Interviu cu tipa care v-a făcut manualu’ de-a doişpea

„Lizoanca la 11 ani” se citeşte pe nerăsuflate. Nu doar datorită poveştii şocante – fata de 11 ani care a umplut un sat de sifilis – ci, în primul rând, datorită abilităţii prozatoarei Doina Ruşti de a construi o frescă socială de un realism uluitor şi de a motiva şi cele mai stupefiante gesturi ale personajelor printr-o fineţe psihologică de-a dreptul feminină – dacă mi-e permis să discriminez pozitiv. Nu e de mirare că a câştigat Premiul Academiei Române. M-am întâlnit cu Doina într-un mic restaurant cu aer retro, să-mi povestească despre carte, despre dozajul documentare – ficţiune şi despre scandalul mediatic care a urmat.

TABU: Te atrag subiectele controversate?

DOINA RUŞTI: Există atracţii maladive care otrăvesc uneori o lume. Nu mă interesează cazurile cu pedofili, ucigaşi în serie, sadomasochişti, zoofili etc., cu toate că ele sunt productive pentru literatură. Mi-aduc aminte si acum paginile faulkneriene în care e descrisă pasiunea lui Isaac Snopes pentru vaca bietului Houston! Dar ar fi epigonic să mai descriu şi eu capra mea.

Şi atunci, ai pornit de la un caz real.

continuare pe tabu.ro.

2 gânduri despre „Interviu cu tipa care v-a făcut manualu’ de-a doişpea

  1. Bun. Interviu’ ca persoana care l-a luat. 😀 Da’… dacă ‘aia e rău, ailaltă e rău’, bun ce mai e?! Unde mai găseşti ‘bun’? Dacă tre’ să plăteşti pentru ‘bun’, atunci nu mai e ‘bun’. Şi atunci, multă baftă! 🙂 ‘Bun’-ul a ajuns atât de irelevant şi de neinteresant încât e ignorat. Azi, mâine, etc… tot aşa, etc, se uită. Cerc vicios. ‘Bun’-ul e, însă, acolo. Cât curaj ca să-l cunoşti, nu se ştie… Stai acolo, în mocirlă! You can handle that.

Comentariile sunt închise.