Out and Proud Fest

Vreau să promovez peste tot interviul pe care l-am făcut cu Irina Niţă, directoarea ACCEPT. Pentru că, an de an, femeia asta duce un război crâncen cu Primăria, care-i plimbă prin toate hăţişurile birocratice posibile şi când, în cele din urmă, le dă traseul – simplă formalitate, da? într-o ţară democratică, oricine poate organiza întruniri publice, dacă notifică organele abilitate – o face cu o scârbă supremă, de parcă le-ar face o enormă favoare.

Fază amuzantă: într-o logică a succesiunii, marşurile normalităţii, ca reacţii la gay pride, ar trebui aprobate după acesta. Că dacă nu, e ca şi cum eu ţi-aş arde un pumn în gură pentru un gest pe care tu nu l-ai făcut niciodată. Ei, bine, anul ăsta, a apărut situaţia paradoxală în care marşul normalităţii e aprobat, iar gay pride-ul, cu o săptămână înainte de evenimentul propriu-zis, nu.

Oameni buni, reveniţi-vă. Nu deveniţi mai gay dacă îl toleraţi pe homalăul de lângă voi, aşa cum nu deveniţi mai negri la piele dacă vă împrieteniţi cu o persoană de culoare. Rigiditatea frânge inteligenţa. Fiţi flexibili, ascultaţi ce au de spus cei diferiţi de voi. Aţi putea descoperi că – oops – chiar sunt oameni mişto.

Citez o singură întrebare din interviu.

Cum vă afectează Marşul Normalităţii?
A fost un moment de amuzament suprem anul în care s-au organizat trei Marşuri ale Normalităţii. Fiecare cu normalitatea lui. Biserica cu normalitatea ei, Noua Dreaptă cu normalitatea ei şi conservatorii veniseră şi ei cu o normalitate. Pentru mine e incredibil faptul că oamenii nu pot pune în oglindă: cum arată Marşul Normalităţii şi cum arată al nostru. Nimeni nu remarcă pumnul strâns, înjurăturile şi obscenităţile de la Marşul Normalităţii. Semnele prin care ei exprimă că nu-s de acord cu homosexualitatea. “Ce-o să spună copiii noştri când or să vadă doi bărbaţi ţinându-se de mână?” zic ei. Şi ies pe stradă – şi, de obicei primesc centrul Bucureştiului – cu desene care înfăţişează doi bărbaţi angajaţi într-un act sexual. Eu cred că e ceva mai greu să le explici copiilor chestia asta.

Mai mult, pe tabu.ro.

24 de gânduri despre „Out and Proud Fest

  1. Felicitari, Lorena! Mi se pare foarte bine facut interviul si faptul asta denota ca intr-adevar stii carte in ceea ce priveste jurnalismul.
    O chestie care mi-a placut enorm este fraza cu care incheie Irina Nita -cea privitoare la participantii la mars pentru Rosia Montana. E bine sa stiu ca nu doar eu am sesizat ca-s cam aceleasi fete la manifestarile sociale, dar e perfect normal si justificat pentru ca o comunitate lipsita de drepturi e mult mai constienta, mai implicata, mai activa dpdv social.
    Inca o data, cu sentiment : bravo, Lorena!

    • serios ca am vrut fix la articolul tau, dar cred ca am incalcat vreo regula nescrisa si mi-au sters comentariul si acu\’ nu mai pot posta. chiar nu era cine stie ce, singurul motiv ar putea fi irelevanta, da\’ n-am mai avut problema asta pe niciun site. bine, nici nu umblu pe siteuri asa spalate. parerea mea e ca, in afara de aia care si-o cer grav si ucid orice urma de discutie (accept ca probabil asta am gresit si eu, dar nu stiu de ce nu mai pot posta), e bine sa lasi comentarii oricat de retarde pentru ca genereaza discutii. also, erau mult mai multe cand am scris eu si au ramas doar 4.

  2. din pacate era raspuns la altu care a murit si el in analele internetului. bine insa ca a ramas comentariul ala cu loredana groza, era prea valoros.

  3. Ca sa citez din Turambar(luna asta)….
    VINERI, 8 IUNIE 2012
    „Puterea obisnuintei, principalul croitor de comportamente
    Ce inseamna puterea obisnuintei…”
    Altfel, multa sanatate (si virtute)
    Bine ca n’ati prins Legea Marzescu cu privire la adunarile publice(1924), dupa glorioasa Constitutie (liberala) din 1923

  4. Nostim e ca Biserica si organizatii pseudo-fasciste de genul Noua Dreapta atrag persoane cu adevarat „anormale”. Sunt ca niste magneti pentru toate felurile de tulburati psihici din lume. A si pun pariu ca in marsurile alea ale „normalitatii” sunt si destui baieti mai adanc indesati in dulap decat copii aia din Narnia.

