Şi acum, una scurtă şi serioasă

Eu înţeleg multe lucruri. Înţeleg laşitatea, înţeleg până la un punct nesimţirea (când cineva vrea foarte tare să demonstreze că există, pentru că suferă de nebăgare de seamă cronică), înţeleg chiar şi meschinăria (ai un suflet mic cât un vîrf de ac şi-ţi moare 10% din ficat dacă e să oferi ceva cuiva, de aceea te cramponezi de calicenia ta ca scafandrul de snorkel).

Înţeleg excesele, înţeleg abstinenţele. Înţeleg orgoliile, înţeleg umilinţele. Înţeleg minciunile, omisiunile, jumătăţile de adevăr, umorile, umorurile, lipsurile de umor, lipsurile de sare şi piper şi multe alte lipsuri acute de.

În schimb, e un singur lucru pe care refuz să-l înţeleg.

CUM E CONSTRUIT PE INTERIOR CINEVA CARE FURĂ CHESTII DE LA UN COPIL?

Dar, serios. Dacă tu, pictor deja consacrat, să zicem, ai ajuns în halul ăla de degradare umană încât să furi sketch-ul unui ucenic şi să-l prezinţi lumii ca ideea ta, eşti iremediabil varză. Din toate punctele de vedere. Moral şi profesional. Fă-i universului un bine şi sinucide-te.