Era să fac infarct

La ora 19.00 nu era nimeni. Nimeni în afară de invitaţi şi de nevestele lor. Abia pe la 19.30 s-a adunat ceva ce semăna a sală pe jumătate plină, şi atunci s-a declanşat şi voioşia supremă. Două ore şi jumătate de verbal jam session.

Ce am remarcat: micile defecte se accentuează când pui omul de faţă cu publicul. Cine e timid, devine şi mai timid, cine e zeflemitor, devine şi mai zeflemitor, şi tot aşa. Dar, paradoxal, asta adaugă dinamică şi farmec. Un interviu cu public nu mai e intim, ca unul privat, dar pune în lumină altă latură a omului, la fel de interesantă.

Mulţumesc, Chris Simion, mulţumesc, Mihai Iordache, mulţumesc, Andrei Ruse, mulţumesc, Jazz Book.

Săptămâna viitoare avem ediţia Opening Act: Vocile Independenţei. Cu Alexandru Voicescu (fondatorul editurii foarte independente Herg Benet), Sandra Mavhima (fondatoare a programului curatorial coregrafic foarte independent Cartierul de Dans) şi Alexandru Vărzaru (fondator al săptămânalului foarte independent Kamikaze).

Cei care aţi fost, sper să mai veniţi. Cei care nu, sper să intuiţi ce aţi ratat şi să veniţi data viitoare. Poze, în curând.

11 gânduri despre „Era să fac infarct

  1. Deci, ca sa recapitulam: una din intrebarile de larg angajament din seara asta a fost: „Auzi, tu ce cosciug crezi ca mi se potriveste?”. Deci, ca sa ma repet, asta a fost doar una din intrebarile de larg angajament. 🙂

  2. Andrei Ruse… ? Nu e ala care avea dubii pe toate „gardurile” ca ti-ai avea facultatile mintale (toate) intacte si in propria ograda ??!
    Tradare dar sa vedem si noi pupaturile din Piata Endependentii pe YouTube sau ceva…

  3. Ceva din categoria „nimik nou sub soare”
    In stransa legatura cu stradania invitatei tale, Chris Simion, de a monta un spectacol „under the clouds” pentru „baetii din Dorobanti”…
    Un text apartinand lui Geo Bogza care ma emotioneaza la fiece lectura si care ramane mereu proaspat in ciuda trecerii timpului (acus, 77 de ani)

    INSTANTANEU IN ZORII ZILEI.

    “Una din ispravile cele mai obisnuite ale asa zisei lumi bune a Bucurestiului este accidentul de automobil la sosea, in zorii zilei. E ora cind se sparg chefurile din restaurantele dela Baneasa sau de prin circiumile care au fost modernizate si li se spune baruri. In fata acestor localuri, trecatorul singuratec dela unu, dela doua sau dela trei noaptea, abia se poate strecura, strazile fiind blocate de masini, mai toate limuzine, eleganti monstrii de otel dormind in noaptea vasta si tragica a orasului. Stapinii acestor splendide automobile sunt inauntru, la chef. Abia in zorii zilei motoarele masinilor incep sa necheze ca o herghelie de cai scapati din grajd. O clipa mai tirziu, gonesc napraznic pe strazile Capitalei.
    Cucoane, cuconite, domni si domnisori, iau loc la volan si apasa acceleratorul pina la fund, ca si cum ar fi vorba de un spasm amoros. Cucoanele, cuconitele, domnii si domnisorii vor sa guste dupa betia sampaniei, betia vitezei. Limuzinele trec ca niste traznete pe linga agentii de circulatie, care de uimire nici nu mai duc fluierul la gura. In ele s’a zarit intr’o jumatate de clipa, o invalmaseala de trupuri, de matasuri si de plastroane, de obaji aprinsi, guri rizind cu danturi impecabile, un ris deslantuit, triumfator, dezarmind si umilii trecatori. Dar de abia acestia intorc capul, cind ii zaresc intrind cu toata viteza in vreun copac. “Accident de automobil la sosea”.
    Masina s-a spart ca un dovleac enorm, svirlindu-si simburii afara. Pe caldarimul murdar, trupurile imbracate in smokinguri si matase se svircolesc intr-o balta de singe. Danturile impecabile au sarit tandari. Plastroanele sunt rupte, matasea sfisiata, obrajii sfarimati, ca si cum peste niste bijuterii de pret ar fi cazut un ciocan greu, implacabil.
    Din a doua masina care stopeaza la locul catastrofei, cheflii coboara cu parul vilvoi, cu cintecul inghetat pe buze, privind nauci la tovarasii de petrecere, incarcati in ambulante si dusi la spital.
    Putin mai tirziu trec stropitoarele primariei, care spala asfaltul de singe, de icre negre si de sampanie.”

    GEO BOGZA, 1935

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s