  5. consimtamantul a doi adulti nu este suficient ca sa categorisim o activitatea drept sanatoasa la cap, daca avem capacitate de intelegere.
    adultele de aici au consimtit liber la productia asta celebra : http://2girls1cup.nl/
    mai sunt adulti care consimt sa omoare oameni si, la examinarea psihiatrica, se dovedeste ca au avut discernamant, ca au stiut perfect ce fac.

    textul vorbeste despre faptul ca relatia adult/copil nu ar fi automat o forma de abuz si ca viziunea noastra este influentata cultural.
    autorul ne spune ca, asa cum „dezincriminarea” homosexualitatii s-a ajutat de comparatii cu regnul animal, fix pe aceeasi grila se poate face o paralela despre pedofilie cu actele sexuale initiate de puii de primate cu adultii – o realitate observata stiintific si care pare ca sustine, culmea, un argument al propagandei pedofile. anume ca, in unele cazuri, copiii sunt cei care initiaza demersul erotic.

    la povestea asta putem adauga aparitia unor grupuri de propaganda pedofila in sanul comunitatilor homo, gen NAMBLA, PIE.

    • şi oamenii omorâţi consimt să fie omorâţi? că asta-i partea pe care nu pari să o pricepi.

      fututul în cur implică 2 adulţi care, AMÂNDOI, consimt să se fută. ŞI ÎN URMA FUTUTULUI, INTEGRITATEA FIZICĂ A NICIUNUIA DINTRE EI NU ARE DE SUFERIT.

      hai, frate, cât să-ţi mai desenez evidentul?

      • exista adulti care decid sa se omoare singuri.
        au discernamant si iau decizia asta.
        alti adulti, ca fetele alea, fac alte chestii, care nu le omoara.
        altii se dau in vant, sau in contra vantului, dupa urofilie.
        chiar, un urofil care pisa impotriva vantului se cheama ca se masturbeaza?
        nici urofilia nu produce un rau fizic. atunci o fi normala, intre doi adulti care consimt?
        eu insist sa spun ca nu este decisiv consimtamantul unor adulti, ca sa catalogam o activitate drept normala.

        da-mi un exemplu de organizatii gen „CNV – cafteste-ti nevasta, vecine!”, aparuta in randul ABI – asociatiei barbatilor insurati.
        pe cand „PIE Pedophile Information Exchange was set up as a special interest group within the Scottish Minorities Group by founder member Michael Hanson, who became the group’s first Chairman.”

        • băi, prietene, începi să mă plictiseşti sinistru. plm, azi e ziua în care ai hotărât să mă plictiseşti până la crimă cu tâmpenii care violentează repetat bunul simţ?

          1. o relaţie homosexuală nu e numai sex, e de multe ori, 80% dragoste. şi e o relaţie la fel de normală ca una heterosexuală. Şi NU-I DEGRADEAZĂ FIZIC CU NIMIC PE PARTICIPANŢI. Nemaivorbind că nu e problema ta unde-şi bagă altul pula, dacă nu afectează sănătatea nimănui.

          2. faptul că bătăuşii de neveste şi cei care le omoară cu toporul nu se adună în grupări formale nu îi face mai puţin violenţi, iar acţiunile lor, mai blânde. caută „beaten women”, „murdered women”, „acid revenge” pe google. mii de rezultate cauzatoare de suferinţe fizice, din raporturi 100% hetero.

          mai lasă-mă-n pula mea în pace cu homofobia ta cretină, pe care o susţii cu cele mai jenante argumente din ţară.

    • şi aşa, şi în sânul comunităţilor heterosexuale, apar comunităţi care promovează agresiunile fizice la adresa femeii. asta înseamnă că toată heterosexualitatea-i rea? doooh.

      • asta venea aici.
        da-mi un exemplu de organizatii gen “CNV – cafteste-ti nevasta, vecine!”, aparuta in randul ABI – asociatiei barbatilor insurati.
        pe cand “PIE Pedophile Information Exchange was set up as a special interest group within the Scottish Minorities Group by founder member Michael Hanson, who became the group’s first Chairman.”

