi dinozaur omul, dar prost nu-i. A stors bani din UBB să-i ajungă pe șapte vieți. Așa că acuma ăși permite să se dea în spectacol și să scoată pe gură toate penibilitățile imaginabile.

    Sau se crede la a doua tinerețe și se poartă în consecință.

      • pentru că e abilitatea după care tânjesc cel mai mult 🙂 🙂 🙂
        și dincolo de bani – chiar îl invidiez – e liber, poate să facă orice are chef, precum Caligula lui Camus
        unii mai grijulii vizavi de opinia cetății ar fi avut grijă să nu se dea complet în stambă

    • amice, n-ai înţeles nimic. deşi detest să explic glume, în orice gaşcă se găseşte unul mai greu de cap care fute tot farmecul şi necesită explicaţii.

      deci: adulaţia faţă de calorifer a lui nen-tu andrei marga e identică cu ideologia realismului socialist: aia cu realizările clasei muncitoare şi muie boierului lacom.

      • Am inteles si eu gluma, multumesc foarte mult. Nu e tocmai subtila. Eu ma refeream in general la aceasta obsesie a intelectualului roman legata de comunism. Nu conteaza daca opera e satirica, devine obositor cand un numar foarte mare de oameni talentati nu pot iesi din ciclul disecarii morbide ale acestui fenomen social. We get it, communism=bad. Subiectul a fost epuizat pana in punctul in care atunci cand aud de vreun scriitor care a produs o opera condamnand comunismul dau ochii peste cap si bag un golf-clap.

  4. Eu unul sunt satul pana-n gat de ICR! Care e menirea ICR-ului? Sa promoveze IN AFARA – nu inautru – IMAGINEA culturii romanesti. Imaginea. Ce rost are o cultura servita in afara cand oamenii care au produs-o devin total paraleli cu ea? Strainii vor sa afle cum traim noi, ce ne place noua, nu ce place ICR-ului. Ei discuta cu noi, pe mess, pe bloguri, ne viziteaza tara si ne cer amanunte despre cultura noastra. Nu cer ICR-ului. Ok, ajutorul de la stat e binevenit, dar cand cultura unei tari sta intr-un institut de stat mi se pare cam trist. Daca noi nu ne pretuim scriitorii, pictorii sau sculptorii atunci cum ne asteptam sa placa altora? Eu zic sa ne interesam noi de cultura noastra, cu simplitate si curaj, asa cum o fac si ei. Zic sa fim propriul nostru ICR. Putinta avem, comunicare e pe cablu pentru toata lumea, curaj ne lipseste. A nu se intelege mandrie, a se citi bucurie. Sa ne bucuram de ce avem, sa colaboram, sa gasim solutii. Am vazut ca se poate. Nu la noi, dar pun capul pe linia de tren ca putem si noi.

      • Piata de arta din afara este privata, nu de stat. Si aici vine un lucru interesant. Poate fi vorba de un hotel – insemnand bani privati – dar si de o structura industriala care apartine primariei. In ambele cazuri banii sunt perceputi oarecum ca fiind privati. Taxele unui oras sunt private, in sensul ca orasul este autonom. Desigur, un asemenea proiect poate starni pareri si pro si contra – cum a fost si cazul turnului Eiffel – dar in final putem vorbi de un punct de atractie cu care orasul se poate mandri. Si astfel arta este promovata in strada. Cred ca treaba asta se numeste management artistic. Si e posibila, cu orice ban. Ca vin de la ICR, ca vin de la un investitor particular importa mai putin. Ideal e sa nu vina dintr-o singura directie. Cred in continuare ca se poate si la noi.

        • afară, unde investitorul privat are o oarecare cultură şi verticalitate, funcţionează. aici, unde investitorul privat e un porc libidinos care te întreabă dacă ştii câte mui obţine de la curve de banii ăia, nu.

      • Patavievici asta dadea bani de la tac’su… Si Marga asta s-o facut al dreaq si nu mai da la „ai nostrii” (ca brazii) frumosi, carismatici si destepti…

  5. Era sa uit: decat sa ne plangem de soarta ICR-ului mai bine am propune Ministerului Educatiei sa introduca prin scoli o materie numita ‘istoria artei’. Asa cum se face religie sa se faca si istoria artei. Sa vezi atunci ce ICR-isti autonomi si ferventi vor iesi de pe bancile scolii! Atunci sa te tii promovare!

  6. Un lucru am bagat la cap: faci si vezi pe parcurs. Uneori am senzatia ca gandim prea mult. Cred ca omul obisnuit e mult mai deschis decat ne asteptam, doar ca oferta a fost slaba. Daca ceea ce faci te entuziasmeaza – si as spune ca proiectele noastre au aceasta calitate – n-ai cum sa-l nu-l entuziasmezi si pe cel de langa tine. Loaze sunt peste tot, pe la toate nivelele, dar cand cineva prinde gust de reclama, de spectacol, atunci pune umarul. Oricui ii place sa fie scarpinat pe burtica. Mai mult, dupa ce gusta experienta ajunge el sa-ti multumeasca, pentru ca oricat de loaza, simte energia. O simte prin toti porii, oricat de loaza ar fi. Arta ca spectacol, arta in strada, arta pentru omul de rand, arta pe structuri industriale, cafenele si pub-uri, arta pe orice, asta cred ca ne lipseste. Facem putin si pe ascuns, de parca ne-ar fi jena. Ori o facem big time, ori n-o facem deloc.

    Vezi aici: http://www.toyism.com/Footer/the_dot/the_dot_foto

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s