Şi totuşi, de ce aş scrie despre mine?

Are Vera Ion programul ăla pentru tineri grafomani wannabe, „Scrie despre tine”. Şi uneori, mai primesc mass-uri cu „textul cutare al actorului X / textul cutare al actriţei Y”.

Nu mă interesează să scriu despre mine. Eu sunt cel mai plictisitor subiect pe care îl cunosc. Secretul fericirii este următorul: de cum încetezi să-ţi faci griji legate de tine şi te apuci să scrii despre alţii, descoperi noutăţi. Iar noutăţile îţi cresc nivelul de serotonină în corp.

Nu mă interesează ce scriu alţii despre ei. De obicei, despre ei – şi în aşa fel încât să scoată şi show de o oră din asta – scriu doar labagiii care-şi găsesc plăcerea supremă în a sta cu trei degete înfipte în cur şi de a râcâi ce iese de acolo. Oare masturbarea să fie singura voastră plăcere? Serios, încercaţi nişte sex. Poate nu va fi cu pasiune, poate nu va fi cu orgasm, dar mai cunoaşteţi şi voi lume.

 

Principala problemă a tinerilor artişti este lipsa de preocupări faţă de orice altceva în afară de propria lor persoană. Vine mai deunăzi la mine una să-mi spună că s-a dus să-i urle lui Caramitru că UNITER-ul nu-i dă şanse, şi ăla n-a vrut să stea de vorbă.

-Stai puţin, te-ai dus să-i propui un proiect şi te-a ignorat?

-Nu, voiam doar consiliere.

E ca şi cum un muncitor şomer ar fi dat năvală peste directorul de la General Motors.

-Te-ai dus să ceri un job?

-Nu, doar să mă sfătuiască ce să fac să nu mor de foame.

-„Get a job, bro!”

Apoi:

-Ăla e totuşi om cu funcţie, ai dat un telefon înainte să-l întrebi când e disponibil să te asculte?

-Nuuu.

Păi, pula mea. Eu nu-s om cu funcţie. Dar dacă-mi baţi la uşă şi nu am stabilit dinainte că o să-mi fac chef de mutra ta, nu-ţi deschid. Că nu m-ai câştigat la belciuge. Iar pe unul cu funcţie, cu atât mai puţin.

-Ai vreun show gata făcut, sau minim o idee, să fi discutat cu el pe o temă concretă?

-Nu! cu o uşoară notă de iritare în voce.

 

Apăi îţi dau eu verdictul: nu doar că eşti neam-prost, dar mai eşti şi prost pe bază individuală. Şi îngâmfat fără bază. Universul nu-ţi datorează nimic. Sau pui tu mâna şi faci lucruri să se întâmple, sau îţi iei frumos un job de recepţioner la Hotelul Trei Brazi şi aştepţi marele casting care să-ţi schimbe viaţa.

Iar pentru a face lucruri să se întâmple, eu una nu cred că soluţia e să scrii despre tine. No offense, Vera. Am intervievat şi eu actori tineri, cei mai mulţi sunt un mix de aroganţă şi de platitudine. Un cumul ambulant de clişee. Ce show de o oră să scoţi din asta?

37 de gânduri despre „Şi totuşi, de ce aş scrie despre mine?

      • Spune-mi te rog ce ai studiat. Ce carti ai citit? Eu am crescut singur de la o varsta frageda, parintii fiind fortati sa plece din cauza situatiei financiare, si sa zic ca m-am cam autoeducat, iar asta nu mi-a iesit foarte bine .As vrea sa invat mai multe, sa ma pot exprima mai usor. Raspunde-mi te rog

        • prietene, cumva nu mă simt obligată nici să-ţi dau socoteală, nici să fac pe meditatoarea gratuită cu tine. te rog eu frumos, comentează la obiect, dacă ai ce, şi dacă textul dat îţi inspiră o idee sau o glumă. nu mă interesează vieţile trollilor.

      • Nu te-am rugat sa faci pe meditatoarea…te-am rugat sa imi spui niste carti/autori care merita cititi, nu te-am rugat sa scrii tu cateva carti pentru mine.Cat te-ai obosit sa scrii mesajul ala, cred ca puteai sa dai cateva titluri

        • Sunt tot Ionuţ, ăsta e comentariul cretinoid în care mă apuc să demonstrez că-s vită retardată şi sar la jigniri. Drept care, mama e curvă şi suge pula.

        • Nu m-am obosit. Refuzul de a tutela e o plăcere, nu o oboseală.

          Şi încă ceva, idiot mic şi retardat: la următoarea jignire ai ban.

  1. „De obicei, despre ei – şi în aşa fel încât să scoată şi show de o oră din asta – scriu doar labagiii care-şi găsesc plăcerea supremă în a sta cu trei degete înfipte în cur şi de a râcâi ce iese de acolo.”

    Nu ti se pare ca esti prea dura cu Gramo?