  6. pai, asa, loreno, ma gandeam ca ti-a furat cineva tastatura, ca prea reuseai sa vorbesti rezonabil. 🙂

    nu ma intereseaza unde se iubesc oamenii, dar am pretentia de la tine sa accepti ca oamenii pot sa aiba si alte pareri, diferite de wishfull thinking-ul tau.

    nu are importanta ca homosexualitatea inseamna, dupa masuratorile tale, 80% amor imaterial. iti arat marturii ale unor pedofili, consemnate de psihiatri, care arata ca relatia cu copiii nu include, neaparat, o componenta sexuala. sau ca este pe plan secund.

    homosexualitatea nu are cum sa fie un tip de relatie normala. argumentul este simplu: homosexualitatea, prin definitie, pe langa componenta emotionala, inseamna imposibilitatea inmultirii speciei. ma rog, a speciilor care se inmultesc pe tiparul mascul+femela.
    mai arata-mi alte situatii care impiedica, din start, prin definitie, inmultirea unui organism, care sa nu fie catalogate drept anomalii.

    faptul ca batausii de neveste nu se asociaza formal este esential.
    pentru ca, daca as vedea batausi de neveste asociati formal, sprijiniti de cercul mai larg al non-batausilor de neveste, ai avea dreptate, situatiile ar fi echivalente.
    pe cand pedofilii aia s-au organizat formal in cadrul organizatiilor homo si au continuat sa fiinteze in cadrul respectiv, tolerati, sprijiniti de grupul mai larg care ii gazduia si cu care se intersectau.

    deci, daca nu inghit niste explicatii schioape, inseamna ca sunt homofob? ok. dar asta nu ma impiedica sa colaborez foarte bine cu niste oameni ok, in general, pe care ii cunosc personal si care au ghinionul, dupa mine, sa sufere de conditia asta.

    • oamenii POT SĂ AIBĂ ALTE PĂRERI, ATÂTA TIMP CÂT LE ARGUMENTEAZĂ REZONABIL.

      dar dacă eu trebuie să irosesc n ore din timpul meu să-ţi explic ce e ăla consimţământ reciproc, IAR TU, VACA PROASTĂ, TOT NU PRICEPI, nu mai vorbim de argumente rezonabile ci de prostie pură. iar mie nu-mi dă nimeni acest timp înapoi.

      ÎN PULA MEA, AM STABILIT MAI SUS CĂ NU POŢI COMPARA RELAŢIA A 2 ADULŢI, CARE NU AFECTEAZĂ FIZIC PE NIMENI, CU PEDOFILIA, CARE TRAUMATIZEAZĂ UN COPIL.

      Iar tu debitezi iar despre pedofilie. CE CĂCAT MAI ABEREZI TOT TU DESPRE RAŢIUNE, RETARDATUL PULII? CÂND ORICE RĂSPUNS PE CARE ŢI L-AM DAT PÂNĂ ACUM E CA ŞI NEDAT, DIN CAUZA BEZNEI SINISTRE DIN CREIERUL TĂU BOVIN??

      ŞI NU, VITĂ PROASTĂ, NU E ESENŢIAL că se grupează formal sau nu. ESENŢIAL E FAPTUL CĂ, LA SFÂRŞITUL ZILEI, ANUMITE FEMEI SUNT TRAUMATIZATE, BĂTUTE, UMILITE. asta contează, vacă sinistră şi homofoabă ce eşti.

  7. magraoanco, „sa argumentezi rezonabil” nu este echivalent cu „sa argumentezi pe placul vacii urlatoare”.

    vită cretină, să argumentezi rezonabil e – am stabilit o dată că nu poţi compara sexul dintre doi adulţi cu pedofilia? care implică abuzul unei fiinţe incapabile să se apere. da. atunci, un om raţional nu revine, FUTU-TE-N RÂT, tot la pedofilie. vită proastă.

    faptul ca doi adulti care consimt sa se iubeasca in cur nu ma afecteaza pe mine este o realitate.

    ba te afectează, altfel nu lătrai ca o cotarlă nefutută aici, de atâtea ore.

    insa alta realitate este si ca acel consimtamant, ca si in cazul unora care consimt sa se pise unii pe altii, nu este garantia normalitatii.
    pricepi, bai, baragladino?

    dar ce autoritate îţi dă ţie, vită sinistră, rolul de arbitru al normalităţii, futu-ţi morţii mă-tii de prost arogant?

    mai departe, scandalagioaco de doi lei, (zic asta eu, handicapatul muist care te frec la icre de atâtea ore cu tâmpenii sinistre) ti-am eplicat ca exista diferente intre violul traumatizant asupra unui copil si legatura sexos-amoroasa cu copiii.

    (tu de fapt faci propagandă pedofilă şi nu ştii cum s-o explici sau ce? nu există legătură sexos-amoroasă cu un copil prepuber!)
    pe care o accepta poponarii pe filiera de care ti-am vorbit

    doar o vită sinistră şi penibilă pretinde că TOŢI poponarii acceptă pedofilia şi că TOŢI pedofilii sunt poponari. ce faci, vită odioasă, cu pedofilii hetero? futu-ţi gâtul mă-tii de retardat! există mai multe violuri care vizează fetiţe decât băieţei.

    si pe care o canta – surpriza – poponarii greci din vechime. se cheama pederastie.
    ete, dobitoaco, cum se pupa poponareala si pedofilia.
    dar autorii din O mie şi una de nopţi, care cântau amorul cu fetiţe de 12 ani, vită?? vită retardată. uite cum se pupă pedofilia şi heterosexualitatea, prost infect şi incult.

    inca o data: organizarea formala si sprijinul pentru pedofilie sunt esentiale in discutie, proasto.

    de ce vită? un viol organizat formal e mai puţin dureros decât unul la marginea câmpului? ce retardat eşti?

    arata toleranta, sprijinul, intelegerea fata de fenomenul respectiv, adica fata de pedofilie.
    faptul că X. înţelege un fenomen, după cum arată chiar materialele linkuite de TINE, VITĂ, arată doar că X. poate găsi un mod mai eficient de a se controla, vită.

    femeile batute sunt o realitate trista, naspa, de netolerat.
    dar sunt evenimente, accidente independente de acceptarea/neacceptarea altor persoane, cum ar fi Asociatia Barbatilor Insurati.
    ce prost eşti, mă. oare nu există chiar mentabitatea de obşte a comunităţilor, mai ales a celor rurale: „Îndură, mămică, că e bărbatul tău”. Mentalitate care e mai puternică decât orice asociaţie formală, vită proastă.

    bai, cacacioaso, tiganeala nu-ti tine loc si de glagorie.
    căcăcios eşti tu, gunoi împuţit. faptul că eşti prea cretin să pricepi chestii simple arată doar că eşti prea cretin să pricepi chestii simple. bou prost. bou sinistru de prost. marş în morţii mă-tii de pe blogul meu, idioţenie dezgustătoare ce eşti. marş în căcat, de urgenţă.

    esti proasta pe timpul tau.
    iar tu eşti banat pentru că eşti prea prost şi prea ţopârlan să meriţi orice urmă de atenţie. un ultim, călduros: SUGI PULA, RETARDAT ÎMPUŢIT.

    • băi, eşti sinistru, dar sinistru de retardat.

      tu crezi cumva că poponarii sunt un clan mafiot, care, dacă doi obosiţi „acceptă pedofilia” (unde?) o acceptă toţi? aşa, există o mulţime de români care fut fete de 10 – 12 ani. deci nu e aşa mare diferenţă între pedofilii homo şi cei hetero. în vechime, fetele se măritau de fetiţe. dar la rromi, unde se mărită şi azi la 12 ani? mai du-te-n pula mea de retard cu vechimea ta şi a mă-tii.

      vită cretină şi idioată, ai priceput? ai priceput în pizda aia hidoasă a mă-tii aceleia vite că pedofilia nu e ceva specific poponarilor, ci are adepţi de ambe sexualităţi, futu-ţi morţii mă-tii de retard, şi e absurd s-o legi DOAR DE UNA DIN ORIENTĂRI? prost sinistru.

      deci poponăreala şi pedofilia nu se pupă, vită. vită cretină. vită handicapată, retardă şi homofoabă.

      şi nu, organizarea formală nu contează, vită imbecilă. poţi fute fetiţe de 8 ani în Thailanda FĂRĂ PIC DE ORGANIZARE FORMALĂ. contează efectele reale, aşa cum se văd ele, animal prost şi hidos.

      şi nu, vită imbecilă, ţigăneala a venit DOAR ÎN URMA PROSTIEI TALE RETARDATE, FUTU-ŢI-O PE MĂ-TA ÎN RÂT DE RETARD BĂTUT ÎN CAP. ŞI TU EŞTI SLOBOZ IDIOT PE TIMPUL MEU, IAR LUCRUL ĂSTA E INADMISIBIL.

      mori. cară-te de pe blogul meu şi mori, imbecil incapabil de orice formă de raţiune, homofob ignorant care te sprijini pe cele mai cretine argumente ca să-ţi justifici ura faţă de oameni diferiţi de tine. mori, futu-te-n gură de căcat prost. uite asta da condiţie! condiţia de căcat prost şi intolerant. pun pariu că e netratabilă.

      iar baragladină să-i zici curvei împuţite de mă-ta.

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s