  2. Eu nu inteleg despre ce vorbesti. Literatura autobiografica, autofictionala, la persoana intai sau nu, mai mult sau mai putin fictionalizata, exista dintotdeauna si e moneda curenta in contemporaneitate. Poate stii ca personajele principale ale unor tipi gen Henry Miller, Jean Genet, Marcel Proust, William Burroughs (care mie imi plac) etc. etc. sunt aidoma autorilor si uneori poarta chiar aceleasi nume tocmai pentru a dinamita conventiile literare. Cateodata literatura de genul asta e self-involved si boring, cateodata e geniala, dupa cat talent are autorul, ca orice alta formula literara. Tu insati scrii de multe ori despre tine si despre experientele tale, chit ca mai inventezi chestii si pui alt nume personajului. Asa fac si eu si Vera Ion si multa alta lume, e o reteta la fel de legitima in literatura ca oricare alta. Ca un workshop de genul asta e probabil sa produca 90% maculatura e foarte probabil, de fapt asta e situatia in toate tentativele artistice, pe cont propriu sau in grup, institutionalizate sau informale. Spre deosebire de un master de creative writing sau o scoala de scenaristica, asta e un atelier si pentru oameni care poate nu se vor profesionisti, asa cum unii picteaza ca diletanti, nu ca maestri aspiranti. Ce-ar fi sa vezi showurile cu pretentii artistice, gen Ich Clown al Verei si al lui Sorin Poama si apoi sa te pronunti? Sa faci misto de ‘labagii’ care scriu despre ei, plictisitorii, in loc sa fie atenti la minunatele realitati sociale din jur e destul de infantil really. Sa faci misto de lumea care ‘se masturbeaza’ in loc sa reguleze in stanga si-n dreapta e in sine un cliseu machist caraghios. No offense.

    • Nu, n-am văzut Ich Clown, din motive de alergie momentană la labă. Şi orice formă de labă, oricât de talentată ar fi ea, îmi provoacă la ora asta repulsie. Scrie despre tine, dar mai şi întreabă-te: pe cine căcat interesează chestia asta?

      • şi, ca să lichidăm:

        stefan: ai vazut ich clown? e despre experientele lui sorin poama ca actor stradal in berlin si la londra
        stefan: si o lume acolo
        lorena lupu: deci este de fapt despre lumea actorilor stradali din berlin şi londra
        lorena lupu: nu despre el
        stefan: d-asta zic ca vii cu niste idei preconcepute, ceva ce nu ti-a placut tie nu stiu unde nu stiu cand, si critici o chestie care poate nu se potriveste cu asta
        stefan: bun, asta e deja semantica

        pe scurt, dacă foloseşti un „eu” narativ ca pretext ca să povesteşti despre altceva, e minunat. dacă te fuţi de unul singur în propria baltă de importanţă, e yuckiful.

  3. nu apreciez insultele de genul asta, nici intre prieteni, ceea ce nu e cazul aici, nici macar cand gresesc, presupunand ca era musai sa articulez acolo. daca asa discutam, pai nu mai discutam.

  4. e foarte simplu lorena, nu vreau sa duc o discutie care se decide prin injuraturi. nu vad ce e asa moralizator la ce-am spus pana acum. ai criticat conceptul unui workshop, eu am raspuns cu niste chestii, sa zicem argumente. de ce accepta sa fiu agresat de ceilalti care citesc? la fel de bine se poate spune ca remarcile tale sunt moralizatoare, contin judecati normative despre ce trebuie si ce nu trebuie sa faca cineva.

    • păi nu s-a decis prin înjurături. înjurăturile erau doar ale galeriei de pe margine. nu e ca şi cum remarca lui epo ar fi cântărit ceva.

      eu ţi-am zis că da, dacă „eu” e folosit doar ca pretext pentru a pune lupa pe ceva necunoscut nouă, atunci e bine. dar însuşi conceptul workshopului e formulat eronat. la asta nu ai răspuns.

      • Pai si e ok sa discutam si sa avem o galerie care ne penetreaza hepatic ca suntem intelectuali, fara ca tu sa te sesizezi? Mie nu-mi place. Anyway, reiau ce spuneam: simplifici si generalizezi. A scrie despre tine inseamna a te raporta la experientele tale reale, care includ ce ti se intampla, ce simti, ce gandesti, ce vezi in jur, ce vorbesti cu altii etc. Daca e destul de interesant si esti in stare sa scrii bine despre lucrurile astea. Nu vad ce e eronat la ideea asta si exista o gramada de literatura misto bazata pe experientele proprii ale autorilor, inclusiv gandurile si sentimentele lor, amintile din copilarie, dramele emotionale, spaimele existentiale etc. Exista si multa literatura proasta si plicticoasa de genul asta, dar asta e cazul cu orice formula, inclusiv fictiune fantastica sau roman social. Daca tot ce vrei sa zici e ca o bucata narativa e preferabil sa aiba in general personaje si story pot fi de acord, dar asta nu inseamna ca nu e si despre experienta personala a unui autor sau ca introspectia e interzisa.

        • pe scurt, cu cât textul e mai puţin despre el şi mai mult despre experienţă şi despre lumea întâlnită în cale, cu atât e mai mişto. asta încercai să spui şi nu găseai cuvintele. şi asta ziceam şi eu în postare. deci, calmează-te.

Poştă şi tu ceva. Da' pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s